Proiectarea filmului "4 luni, 3 saptamini si 2 zile", la Casa de Cultura a Tineretului, este, fara doar si poate, evenimentul cinematografic al anului, pentru Braila. La primul spectacol, cel de miercuri, la ora 19.00, foarte putine au fost locurile ramase libere in sala, ceea ce este mare lucru, pentru o vizionare contra-cost, cu 5 lei pretul biletului. Iar sa poti numara peste 400 de spectatori la un film este o situatie care nu s-a mai vazut la Braila de vreo 10 ani, de cind a rulat "Titanic" la "Central"! Asadar, curiozitatea regizorului Cristian Mungiu poate avea un raspuns pozitiv. Acesta a declarat ca isi trimite filmul cu caravana, in 15 orase din tara, pentru a vedea daca romanii sint dispusi sa se intoarca in cinematografe, cind li se ofera conditii civilizate. Si, cel putin in cazul brailenilor, s-a dovedit ca exista sete de cultura cinematografica si ca un film bun, bine promovat, umple fara probleme o sala de cinema. O lectie care le-a dat de gindit si responsabililor locali. "Este fantastic ce se intimpla! De mult n-am mai vazut o coada la bilete de film la care sa se aseze oameni de toate virstele. Foarte multi liceeni, dar si adulti, unii chiar de virsta pensiei", ne-a spus Maria Puscaciu, directorul Centrului de Creatie Braila, institutia ce s-a implicat, alaturi de "Image Factory" Bucuresti, in aducerea si proiectarea atit de premiatului "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" in orasul nostru. Directorul Puscaciu ne-a marturisit ca, dat fiind acest interes al brailenilor, s-ar putea lua in calcul aducerea unor filme de cinemateca, tot la Casa Tineretului. "O integrala Ingrid Bergman ar putea fi un proiect potrivit. Urmeaza sa vedem, daca se poate pune in practica asa ceva". Ce-i drept, pina la a se putea oferi spectacole cinematografice regulat la Casa Tineretului mai e cale de batut. In primul rind, sala nu dispune de un aparat de proiectie pentru pelicula, filmul lui Mungiu fiind proiectat, in caravana de care se ocupa "Image Factory", cu un echipament inchiriat din Germania. Iar o proiectie digitala nu ar putea sa puna in valoare potentialul ecranului si nici nu ar putea satisface pe deplin pretentiile unor cinefili veritabili!
Portretul femeii-victima asezat in rama unui regim opresiv
"4 luni, 3 saptamini si 2 zile" a adunat elogii in toata lumea, iar aprecierile au culminat cu decernarea "Palme d'Or", marele premiu al Festivalului de la Cannes. Vizionindu-l, intelegi ca nu doar subiectul, si anume avortul in perioada comunismului, i-a sedus pe occidentali, ci si tema femeii-victima. O tema la moda in zilele noastre, intilnita si in alte productii premiate si raspremiate, ca "Arizona Dream", a bosniacului Emir Kusturica, sau mai noul "Volver", al spaniolului Pedro Almodovar. Dar, daca acestia au mizat pe culoare, subliniind, de exemplu, dramatismul cu coloane sonore de exceptie - vezi muzica revelatie, cu iz balcanic, a lui Iggy Pop, din "Arizona Dream", sau rascolitorul flamengo interpretat de personajul Penelopei Cruz, in "Volver", romanul Cristian Mungiu convinge printr-o poveste spusa simplu si direct, fara mari artificii tehnice. Ce-i drept, nici nu a avut prea mare nevoie de asa ceva, forta filmului sau hranindu-se din rama regimului opresiv in care este asezata femeia-victima. Fiindca, daca e sa continuam paralela cu cele doua productii amintite mai sus, in lumea libera femeile abuzate sexual de masculii josnici isi permit luxul suprem de a-si condamna la moarte si executa calaii, iar in comunismul evocat de Mungiu femeilor-victima nu le ramine decit sa se refugieze in tacere si uitare.
"4 luni, 3 saptamini si 2 zile" nu are pe afis staruri internationale, insa jocul perfect, cursiv si natural, al celor trei actori romani din rolurile principale, Anamaria Marinca (Otilia), Laura Vasiliu (Gabita) si Vlad Ivanov (Domnu' Bebe) demonstreaza ca si trupele teatrelor de provincie romanesti pot livra portii sanatoase de talent, cui stie sa caute si sa gaseasca.
Este anul 1987 iar Otilia si Gabita sint studente intr-un camin stundentesc din Iasi. Gabita este gravida si vrea sa scape de o sarcina ce a ajuns deja la 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Otilia o ajuta neconditionat, chiar sacrificindu-se pe sine, atunci cind medicul clandestin Bebe cere plata in natura pentru a provoca avortul, asumindu-si riscul unor ani grei de puscarie. Acesta este cadrul povestii. Un cadru pe care regizorul l-a vrut cit mai veridic, straduindu-se sa reconstituie fidel atmosfera anilor '80. La anumite chestiuni a cam exagerat, insa. De exemplu, la un moment dat, in film se sugereaza ca, in anii '60 - '70 se statea la coada la carne. Ori, cine a trait in "epoca de aur" stie ca umilinta cozilor si a alimentelor vindute pe cartela este o marca definitorie a anilor '80 si ca in anii '60-'70, in perioada "Primaverii de la Praga" inca se mai gasea destula marfa in Alimentare.
