Esenţa eşecului românesc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Esenţa eşecului românesc

Să fim sinceri, nu străinii sunt cei care vor distrugerea României, controlul economiei, subordonarea intereselor naţionale, nedezvoltarea ţării etc, aşa cum le place unor politicieni români să declare, destul de des, mai ales atunci când ar trebui să răspundă la ce au făcut ei pentru România, din funcţiile pe care le-au tot ocupat.

Nu, românii sunt singurii care şi-au bătut joc de ţara asta. Politicienii români! Indiferent de culoarea politică, de intenţiile declarate, de funcţie, de pregătire, marea majoritate a politicienilor români, a guvernanţilor şi demnitarilor, care s-au tot perindat la conducerea ţării de 27 de ani încoace, este responsabilă de stadiul în care se află în prezent ţara, de subdezvoltarea economică şi socială a României, de degradarea morală a acestui popor, de decăderea acestei naţii. Să nu mai căutăm vinovaţi inexistenţi în afară. Sunt aici, în propria noastră ogradă, sunt bine-mersi, sunt bogaţi, nesimţiţi şi fără scrupule ori remuşcări. Ei au sabotat, cât au putut, România din interior.

Şi să luăm cel mai elocvent exemplu în acest sens: autostrăzile. Sau, mai precis, lipsa acestora. Este inadmisibil ca, în anul de graţie 2017, la 28 de ani după căderea comunismului şi la aproape 100 de ani de la „inventarea”  autostrăzii, România să nu aibă măcar o singură autostradă completă, care să taie ţara de la est la vest. UNA SINGURĂ! Este inadmisibil ca România să aibă, acum, mai puţini kilometri de autostradă decât Bulgaria – o ţară de vreo trei ori mai mică - şi nici jumătate din numărul de kilometri de autostradă ai Ungariei – o ţară tot de vreo trei ori mai mică. Este inadmisibil ca în anul de graţie 2017 ditamai capitala unui stat membru al UE – al şaptelea ca mărime, după populaţie – să nu aibă o centură rutieră măcar decentă.

Într-adevăr, sunt multe alte lucruri care lipsesc în această ţară, sunt multe alte capitole la care România este mult în urmă - de la sănătate la nivel de trai, de la dezvoltare economică la educaţie, de la lipsa de civilizaţie la lipsa de perspective. Dar o infrastructură rutieră dezvoltată, o reţea de autostrăzi care să traverseze România şi care să lege toate regiunile sale ar fi însemnat cel puţin 10 ani în plus în privinţa dezvoltării întregii Românii. Se ştie, fiind un adevăr general valabil şi demonstrat practic, că autostrăzile aduc după sine dezvoltare. Se ştia încă din antichitate că o conexiune de drumuri este vitală. Numai politicienii noştri se fac că nu ştiu asta ori nu-i interesează să ştie.

Lipsa autostrăzilor în România reprezintă esenţa eşecului românesc, cheia subdezvoltării ţării, simbolul incapacităţii administrative şi stindardul nepăsării politice. Fără autostrăzi, România rămâne condamnată la mediocritate, la sărăcie, la izolare. Lipsa autostrăzilor reprezintă imaginea absolută a sabotării României, a subminării economiei naţionale, a trădării intereselor ţării. Iar de asta chiar nu pot fi acuzaţi străinii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro