Dosarul Concordia. Rejudecare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul Concordia. Rejudecare

Surprinzător! Dosarul Concordia a fost trimis spre rejudecare la Galaţi, la Curtea de Apel, după ce Primăria Brăila a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia privind solicitarea de retrocedare în natură a unui teren de 390 mp, pe amplasamentul pieţei, venită din partea revendicatoarei Georgeta Diacon. Decizia este irevocabilă şi resetează practic angrenajul juridic de până acum pe această controversată speţă, în care o piaţă publică este la un pas de a fi, din nou, spoliată de terenurile de sub ea. Instanţa supremă a fost de acord, în esenţă, cu argumentele municipalităţii privind apartenenţa la domeniul public al municipiului a lotului de teren cerut cu insistenţă de familia Diacon. Acum, municipalitatea aşteaptă să vadă şi motivarea deciziei, astfel încât să-şi pună la punct strategia de apărare.

Răsturnare de situaţie în dosarul Georgeta Diacon versus Primăria Brăila, în care revendicatoarea cere, încă din 2008, retrocedarea în natură a unei bucăţi de teren de sub Piaţa Concordia. Instanţa supremă a dat o decizie irevocabilă în această speţă, care spune că: "Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Diacon Georgeta împotriva încheierii din 25 iunie 2014 şi a deciziei nr. 94/A din 09 septembrie 2014 Curţii de Apel Galaţi, Sectia I civilă. Admite recursurile declarate de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar şi de intervenienta în interesul pârâtului Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila, împotriva aceleiaşi decizii. Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. Irevocabilă".
Altfel spus, după ce a pierdut la Tribunalul Brăila şi apoi, în faza de apel, la Curtea de Apel Galaţi, municipalitatea primeşte un prim semnal clar din partea magistraţilor Curţii Supreme că finalitatea ce părea inevitabilă - retrocedarea în natură a terenului - poate fi evitată. Cel mai probabil, instanţa a ţinut cont de faptul că municipalitatea a reuşit în cursul anului trecut să întabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor ce i-au mai rămas în Piaţa Concordia. "Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este clar în valoarea noastră, a municipalităţii, urmare, cel mai probabil, a unei susţineri mult mai bune cu documente din partea noastră a argumentelor invocate în favoarea apartenenţei la domeniul public a respectivului lot de teren. Sper că la Curtea de Apel Galaţi, unde se întoarce dosarul pentru rejudecare, să se ţină cont de faptul că documentele pe care le-am prezentat dau, de fapt, o cu totul altă imagine asupra problemei, şi că, în realitate, terenul este în domeniul public. Aşteptăm ca instanţa supremă să-şi motiveze decizia astfel încât să ne putem face o strategie", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.
În completare, viceprimarul Alexandru Dănăilă a explicat că se aşteaptă ca magistraţii Curţii de Apel Galaţi să menţină linia decizională indicată acum de Curtea Supremă pe dosarul Concordia. "Lupta în acest proces continuă. Avem documente pregătite pentru a ne susţine din nou cauza şi de a convinge că terenul este în domeniul public. Lucrurile s-au schimbat de la decizia din 2009 a Tribunalului Brăila, în sensul că, între timp, de exemplu, avem şi Carte Funciară făcută pe întreg ansamblul de clădiri, construcţii şi terenuri rămase în Piaţa Concordia. Echipa de jurişti a primăriei şi-a făcut treaba într-un efort comun cu Administraţia Pieţelor, care apare şi ea ca intervenient în dosar. Sperăm să rezolvăm odată pentru totdeauna această speţă astfel încât să încheiem acest subiect, evident în favoarea municipalităţii, iar despăgubirea pentru acest teren să se facă sub altă formă decât retrocedare în natură", a spus Dănăilă.

6 ani de procese pentru bucăţica de piaţă

Pe scurt, revendicatoarea Georgeta Diacon şi-a fundamentat acţiunea vizând un lot de teren de circa 390 mp pe amplasamentul Pieţei Concordia de-a lungul străzii Griviţa, ce a aparţinut mamei sale, Hristea Maria, pe baza Legii 10/2001. În decembrie 2008, Primăria a emis o decizie de despăgubire în bani a revendicatoarei. Numai că femeia s-a răzgândit şi a atacat actul respectiv solicitând restituirea în natură a terenului de 390 mp din piaţă. Cel mai probabil, schimbarea de tactică nu a fost întâmplătoare, deoarece deja se crease precedentul cu retrocedarea în natură a terenurilor pe amplasamentul aceleiaşi pieţe către revendicatorii Zanet, Rugină, Munteanu şi Ţigău, terenuri care, într-un final, au ajuns în proprietatea controversatului om de afaceri Simion Cloşcă. În noiembrie 2009, Tribunalul Brăila a hotărât anularea deciziei de despăgubire emisă de primar şi a dispus restituirea în natură a terenului. Mai departe, în faza de apel, la Galaţi, s-au derulat 8 termene, iar în octombrie 2010 instanţa a dispus suspendarea cauzei până la judecarea unui alt dosar, pe rolul unei instanţe din Bucureşti, în care Georgeta Diacon era în litigiu cu Eduard Conrad Diacon care ridicase pretenţii la masa succesorală a familiei. După mai bine de 3 ani de procese, în ianuarie 2014, dosarul de la CA Galaţi s-a reactivat, iar în alte 8 termene speţa a fost soluţionată în favoarea familiei Diacon.
Administraţia Pieţelor mai are, la acest moment, în administrare circa 3.400 mp de teren în zona Concordia, după retrocedări succesive de terenuri pe amplasamentul pieţei. Este vorba despre loturi pierdute de municipalitate şi care au trecut în proprietatea şi administrarea familiei omului de afaceri Simion Cloşcă: 988 mp plus 151 mp (unde revendicatori sunt familiile Rugină, Zanet, Gaidău Munteanu şi Lombardi) retrocedate direct prin decizie a fostului primar Constantin Sever Cibu şi încă 235 mp predate prin executare silită, în baza unei decizii a instanţei, favorabilă revendicatorului Constantin Doru Ţigău.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro