- Acel pacient avea nevoie de un CT cerebral şi a fost programat în luna martie. A murit în ianuarie... Pacienţii care au nevoie de analize să nu mai aştepte 3 luni... Au o trimitere de la medicul de familie, cum facem ca analiza să se facă la timp?
- A murit din cauză că nu a făcut CT-ul? Noi aici ne-am întâlnit să dezbatem un lucru general, o lege, şi acum vorbim de cazuri punctuale, singulare.
- Da, dar singular, nesingular, omul ăla a murit...
- A murit din cauză că nu a făcut CT-ul?
Dialogul acesta, care depăşeşte orice limită a înţelegerii şi a bunului simţ, a avut loc vineri, în Parlament, între o junalistă de la ştirile Pro TV şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Grasu. În dezbatere era tema coplăţii serviciilor medicale private, când jurnalista l-a întrebat pe secretar ce se poate face totuşi pentru ca, dincolo de decontarea serviciilor medicale private, pacienţii să aibă acces la timp la analize, nu după luni de aşteptare, exemplificându-şi întrebarea cu cazul unui bolnav de cancer programat la CT peste 3 luni, dar care a murit peste o lună.
CINE DECIDE URGENŢA?, a fost o altă replică a lui Grasu – revoltătoare, sfidătoare, care arată, practic, totalul dezinteres al acestor cocoţaţi vremelnic în funcţii atât de importante faţă de problemele reale ale românilor. Pentru că, dacă l-ar fi interesat cu adevărat soarta pacienţilor, cinicul Grasu ar fi ştiut că, în lipsa unui rezultat al computerului tomograf, un bolnav de cancer cerebral nu poate fi luat în evidenţă de un medic oncolog.
Aşadar, cine decide urgenţa?! Pentru răspuns, dialogul acesta este mai mult decât relevant, pentru că demonstrează, încă o dată, că în România sănătatea depinde doar nişte incapabili, nişte penibili, nişte neica-nimeni total rupţi de realitate, total lipsiţi de înţelegere şi compasiune, pentru care, aşa cum bine a punctat medicul brăilean şi deputat PNL Antoneta Ioniţă, “oamenii sunt simple cifre în statistici, nu cazuri care trebuie rezolvate”.
În urma acestui incident, Ioniţă chiar a cerut ministrului Sănătăţii demiterea lui Cristian Grasu, pentru că “a dat dovadă de o lipsă crasă de umanitate faţă de pacienţi şi nu poate să-şi continue activitatea într-un post public, în care se iau decizii ce afectează viaţa oamenilor”. A cerut. Şi atât. Sunt convinsă că, la următoarele dezbateri din Parlament, Ministerul Sănătăţii va fi reprezentat de acelaşi cinic Grasu, pentru care un bolnav de cancer e doar un caz nesemnificativ, “singular”, “punctual”, nici pe departe ceva atât de important precum o lege. O lege care, punem pariu, după ce o vor suci şi răsuci prin camere, va fi atât de alambicată încât va trebui amendată cu alte şi alte ordine de ministru sau ordonanţe, pentru ca, într-un final, să fie un fiasco total. Nu sunt eu clarvăzătoarea de la Brăila, pur şi simplu practica ultimilor ani asta a demonstrat.
Numai că, în timp ce ei se fac că eleborează legi şi se fălesc cu grija ce o poartă populaţiei, bolnavii noştri se sting unul după altul, de cele mai multe ori cu zile. Zile furate brutal de “specialişti” precum Cristian Grasu, pentru care cancerul e o boală “punctuală”, ce poate fi trecută la şi altele.
