Pot să spun, aşadar, că m-am bucurat din nou să aflu de concertul susţinut de trei mari oameni ai folk-ului, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Mircea Bodolan.
Duminică, într-o seară ce se anunţa a fi una friguroasă şi banală pe străzile şi-aşa pustii ale oraşului, aproape 300 de persoane au cântat, au dansat şi au aplaudat în sala mare a Teatrului "Maria Filotti".
După o scurtă introducere şi un film documentar ce a prezentat lunga istorie a teatrului brăilean, pe scenă îşi face apariţia Mircea Bodolan, care m-a impresionat prin multitudinea de cabluri, gadget-uri, efecte, chitare şi microfoane. Nici acum nu îmi dau seama cum a reuşit să le folosească pe toate în acelaşi timp. În vreme ce cânta la chitară, pe fundal se auzeau tobe, trompete şi tot felul de alte instrumente, dându-ţi senzaţia că te afli la un concert în adevăratul sens al cuvântului, nu la un simplu recital folk. Mircea Bodolan chiar ne-a demonstrat tuturor că muzica şi tehnologia merg mână în mână... asta dacă ştii şi cum să foloseşti toate echipamentele disponibile, fară să te încurci în cabluri.
Câteva piese după, în aplauzele frenetice ale mulţimii, Mircea Vintilă îşi face apariţia şi încântă publicul timp de aproximativ 35 de minute, cu piese precum "Lordul John" sau "Miruna". Deja atmosfera începe să se transforme, liniştea specifică unei săli de teatru este dată uitării, se fluieră, se aplaudă, se fredonează. Titanul folkului este chemat la bis şi după ce îşi termină programul, îl invită în scenă pe bunul său prieten, Mircea Baniciu.
Din nou, sala aplaudă frenetic şi se lasă purtată de şlagărele anilor '70 - '80. "Vremuri" sau "Vara la ţară" sunt melodii cântate în mare parte de public, zgomotul aplauzelor acoperind în totalitate chitara şi vocea folkistului. Fără să-mi dau seama, încep şi eu să fredonez şi nu îmi pot imagina cum o sală în care de obicei este o linişte deplină, astăzi lumea cântă, urlă de-a dreptul şi aplaudă zgomotos idolii adolescenţei.
Cum era de aşteptat, "cei trei M" urcă pe scena la bis şi cântă de această dată împreună "Andrii Popa". Acum, sincer să fiu, nu ştiu dacă ei cântau, deoarece absolut toate strofele erau ştiute pe de rost de către public!
Deci, se poate cânta muzică bună la Brăila? Da. Există oameni dornici să participe la evenimente de acest gen? Da. Singurul regret? Acela că în afară de patru - cinci persoane (aici incluzându-mă şi pe mine) tot publicul era format din oameni de vârsta a doua. Chiar suntem aşa puţini, noi, adolescenţii? Nu ştim decât să ne ducem la "Baluri" şi să ascultăm house? Eu nu am crescut cu muzica celor trei. De ce ar fi trebuit să fiu prezent? Pentru că ştiu că acei oameni au influenţat generaţii întregi, iar muzica lor va muri dacă noi, cei mai tineri, nu ştim să îi apreciem atunci când sunt în viaţă şi să le ducem creaţia mai departe.
