Danielescu se întoarce | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Danielescu se întoarce

Profesorul de matematică Iulian Danielescu este noul inspector şcolar general.
Ieri, la ora 15.00, a sosit la Inspectorat decizia de numire în funcţia de inspector şcolar general, iar inspectorul şcolar general adjunct Romeo Mocanu l-a sunat pe profesorul Danielescu să-l anunţe. Acesta a sosit în cel mai scurt timp la instituţia pe care, teoretic, o conducea de două ore. "Acum câteva zile am fost rugat să trimit un CV, s-a discutat cu mine despre această posibilitate, dar nu mă aşteptam ca lucrurile să decurgă atât de rapid. Data trecută, de la momentul trimiterii CV-ului până la numirea în funcţie a durat mai bine de un an. Voi încerca să preiau lucrurile din mers. Inspectoratul Şcolar este acum în cea mai grea perioadă a anului şcolar, vin multe examene, trebuie pregătite", a spus proaspătul inspector general Iulian Danielescu. Acesta a mai adăugat că de astăzi, de la ora 8.00, îşi va prelua atribuţiile.
Plecarea profesorului Viorel Botea din fruntea IŞJ a dus la negocieri în cadrul coaliţiei USL, în urma cărora social-democraţii au renunţat la inspectorat în favoarea liberalilor. Pe surse, am aflat că aceştia au pregătit echipa Iulian Danielescu - Nicolae Cătălin Stănică. Deocamdată, a fost confirmat pe postul de inspector general profesorul Iulian Danielescu. Profesorul Nicolae Cătălin Stănică, preşedintele comisiei de educaţie a PNL Brăila, nu fusese confirmat de nimeni pentru vreo funcţie în cadrul inspectoratului, până la ora închiderii ediţiei. Se poate specula, însă, că ar putea ocupa scaunul de inspector de matematică, lăsat liber prin plecarea profesoarei Mihaela Giurcă sau pe cel de inspector general adjunct. De altfel, în IŞJ este posibil să se mai facă "mişcări de trupe", pentru că odată cu Botea au mai plecat şase inspectori: Victoria Negulescu de la management, Mihaela Giurcă de la matematică, Nicoleta Dincă de la proiecte europene, Silvia Petrescu de la personal, Daniela Turcu de la discipline tehnice, Iuliana Ignat de la reţea şcolară.
Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila, a declarat că nu are informaţii legate strict de acest subiect: "Sunt convins că o să existe un înlocuitor şi pentru toţi ceilalţi care au plecat, dacă într-adevăr sunt mai mulţi. Cu siguranţă că există o grămadă de profesori buni, apreciaţi de toată lumea. Trebuie să recunosc, Botea este unul dintre aceia care au avut demnitatea să-şi asume public apartenenţa şi susţinerea politică, pentru că nu a făcut-o pe neafiliatul politic. Acum, făcând gestul ăsta - a venit cu partidul, pleacă tot cu el -, sincer mi se pare de lăudat". Profesorul Danielescu a fost susţinut de PNL şi PC (Alianţa de Centru Dreapta) pentru ocuparea acestei funcţii, dar el nu este membru al vreunui partid, pentru că, a mărturisit, încă "nu a găsit un partid care să-l adopte" şi care să aibă program şi după ora 21.00, când are el timp liber.

Cât mai puţini profesori să chiulească de la ore - un obiectiv al noului inspector general

În privinţa planurilor sale, inspectorul general Danielescu a declarat că până în septembrie se va ocupa de probleme stringente, adică organizarea testelor naţionale, bacalaureat, admitere la licee, titularizare, bacalaureat de toamnă, igienizarea şcolilor şi pregătirea lor pentru noul an şcolar. "Am în vedere şi planuri de perspectivă, îmbunătăţirea procesului de învăţământ, adică numărul de ore neefectuate să fie cât mai mic, fapt ce va fi în beneficiul elevilor şi părinţilor elevilor. Vreau să inventariez lucrările de construcţii la unităţile şcolare, oprite în ultimii trei ani din diverse motive, pentru a fi pregătiţi când acestea pot trece pe fonduri europene. Finanţarea acestor obiective de la Guvern s-a sistat acum trei ani. Ca să poţi accesa fonduri europene este nevoie să nu se fi investit de la bugetul de stat timp de cinci ani. Mai sunt doi ani şi apoi trebuie să fim pregătiţi. Eu sunt mulţumit că în cele câteva luni cât am fost la conducerea IŞJ, în 2008 - 2009, am propus spre reabilitare patru şcoli şi toate s-au realizat. Accesarea fondurilor europene durează mai mult, dar finanţarea este mai sigură", a mai spus inspectorul general Iulian Danielescu.
Profesorul Iulian Danielescu a mai ocupat acest post din 11 iulie 2008 până pe 13 martie 2009, când conducerea a fost preluată de PSD, prin profesul Viorel Mortu.
Profesorul Iulian Danielescu a absolvit Liceul "Bălcescu" în 1978, apoi a urmat cursurile Facultăţii de matematică de la Universitatea "Al. I. Cuza"din Iaşi, în 1985. A urmat stagiul la Liceul "Unirea" din Focşani, iar în 1988 a venit ca profesor de matematică la Colegiul "Bălcescu" unde este şi acum.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro