Piese de oţel strânse la maxim între cuţitele unui strung ce se roteşte ameţitor. Piese de oţel modelate brutal, după cum îi taie capul, pe unii sau pe alţii, ori le dictează interesele. Piese de oţel care, dacă la final se constată că “au abateri”, sunt încadrate fără remuşcări la rebuturi. Piesele acestea sunt copiii noştri, iar uzina, sistemul educaţional. Un sistem complet depăşit, care-şi exportă cu o mândrie prostească produsele finite de calitate şi nu dă doi bani pe rebuturi.
Uzina e în pragul falimentului. De la an la an rebuturile sunt tot mai multe, dar, în ciuda acestei realităţi, nimeni nu vrea să repare stricăciunile. De fapt, le convine aşa, cu cât mai multe rebuturi, cu atât mai mare-i masa de manevră. Destine, viitor... nimănui nu-i pasă.
Prin uzină s-au tot perindat tot felul de miniştri, le-am pierdut deja şirul, însă niciunul dintre ei, indiferent de cât de lungă sau de scurtă i-a fost şederea, nu a reuşit să-şi lase atât de adânc amprenta precum a făcut-o Ecaterina Andronescu. Practic, ea n-a trecut o dată prin uzină fără să lase urme. Urme adânci, greu reparabile. A desfiinţat, înfiinţat şi reînfiinţat după cum a tăiat-o capul, a făcut modificări care-au schimbat soarta a generaţii întregi de elevi. A strâmbat din nas la tot ce au făcut predecesorii şi şi-a impus propriile idei, în ciuda tuturor criticilor. Acum, din nou, pentru a patra oară, se aşază comod în fotoliu şi începe să se joace cu destinele copiilor noştri. Şi, pentru că îi plac scrisorile, astăzi, îi scriu şi eu una.
Dragă Cati,
Ai făcut-o şi pe asta! Tocmai când crescuseşi puţin în ochii mei. Nu că te-aş fi admirat vreodată, dar zvâcnirea aceea a ta din august îmi dăduse puţină speranţă. Acum înţeleg însă că n-a fost decât un foc de paie aprins pe un câmp deja pârjolit, pe care îşi dădea aere de primadonă o simplă paiaţă. Totuşi, ţi-ai jucat frumos rolul, unii chiar te-am crezut! Nişte fraieri, probabil îţi râzi în barbă atunci când, căzută în extaz, te priveşti în oglindă, îţi duci mâna la tâmplă şi îţi spui: să trăiţi, doamnă ministru! Ce contează că eşti parte a unui cabinet care, nu-i aşa!, „nu te reprezintă” şi e format şi condus de nişte incapabili, neprofesionişti, gropari de PSD şi de ţară! Funcţia bate onoarea... dacă oi fi avut vreodată. Pentru că, dragă Cati, modul josnic, ieftin în care te-ai vândut anulează complet imaginea pe care ne-ai livrat-o până acum, de intelectual rasat, de profesor universitar cu principii morale. Eşti, de fapt, o mare ipocrită cu un singur merit: într-o mare de analfabeţi şi vulgari, vorbeşti corect româneşte. În ce hal am ajuns! Iar pentru „meritul” acesta, nimeni nu spune nimic, ba chiar salută numirea ta, pentru a patra oară la Ministerul Educaţiei. Şi te ridică în slăvi prin comparaţie cu marionetele inculte dinaintea ta, uitând că, de fapt, tu eşti principalul terminator al învăţământului românesc, ignorând că cele mai poaste decizii, cele mai proaste reforme, cele mai decisive lovituri date şcolii româneşti sub bagheta ta s-au întâmplat, dragă Cati. Trei mandate oficiale şi alte cine mai ştie câte prin interpuşi şi aserviţi ai făcut harcea- parcea educaţia românească, ai distrus generaţii de copii şi ai adus sistemul într-un punct din care nu ştiu cine şi cum o să îl mai ridice. Iar acum l-ai cumpărat pentru a patra oară. Ai tu nişte şuşanele în cap şi în plan de te-ai umilit în halul asta! Trădătoareo! Orice profesor cu un mimim bun simţ ar trebuie să se răscoale! Dar ce spun eu! Orice român cu bun simţ ar trebui să se răscoale pentru toate mizeriile astea pe care le înghiţim zi de zi de la o gaşcă de mârşavi penali. Gaşca ta, dragă Cati, aia pe care acum câteva luni o blamai şi despre care spuneai că nu te reprezintă. Nici pe tine, nici partidul tău, nici ţara. Şi totuşi, atât de uşor te-a cumpărat! Stai liniştită, nu-mi pasă de tine. Îmi pasă însă de preţul pe care tu l-ai plătit. Prea mare, dragă Cati! Căci tu, cea cumpărată atât de ieftin, vei da la schimb, pe te miri ce, viitorul copiilor noştri. Deja strâmbi din nas la ce-au făcut neisprăviţii dinaintea ta şi recunoşti că-ţi vei impune propriile reguli. Reguli care, din păcate, dragă Cati, sunt la fel de proaste ca tot ce ai făcut în educaţie în ultimii 18 ani.
Mi-ar fi plăcut să rămâi dizidentă, să-l înfrunţi până la capăt pe Dragnea. Ţi-ai mai fi spălat din păcate! Dar ... n-a fost să fie! Până acum spuneam despre tine că eşti doar o abramburită, de azi însă, dragă Cati, îţi mai adaug o etichetă - josnică! Iar copiii noştri nu merită asta.
Fără niciun pic de respect, un român oarecare.
