Numele şi prenumele: Drăghici Daniela
Instituţiile în care predă: Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci "
Specialităţile predate: limba latină, literatură universală
Citatul preferat: Pia Degermark - "Dumnezeu numără lacrimile femeilor"
Cărţile preferate: "Umbra vântului" - Carlos Ruiz Zafon, "Cartea fericirii" - Nina Berberova, "Parfumul " - Patrick Suskind
Scriitori preferaţi: Marcel Proust, Albert Camus, Thomas Mann şi Pascal Bruckner
Studii: 1986 - absolvirea ciclului liceal la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", profil filologie-istorie
1992 - absolvirea Universităţii din Bucureşti - Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia limbi clasice; Master în Drept şi Administraţie publică europeană
- Să începem cu clasica întrebare, ce v-a determinat să alegeţi această meserie?
- Nu mi-am propus să fiu profesor, am învăţat pe parcursul timpului. Când am dat la facultate, am ales întâi ce să studiez, anume limbile clasice, iar aceasta a atras după sine ceea ce sunt astăzi.
- V-aţi vedea într-o altă postură decât cea de profesor?
- Aş fi vrut să fiu "nas" într-un laborator de parfumuri celebre. Cu siguranţă, ar fi fost o experienţă plăcută.
- Ce v-aţi dorit dintotdeauna şi nu aţi reuşit ?
- Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume bazată pe valori reale.
- Ce obişnuiţi să faceţi în timpul liber ?
- Îmi place să-mi petrec timpul liber citind, mergând cu bicicleta, şofând şi, bineînţeles, cu familia mea.
"Teatrul e o reacţie imediată"
- Ce credeţi că transmite mai multă emoţie, o ecranizare sau punerea în scenă a unei opere?
- Desigur că emoţia imediată se resimte prin implicarea cu trăirile personajelor de pe scena teatrului. În film, dacă o anumită scenă nu iese aşa cum şi-a imaginat-o regizorul, dacă nu transmite sentimentul dorit de acesta, ea poate fi reluată, tăiată sau, de ce nu, înlocuită cu o alta nouă, pe când teatrul e o reacţie imediată, actorii au contact direct cu spectatorii prin tot ceea ce fac.
- Ne-aţi spus că pentru dumneavoastră cartea preferată e "Parfumul". De ce aceasta ? Ce v-a atras atenţia ?
- Întrebarea voastră m-a făcut să-mi aduc aminte de o întâmplare amuzantă, de la o oră: l-am întrebat pe unul dintre elevii mei cum se numeşte cartea de pe noptiera lui, iar el mi-a răspuns: "N-am noptieră, doamna!" (râde). Cât despre cartea mea preferată, m-a impresionat antiteza dintre înfăţişarea respingătoare a personajului şi harul lui!
- Ce apreciaţi cel mai mult la o persoană ?
- Spontaneitatea.
- Dacă aţi pleca pe o insulă pustie, ce aţi lua cu dumneavoastră?
- Pe băieţii mei.
"Elevii trebuie să cunoască izvoarele culturii şi civilizaţiei acestei lumi"
- Când eraţi elevă, ce credeaţi că presupune a fi profesor? Cine întruchipa profesorul ideal?
- Când eram elevă, nu-mi puneam foarte multe întrebări şi, prin urmare, nu mă gândeam la conceputul de "profesor ideal", însă am avut foarte multe lucruri de învăţat de la toţi profesorii mei. Dintre cei care mi-au rămas în minte şi, prin urmare, mi-au marcat destinul, îi amintesc pe: Carmen Ţigănuş, Maria Cogălniceanu, Gheorghe Şerban, Andrei Nicolescu, dar şi Dan Slusanski, Petru Creţia, Gabriela Creţia, adevărate personalităţi ale culturii.
- Acum ce credeţi ?
- Efortul meu este de a-i atrage pe elevi spre studiul limbii şi culturii greco-latine, conştientă fiind de faptul că elevii trebuie să cunoască izvoarele culturii şi civilizaţiei acestei lumi. În decursul a 19 ani de activitate am trăit bucuria de a avea premianţi la două olimpiade naţionale: Olimpiada de limbă latină şi Olimpiada "Lumea romanică".
- Care credeţi că este hiba sistemului de învăţământ? Şi pe cine consideraţi vinovat în această privinţă?
