Cu siguranţă asta este întrebarea ce stă pe buzele încă dulci de la pască, cozonac, cocteiluri şi alte delicatese calorice ce au stat mândre pe masa festivă. Trei zile a durat festinul, pentru unii cel puţin 3 săptâmâni va dura până se vor hotărî să revină din nou la bunele obiceiuri alimentare – a se citi dietetice. Iată cum poţi scăpa mai uşor de “sevrajul” de după masa de Paşte.
Mulţi au mâncat peste măsură, puţini sunt cei care au făcut şi altă mişcare decât cea de la masă la pat în aceste zile. Mulţi s-au delectat, puţini sunt cei ce nu par a fi supăraţi când se urcă pe cântar.
Dar cum să nu mănânci de Paşte? Serios acum. Cât de rezistent să fii când toate îţi sunt puse în faţă? Cum să nu omagiezi papilele gustative, cum să nu lauzi talentul bucătăreselor ce au petrecut zile şi nopţi pregătind reţete tradiţionale? Plus că a fost soare şi ne-am simţit mai liberi, mai energici, mai cu poftă de viaţă şi de mâncare.
Ei bine, dacă punem un punct psihologic chiar de astăzi, de miercuri, 15 aprilie. Totul ţine de gândire, aşadar bucuraţi-vă că aţi avut sărbători frumoase şi îmbelşugate, dar încercaţi să nu vă plângeţi de milă că v-aţi întors deja la muncă. Primul pas pentru a vă reveni după festin este să vă hidrataţi.
Dimineaţa, pe stomacul gol beţi un pahar de apă în care aţi stors o felie de lămâie. De altfel, asiguraţi-vă că aveţi la îndemână o sticlă de 2 litri de apă plată din care veţi bea toată ziua. Dacă sunteţi hidrataţi, nu veţi mai simţi că vă este foame chiar şi atunci când nu vă este – după cum bine ştiţi deseori confundăm senzaţia de sete cu cea de foame. Dimineaţa aţi putea alege un iaurt light cu câteva linguri de musli fără zahăr, o cafea. Nimic ce conţine zahăr adăugat nu trebuie consumat în acest moment pentru a menţine nivelul glicemiei cât mai constant.
La prânz, alegeţi o salată cât mai simplă - cu peşte sau pui ori brânză, cu dressing de lămâie, ulei de măsline, fără sosuri sau maioneză. Şi nu, nu mai mult de o felie de pâine şi fără desert. Seara, alegeţi să faceţi plimbare cât mai lungă - cel puţin o oră.
Pentru cină dacă vă este foame puteţi alege o altă salată ori legume la grătar sau spanac – orice e dietetic şi vă place.
Sfaturi de la vedete
1. De-a lungul anilor, de la toate vedetele care luptă pentru a se menţine în formă am alflat că după Sărbători sau zile în care au exagerat cu mâncarea, aleg să mănânce mai puţin şi mai uşor în zilele următoare. Aleg supe, legume, salate, sucuri naturale din fructe şi legume şi stau deoparte de preparatele de care au făcut abuz.
2. Tot de la ele, dar şi de la nutriţionişti am mai aflat că pentru a-ţi menţine greutatea, dar şi pentru a da jos surplusul de kilograme este suficient să mânânci doar atunci când îţi este foame. Multe persoane mănâncă preventiv, de teamă să nu li se facă foame. Nerespectând orarul organismului de alimentare, nu putem aprecia de ce cantitate de hrană are nevoie pentru a funcţiona optim şi exagerăm. Evident, excese alimentare fac şi persoanele care mănâncă pentru a alunga tristeţea sau plictiseala.
3. Nu în ultimul rând, mişcarea – ori ce tip ne ajută să fim mai binedispuşi, să avem o digestie mai bună şi mai mult respect de sine.
Până la urmă, despre asta este vorba - în momentul în care ne împăcăm cu noi înşine este mult mai uşor să facem alegeri echilibrate şi să ne bucurăm de momente speciale – cum sunt sărbătorile, aniversările. Totul este să revenim rapid la bunele obiceiuri, să nu rămânem blocaţi.
Garantat, după 3 zile de alimentaţie şi mişcare normale, vă veţi simţi excelent! Totul ţine doar de un click. Mental.
Articol preluat dupa csid.ro.