Avind in vedere realitatile societatii romanesti, a fost initiata o campanie de promovare a drepturilor copiilor. Astazi, la Vila Lacramioara, din statiunea Lacu Sarat, are loc un nou seminar care va reuni judecatori, procurori, politisti, cadre didactice, preoti, cadre medicale, dornici sa consolideze colaborarea interinstitutionala in ceea ce priveste problemele copiilor. Evenimentul este organizat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Braila.
Actiunea isi propune sa contribuie la formarea, sensibilizarea si cresterea gradului de implicare a tuturor celor care interactioneaza cu copiii. "Atit seminarul pentru factorii de decizie organizat in luna februarie 2007, cit si sesiunile de formare pentru profesionisti fac parte din "Campania de educatie privind drepturile copilului" derulata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, cu finantare din partea Uniunii Europene, prin intermediul Programului Phare 2003. Ambele componente ale campaniei, cea de formare si cea de comunicare, promoveaza noua abordare, centrata pe copil si familie, introdusa de Legea nr. 272/2004. Mesajul campaniei este: parintii sint principalii responsabili pentru cresterea si ingrijirea copiilor lor. Toti ceilalti, profesionistii, reprezentantii comunitatii locale, ai autoritatilor locale, ai statului au datoria de a sprijini parintii in indeplinirea acestei responsabilitati", se precizeaza intr-un comunicat al DGASPC Braila.