- Hiba o reprezintă atitudinea naţională, iar vinovaţii suntem noi toţi, pentru că nu am fost educaţi să luăm atitudine. Şcoala românească nu scapă de o meteahnă: uniformizarea. Elevii noştri învaţă cu greu să iasă în evidenţă. Le lipseşte, poate, motivaţia. Lucrarea mea de dizertaţie s-a numit "Învăţământul românesc preuniversitar în context european", motiv pentru care am studiat sistemul educaţional din celelalte ţări europene. Sunt încântată de şcoala finlandeză, care are un sistem aproape perfect. Elevii intră într-un parcurs al educaţiei bine organizat şi structurat pe interesele individului şi ale societăţii. De asemenea, cei care îşi propun să devină profesori, după absolvirea facultăţii urmează ceea ce se numeşte "Şcoala de profesori", unde învaţă, prin teorie şi practică, să lucreze cu elevii.
"Relaţia profesor - elev este o condiţie sine-qua-non"
- Care este cea mai plăcută experienţă din viaţa de profesor?
- În primul rând, pentru mine a fi profesor e o stare, nu o meserie. De aceea, conectarea cu minţile voastre îmi dă sentimentul unei bucurii reale. Sunt, însă, în acelaşi timp dezamagită de elevii care nu reuşesc să-şi găsească o motivaţie a acestei etape esenţiale din viaţa lor.
- S-a întâmplat vreodată ca vreun elev la care nu vă aşteptaţi să vă surprindă plăcut ?
- S-a întâmplat de foarte multe ori, ca elevi pe care îi sancţionasem anterior cu notă mică să reacţioneze mai târziu aşteptărilor mele şi să le dau prin urmare notă maximă. Personal, în munca mea directă cu elevii nu urmăresc ca ei să devină în mod obligatoriu experţi în limba latină, ci să-şi dea seama că efortul trebuie să fie susţinut şi de lungă durată, dacă îşi propun să-şi împlinească visurile. Îmi dau seama de foarte multe ori că şcoala românească reprezintă un refugiu pentru minţile fragile în formare în iureşul înşelător al societăţii româneşti de azi. Îmi doresc cu adevărat ca lumea să înţeleagă rolul definitoriu al şcolii în viaţa fiecărui individ.
- Credeţi că este importantă relaţia profesor - elev sau e suficient ca cei doi "să-şi facă treaba": profesorul să susţină lecţia, iar elevul să înveţe ?
- Desigur, relaţia profesor - elev este o condiţie sine-qua-non.
- Dacă aţi fi propriul dumneavoastră elev, care ar fi lucrurile pe care le-aţi aprecia? Dar reproşa?
- Îmi sunt elev în fiecare zi. Când exagerez, mă atenţionează copiii mei, elevii.
- Cum vedeţi generaţia actuală de elevi? Ce părere aveţi despre faptul că din ce în ce mai mulţi elevi optează să-şi continue studiile în străinătate?
- Aş vrea să răspund la această întrebare, citându-l pe Ion Budai Deleanu: "Ubi bene, ibi patria" - pentru că omul este dator să se împlinească pe sine, în cazul acesta, să studieze acolo unde îşi propune, gândind că va reuşi să schimbe lucrurile în bine, oriunde s-ar afla. M-au fascinat totdeauna elevii de talia Mădălinei Glăvan, studentă în anul II la Facultatea de Filosofie din Essex, Anglia, care şi-a propus să termine prima încă din primul an, pentru a avea o şansă într-o ţară care nu este a ei, dar care îi recunoaşte din plin valoarea.
- Un sfat pentru elevi...
- Să-şi propună să schimbe lumea, în modul în care a făcut-o Steve Jobs şi să înveţe să nu le pară rău.
Ce vorbeşte lumea...
Corina Dabija, clasa a XI-a, C.N. "G.M. Murgoci": "«Cum vei semăna, aşa vei culege» - cam acesta a fost principiul pe care am văzut că doamna profesoară Drăghici a încercat să ni-l transmită încă din prima oră. Perseverentă şi hotărâtă în ceea ce face, fermă când vine vorba de elevii poznaşi, dar mereu cu sufletul deschis. Dornică să răspundă la întrebări, să lucreze cât mai mult, să transforme fiecare minut în beneficiul nostru, să nu se piardă nimic. O doamnă profesoară pe placul nostru, care încearcă să ne facă să credem că fiecare dintre noi are puterea să înţeleagă, să fie mai puternic decât ceea ce pare imposibil. Personal, vreau să-i mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-a acordat cu atâta entuziasm la olimpiadă şi, mai presus de toate, pentru faptul că mi-a dat prilejul să cunosc în spatele etichetei de la şcoală un om deosebit... puternic, luptător, optimist, jovial.
