Până în 2027, deci în mai puțin de 5 ani, la nivel global, 14 milioane de locuri de muncă, adică 2% din total, vor dispărea complet, iar aproape un sfert (23%) se vor schimba/adapta/reconfigura conform noilor tendințe. Aceasta este concluzia ultimului raport realizat de Forumul Economic Mondial privind viitorul locurilor de muncă, un studiu sondaj dat recent publicității, care cartografiază locurile de muncă și competențele viitorului, urmărind ritmul schimbării.
Și totuși... NU procentele, nu cifrele îi îngrijorează pe specialiști, ci faptul că școala nu reușește să țină pasul cu aceste schimbări rapide, impuse de avansul tehnologic, accelerarea digitalizării și dezvoltarea inteligenței artificiale. De aceea, raportul capătă dimensiunea unui veritabil semnal de alarmă, în explicarea concluziilor, specialiștii îndemnând repetat companiile să investească în reconversie și recalificare, în îmbunătățirea abilităților angajaților, dar, mai ales guvernele să se concentreze pe alocarea de fonduri pentru sprijinirea trecerii la locurile de muncă ale viitorului prin EDUCAȚIE.
Conform raportului, 6 din 10 lucrători vor avea nevoie de formare înainte de 2027, iar în medie, 44% din competențele unui lucrător vor trebui actualizate. Este mai mult decât necesară, așadar, o acțiune colectivă din partea sectoarelor public și privat pentru a forma toate aceste noi abilități. Și vorbim despre o reală îngrijorare la nivel global. România, încotro?!...
Într-un exces de răutate ar trebui acum să vă reamintesc de dezinteresul și prostia din guvern, de jemanfișismul politicului în a stârpi corupția și îndârjirea cu care crește presiunea poverilor pe muncă și contribuabilii corecți etc etc. Dar nu am timp de excese. Profesorii sunt în grevă generală. Și este pentru a nu știu câta oară când cu un ochi plâng și cu unul râd privind toată mobilizarea aceasta. Sunt bucuroasă că oamenii aceștia au curaj și putere să își ceară drepturile, dar la fel de tristă că cer doar drepturile lor.
Educația trece dintr-o criză în alta, copiii se depărtează tot mai mult de școală. O școală îmbătrânită, care se adaptează greu noilor tendințe și cerințe, rămasă parcă tributară șabloanelor educaționale ale mileniului trecut. Salariile da, sunt foarte importante dar nu suficiente pentru a pregăti elevii pentru viitor, pentru acest viitor al muncii atât de versatil, de avansat.
De ce îi este atât de greu școlii românești să țină pasul cu realitatea ori să asigure un nivel rezonabil de competențe? Pentru că în România, Educația este o rană - oricât de trist ar fi, trebuie să recunoaștem realitatea – necicatrizabilă. Este permanent acolo, dar ne-am obișnuit să trăim așa cu ea, încât ne reamintim că o avem și doare doar atunci când ceva sau cineva rupe brutal firava coajă ce împiedică sângerarea. În plină criză, aplicăm un unguent cu efect imediat, o tratăm la suprafață, dar în profunzime, acolo de unde pornește puroiul, nimeni nu are suficient curaj și determinare să intervină. În consecință, periodic ne amăgim că o vindecăm dar, de fapt, doar lungim agonia și amânăm finalul. Planurile remediale de după testări, îngrijorările ori promisiunile de după examenele naționale, structura schimbată a anului școlar ori toate micimile acestea administrative aplicate în numele unei reforme de carton nu au nici măcar rolul unui pansament. Creșterea salariilor profesorilor, da, poate avea efectul unui antibiotic, dar și aceasta va vindeca doar temporar plaga. Rostul profund al școlii, beneficiarii vindecării ei – elevii – tot înconjurați de puroi vor fi nevoiți să supraviețuiască. Cei mai puternici îl vor învinge, se vor ridica deasupra lui, cei mai slabi... Dumnezeu cu mila!... vor îngroșa rândurile celor ce își vor găsi cu greu sau, mai grav, nu-și vor găsi niciodată un rost în viață.
Cât timp va mai trebui să treacă până vom înțelege că viitorul bate deja la ușă, iar fără educație de calitate și oameni determinați să o livreze la standarde înalte, acolo va rămâne mult și bine... Pentru că prostia și corupția asta fac: țin ferecate uși și dincolo de ele întemnițat viitorul.