Vorbeam mai sus de artificiile tehnice, ce nu prea abunda in filmul lui Mungiu. E de remarcat, totusi, felul cum acesta reuseste sa faca din camera de filmat o punte directa intre spectator si trairile personajului principal. Memorabil este cadrul fix cind obiectivul este fixat pret de citeva minute pe chipul Otiliei, inconjurata de un grup de meseni insensibili la drama ei, pe care nici nu o cunosc, de altfel. Spectatorul este invitat, implorat chiar, sa o inteleaga si sa o compatimeasca. Mai este si cadrul mobil cind, tot Otilia, cauta disperata o ghena de gunoi in care sa arunce, din viata ei si a Gabitei, pacatul acesteia din urma. Camera de filmare insoteste infrigurata personajul, transmitind salii un acut sentiment de spaima si dezgust.
Portretul femeii-victima asezat in rama unui regim opresiv
"4 luni, 3 saptamini si 2 zile" a adunat elogii in toata lumea, iar aprecierile au culminat cu decernarea "Palme d'Or", marele premiu al Festivalului de la Cannes. Vizionindu-l, intelegi ca nu doar subiectul, si anume avortul in perioada comunismului, i-a sedus pe occidentali, ci si tema femeii-victima. O tema la moda in zilele noastre, intilnita si in alte productii premiate si raspremiate, ca "Arizona Dream", a bosniacului Emir Kusturica, sau mai noul "Volver", al spaniolului Pedro Almodovar. Dar, daca acestia au mizat pe culoare, subliniind, de exemplu, dramatismul cu coloane sonore de exceptie - vezi muzica revelatie, cu iz balcanic, a lui Iggy Pop, din "Arizona Dream", sau rascolitorul flamengo interpretat de personajul Penelopei Cruz, in "Volver", romanul Cristian Mungiu convinge printr-o poveste spusa simplu si direct, fara mari artificii tehnice. Ce-i drept, nici nu a avut prea mare nevoie de asa ceva, forta filmului sau hranindu-se din rama regimului opresiv in care este asezata femeia-victima. Fiindca, daca e sa continuam paralela cu cele doua productii amintite mai sus, in lumea libera femeile abuzate sexual de masculii josnici isi permit luxul suprem de a-si condamna la moarte si executa calaii, iar in comunismul evocat de Mungiu femeilor-victima nu le ramine decit sa se refugieze in tacere si uitare.
"4 luni, 3 saptamini si 2 zile" nu are pe afis staruri internationale, insa jocul perfect, cursiv si natural, al celor trei actori romani din rolurile principale, Anamaria Marinca (Otilia), Laura Vasiliu (Gabita) si Vlad Ivanov (Domnu' Bebe) demonstreaza ca si trupele teatrelor de provincie romanesti pot livra portii sanatoase de talent, cui stie sa caute si sa gaseasca.
Este anul 1987 iar Otilia si Gabita sint studente intr-un camin stundentesc din Iasi. Gabita este gravida si vrea sa scape de o sarcina ce a ajuns deja la 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Otilia o ajuta neconditionat, chiar sacrificindu-se pe sine, atunci cind medicul clandestin Bebe cere plata in natura pentru a provoca avortul, asumindu-si riscul unor ani grei de puscarie. Acesta este cadrul povestii. Un cadru pe care regizorul l-a vrut cit mai veridic, straduindu-se sa reconstituie fidel atmosfera anilor '80. La anumite chestiuni a cam exagerat, insa. De exemplu, la un moment dat, in film se sugereaza ca, in anii '60 - '70 se statea la coada la carne. Ori, cine a trait in "epoca de aur" stie ca umilinta cozilor si a alimentelor vindute pe cartela este o marca definitorie a anilor '80 si ca in anii '60-'70, in perioada "Primaverii de la Praga" inca se mai gasea destula marfa in Alimentare.
Vorbeam mai sus de artificiile tehnice, ce nu prea abunda in filmul lui Mungiu. E de remarcat, totusi, felul cum acesta reuseste sa faca din camera de filmat o punte directa intre spectator si trairile personajului principal. Memorabil este cadrul fix cind obiectivul este fixat pret de citeva minute pe chipul Otiliei, inconjurata de un grup de meseni insensibili la drama ei, pe care nici nu o cunosc, de altfel. Spectatorul este invitat, implorat chiar, sa o inteleaga si sa o compatimeasca. Mai este si cadrul mobil cind, tot Otilia, cauta disperata o ghena de gunoi in care sa arunce, din viata ei si a Gabitei, pacatul acesteia din urma. Camera de filmare insoteste infrigurata personajul, transmitind salii un acut sentiment de spaima si dezgust.