Gabriela Buzea, anul I la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi: "În primul rând, cred că ar trebui să îmi exprim opinia despre limba latină, materia predată de doamna Drăghici. Toţi spun că este o limbă moartă care nu merită descoperită, dar doamna profesoară ne-a arătat, sau cel puţin mie, faptul că nu este aşa. Admit că în clasa a IX-a mi-a fost frică de limba latină pentru că la început totul părea complicat dar, pe parcurs, cu ajutorul dânsei, lucrurile s-au schimbat. Când ne spunea că limba latină ne va servi la înţelegerea mult mai uşoară a altor limbi, credeam că exagerează, dar m-am înşelat, în condiţiile în care acum sunt studentă la Litere, specializarea engleză-franceză. Desigur, nu trebuie să uit ajutorul pe care mi l-a acordat în clasa a X-a, când am participat la etapa naţională a olimpiadei de limbă latină, perioada în care am avut mult mai multă încredere în forţele proprii. Nu vreau să mi se reproşeze faptul că tot ce am spus reprezintă o enumerare de clişee ale elevului despre fostul profesor, dar aş concluziona prin ideea că doamna Daniela Drăghici este un profesor de nota 10, care nu se implică doar în ceea ce priveşte orele de latină, ci şi în dezvoltarea culturii generale a elevilor".
Mădălina Ispas, studentă anul II la "Şcoala naţională de studii politice şi administrative", secţia Comunicare şi relaţii publice, Bucureşti: "Am cunoscut-o pe doamna Drăghici prin prisma faptului că mi-a fost profesoară de latină timp de 4 ani. Cu toţii ştim că latina nu este o materie simplă, dar nici pe atât de complicată pe cât spun unii. Recunosc, nu am excelat la această materie, dar doamna Drăghici a avut mereu grijă să ne stimuleze să învăţăm. Zilele trecute a trebuit să particip la o decernare organizată de facultatea mea, unde titlul ce urma să fie înmânat se numea «honorius causa» şi s-a vorbit puţin şi în latină. E meritul doamnei Drăghici că am înţeles tot discursul rectorului. O admir pe doamna profesoară pentru că în ciuda faptului că este femeie, ştie să combine armonios tăria şi severitatea cu feminitatea".
Mădălina Glăvan, studentă anul II, la Filosofie, University of Essex: "Dintre toţi profesorii pe care i-am avut, doamna profesoară Drăghici mi-a fost probabil cea mai draga. În timpul liceului, ca rezultat al unui număr prea mare de lecturi, dar evident şi a tipicei răzvrătiri adolescentine, am criticat atât sistemul de învăţământ cât şi câţiva dintre profesorii pe care i-am cunoscut. Deşi crizele adolescenţei s-au estompat, câteva dintre părerile de atunci le susţin şi acum. Însă doamna Drăghici a făcut şi va face dintotdeauna parte din categoria profesorilor pe care eu am să-i respect întotdeauna. De ce, este foarte simplu: pentru că dincolo de a fi un profesor excelent, cu adevărate abilităţi pedagogice, dobândeşte calitatea rară de a fi un om adevărat. Este pasionată de ceva rar, de limbi clasice, şi reuşeşte prin propria pasiune să le trezească interesul elevilor. În plus, este cel mai drept profesor pe care l-am cunoscut vreodată. Nu a avut niciodată categoria «preferinţe» în ceea ce-i priveşte pe elevi. Eu i-am fost olimpică naţională timp de doi ani, dar dacă nu ştiam ceva, nu ar fi ezitat să-mi pună o notă mică. Şi cred că niciun elev nu a primit niciodată mai mult sau mai puţin decât merita. Aş putea să scriu mii de caractere despre cât respect am pentru doamna profesoara, dar ar fi probabil inutil pentru că n-aş putea să exprim în totalitate ce simt. Dar ştiu că acum, după un an şi jumătate de la terminarea liceului, când profesorii de la facultate scriu o afirmaţie filosofică în Latină, am un zâmbet pe care numai eu îl înţeleg. Cum ar zice Romanii, «Multum in parvum»".
Adriana Mihăilă, cadru didactic Liceul Teoretic "Nicolae Iorga": "Daniela este o persoană muncitoare, cu mult respect faţă de educaţia elevilor, şi faţă de meseria de dascăl. Faptul că îşi îndrumă cu multă dragoste elevii atrage după sine rezultatele deosebite la concursuri. Daca aş putea să o descriu în două cuvinte, aş opta pentru talent şi dăruire în tot ceea ce face". (Sondaj realizat de Daniel PRICOP şi Roxana GERU)
