De ce vom rămâne o ţară înapoiată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce vom rămâne o ţară înapoiată

„Autostrăzile pot să mai aştepte. Priorităţile PSD sunt salariile şi pensiile”. Declaraţia aparţine deputatului PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Şi nici că o putea spune mai bine vreun pesedist! Declaraţia de mai sus este cea mai reprezentativă definiţie a politicii PSD. Este esenţa doctrinei Partidului Social Democrat. Este formula eşecului oricărei guvernări, a oricărei ţări, a oricărei naţii.

Da, asta face PSD – şi, culmea, o spune un pesedist. Unul care este deputat de 25 de ani! Unul de ale cărui decizii depind milioane de destine. Populismul primează, în detrimentul dezvoltării. Pensiile şi salariile să fie mărite – nici nu contează dacă există vreun fundament economic! Autostrăzile să mai aştepte! Cum au mai aşteptat atâtea zeci de ani, să mai aştepte! O politică pur şi simplu primitivă.

Este trist de fapt că un asemenea individ şi un asemenea partid nu realizează, după atâţia ani, că autostrăzile alea de care se tot vorbeşte reprezintă cheia unei dezvoltări sănătoase. Este revoltător că un asemenea individ şi un asemenea partid nu înţeleg că, având autostrăzi, poţi avea şi bani pentru pensii şi salarii mai mari, dar cu pensii şi salarii mai mari nu vei avea cu adevărat o dezvoltare a ţării. Exact lipsa unei infrastructuri este prăpastia care separă România de restul Europei dezvoltate. O prăpastie care se adânceşte şi se lărgeşte pe an ce trece. Am mai spus-o: neglijarea dezvoltării infrastructurii de către cei care conduc România – indiferent de cum se cheamă partidul aflat la guvernare – ar trebui considerată trădare de ţară şi subminare a economiei naţionale. Pentru că asta se întâmplă de fapt: România este sabotată de propriii guvernanţi. Lăsaţi naibii balivernele cu Soros şi cu răul pe care ni-l vrea acesta. Adevăratul rău la adresa României vine de fapt din interiorul său, chiar din partea celor care o conduc.

Şi dovadă că declaraţia de mai sus nu este doar o vorbă a unui deputat PSD, ci însăşi o politică de stat: capetele autostrăzii Sibiu – Piteşti, singura conexiune lipsă din autostrada care va lega Capitala ţării de graniţa de vest, se va construi într-un ritm „ameţitor”, de doar 4,3 - 7,5 km pe an, urmând să fie gata prin 2022! Şi asta pentru că aşa a cerut statul, în documentaţia licitaţiei, în condiţiile în care cele două capete sunt cele mai uşoare, traversând zone de teren aproape exclusiv plat. Oare care va fi ritmul de construire a celorlalte tronsoane, care vor tăia munţii Carpaţi?

De fapt, PSD se adresează unui electorat care, ca şi partidul, nu dă doi bani pe autostrăzi şi pe ceea ce pot aduce acestea în viitor, dar care vrea pensii şi salarii mai mari acum. Nu contează preţul plătit în realitate pentru asta. O politică primitivă, pentru un electorat ţinut în primitivitate. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro