Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Pentru mulți dintre noi, această pasăre neagră de 20 de centimetri nu impresionează la prima vedere, mai ales dacă o vedem de la distanță. Însă, privit de aproape și în lumina potrivită, graurul ne hipnotizează cu irizațiile metalice în nuanțe de verde și violet ale penajului, „îmbrăcăminte” capabilă să satisfacă și cel mai pretențios creator de modă. La fel de bine, dacă nu chiar mai spectaculos, stau lucrurile dacă ne aplecăm urechea la sunetele emise de această pasăre, mai precis masculul. Nu zăbovim mult asupra diferitelor sunete mai puțin elaborate, cum ar fi cele de alarmă, cele determinate de vederea unui prădător sau apropierea acestuia de cuib, sau sunetele de coeziune din interiorul grupului. Am mai spus-o într-un articol, am o pățanie interesantă cu această pasăre. Eram cu ani în urmă la o monitorizare undeva la confluența Dunării cu Oltul, la cort, undeva în sălbăticie unde cu greu am ajuns noi seara să montăm cortul al lumina farurilor. Dimineața, pe la ora 5.00, am sărit din somn deoarece foarte aproape de cort se auzea alarma mașinii de poliție. Vă imaginați să fiți în sălbăticie, unde tu cu greu ai ajuns cu o mașină, și la ora cinci să auzi sirena mașinii poliției, nu e chiar plăcut. După vreo 10 secunde am îndrăznit să tragem fermoarul cortului și pe salcia din fața cortului un graur imita fantastic această alarmă de pe mașina poliției. Am râs...
De aceea, nu e imposibil ca într-o frumoasă zi de primăvară să auziți, în apropierea voastră, cântând vrabia de casă, coțofana, grangurul, vânturelul roșu, șorecarul comun, pițigoiul mare, chirighița, stârcul de noapte, sfrânciocul roșiatic, silvia cu cap negru, presura sură și nagâțul, acompaniate de clămpănitul berzei. Ați fi tentați să credeți că o întreagă orchestră e la dispoziția voastră, dar oricât de fantastică pare ideea, realitatea o întrece. Pentru că nu e vorba de orchestră ci de pasărea orchestră!
Repertoriul este cu atât mai bogat cu cât pasărea își duce zilele în colonii și este mai în vârstă, mai experimentată. Asta deoarece graurul este un elev sârguincios, care învață toată viața, din toate resursele educaționale din jurul lui, insensibil la concepte precum plagiatul. Un studiu publicat în 2023 în revista Science, prezintă drept concluzie faptul că păsările care au capacitatea de a emite sunete, de a cânta și imita în mod impresionant, sunt păsări inteligente. Iar graurul se califică cu vârf și îndesat aici, ajunge să ne uităm la modul cum au fost testați subiecții studiului: diversitatea sunetelor și a cântecelor din repertoriu, abilitatea păsărilor de a învăța pe tot parcursul vieții și capacitatea lor de a imita alte specii.
Iată care este modelul de învățare al graurilor:
Învață de la alți grauri, aparent masculii de la masculi și femelele de la femele (da, și
femelele cântă, dar mai slab și mai puțin decât masculii). Puii învață de la părinți atât graiul grăuresc, cât și ceea ce a adăugat în repertoriu, sârguincios, familia lui apropiată.
Învață și încorporează sunete și cântece de la alte păsări pe care le aude în jur. Favorite sunt cântecele cu fluierături la bază. Iar printre păsările imitate se numără cele enumerate mai sus, dar evident, numărul lor este mai mare și diferit, în funcție de zona unde trăiește și plagiază, ne scuzați, învață pasărea să cânte.
Imitarea nu se limitează la păsări. Graurul reușește să redea credibil și sunetele mecanice emise de telefoanele noastre, alarme de toate soiurile sau bariere de cale ferată. Dar pentru că parte din repertoriu este moștenit, putem avea surpriza să auzim sunete de dispozitive pe care azi le mai găsim doar prin muzee, cum ar fi faxul sau diferite mașini agricole, care au funcționat la începutul secolului trecut și au fost imortalizate în cântecul graurilor de atunci și date mai departe ca o zestre valoroasă.
Nu mai insistăm prea mult pe partea cu de ce e valoroasă zestrea și de ce se străduie atât de mult masculii să aibă un repertoriu atât de complex și bogat. Credem că știți deja că e în strânsă legătură cu succesul lui reproductiv, cu capacitatea de a convinge femela că este un candidat optim pentru a-și construi împreună un cuib, a delimita un teritoriu cu resurse suficiente și a aduce pe lume următoarea generație de grauri. Sau chiar două, dacă e un an bun.
Dar graurii nu sunt remarcabili doar primăvara și vara. Ei reușesc să ne impresioneze și toamna, atunci când, după cuibărit, se adună în grupuri mari și desenează pe cerul serii forme geometrice fluide care ne taie respirația și ne lasă fără cuvinte. Se mai aude doar un ușor murmur, dar numai dacă suntem aproape de păsări. Căci despre „murmurul” graurilor vorbim (o translatare din englezescul murmuration), un fenomen spectaculos, un exemplu de comportament colectiv, asemănător înotului sincron din bancurile de pești. Dacă în primăvară un singur graur dă impresia unei mulțimi, în toamnă toți graurii dintr-un stol se mișcă la unison, părând a dansa după o muzică doar de ei auzită.
Acest fenomen are loc pe înserate, înainte ca păsările să se așeze în locurile de odihnă de peste noapte. Se formează în general din octombrie până în februarie, în perioada de migrație a păsărilor, în locuri diferite, nu pare a fi dependent de condiții anume. Grupurile ajung de la câteva sute sau mii la cîteva zeci sau sute de mii de exemplare, chiar și cele mai mici fiind impresionante, însă cele numeroase oferă spectacole de neuitat. Durata medie a unui astfel de zbor sincron este în jurul a 26 de minute, conform datelor unui studiu, obținute din 23 de țări, dar predominant din Marea Britanie. Zborul este mai lung la începutul și la finalul sezonului de migrație, posibil în corelație pozitivă cu durata zilei, cu perioada efectivă de lumină.
Nu se știe cu precizie cum are loc acest zbor sincron perfect, dar cercetătorii au stabilit un fel de model care se aplică: fiecare graur interacționează direct doar cu graurii din imediata lui apropiere, învațând mișcările celor mai apropiați 6-7 grauri, care la rândul lor învață mișcările celor 6-7 din jurul lui, până când grupul se mișcă la unison.
De ce recurg graurii la acest zbor spectaculos, dar cu siguranță mare consumator de energie?
Sînt două ipoteze principale. Cea mai puțin acceptată ipoteză susține că numărul mare de păsări le ajută să atingă un confort termic sporit în perioada rece.
Cea mai agreată ipoteză este cea conform căreia prin acest tip de zbor păsările reduc semnificativ prădătorismul. Prin zborul sincron fiecare individ se pierde în masa mare de păsări și își crește astfel șansa de a nu fi detectat de prădători. Pe de altă parte, cu cât sunt mai mulți ochi, cu atât păsările vor detecta mai repede pericolul. Cum de regulă prădătorii vânează luând la țintă un singur individ, mișcarea sincronă a mii, zeci de mii, sute de mii de păsări îi fac pe aceștia să piardă focusul și, astfel, să rateze mai des ținta. Cei mai comuni prădători care dau târcoale acestor fete morgane păsărești sunt șoimul călător, șoimul rândunelelor, uliul păsărar și mai multe specii de ereți, fiind observată o corelație pozitivă între numărul prădătorilor și mărimea grupului. În același studiu amintit mai sus, se menționa prezența prădătorilor în 29,6% dintre grupurile observate.
Acum e în plină desfășurare migrația păsărilor. Vă invităm călduros să ieșiți în natură și să vă bucurați de acest spectacol pus în scenă de păsări mici și mari, cântătoare și mai puțin cântătoare, colorate ca o zi de mai sau terne ca o zi ploioasă de noiembrie. Nu e nevoie decât de bună dispoziție, minim echipament de drumeție și de zile însorite de toamnă, ca să puteți admira, foarte aproape de casă, uneori chiar și în orașele noastre, păsările sălbatice pornite în călătoria spre locurile de iernare.
Am lăsat pentru final o altă experiență trăită lângă grauri. Acum un an, cam în aceeași perioadă, am ajuns pe malul unei bălți din județ, unde am fost brusc înconjurați de un stol ce avea cam 5.000 de exemplare. Am fost prinși ca într-un clopot de aceste păsări. Vreau să vă spun că vibrația simțită atunci ne-a făcut să avem un zâmbet pe față și un sentiment de bine.
Sursa de informare:
