Mai e puţin şi se împlineşte anul de când PSD şi satelitul său credincios ALDE au pus mâna pe putere în urma unor alegeri caracterizate de lehamitea unei mari mase de alegători, care a lăsat minoritatea fidelă pomenilor electorale să decidă pe mâna cui dă pâinea şi cuţitul. Cu ce rămâne România din anul acesta? Păi, avem o iluzorie creştere economică, frumoasă în statistici, dar goală în conţinut, din simplul fapt că se bazează doar pe consum susţinut din împrumuturi, nu pe o producţie sănătoasă, capabilă să crească exporturile şi să reducă importurile. Şi mai avem un nesfârşit atac la Justiţie, pe care aleşii o consideră prea dură, prea tiranică, de-a dreptul abuzivă, pentru că îşi permite să îi ancheteze pe politicienii şi funcţionarii ale căror averi, apărute peste noapte şi de nicăieri, depăşesc cu mult nivelul lefurilor primite de la stat. Determinarea aceasta înverşunată de a schimba legile Justiţiei pare a fi “noaptea minţii”, greu de înţeles pentru oricine are capacitatea de a raţiona! Bun, s-a înţeles ce ştie deja toată lumea: miza finală este scăparea lui Liviu Dragnea de puşcărie. Dar, totuşi, numai soarta lui Dragnea să fie în joc? Nu cumva toţi ăştia care fac scut în jurul lui ştiu că, mai devreme sau mai târziu, le va veni rândul să ajungă în faţa Justiţiei şi, preventiv, vor să o anihileze, să o aducă în imposibilitatea de a-i pedepsi? La felul cum pun problema şi cum prezintă ei lucrurile, Justiţia din România pare a fi un balaur cu şapte capete, Inchiziţia spaniolă încrucişată cu teroarea stalinistă, având ca apogeu lagărele de exterminare hitleriste.
Hai să fim serioşi! Justiţia din România, cel puţin pe zona de corupţie, dar nu numai, este mai degrabă un ambalaj pe care democraţia noastră originală l-a golit de conţinutul său esenţial. Avem DNA - duşmanul de moarte al aleşilor actuali -, avem o serie de condamnări la nivel înalt dar, de fapt, nu prea avem nimic concret. Doar circ mediatic, cu cătuşe arătate la televizor, mari inculpaţi ţinuţi în arest câteva zile, apoi lăsaţi liberi pe durata unor procese ce se pierd în negura anilor! Apoi vin condamnările, cu câţiva ani de închisoare pentru furturi de zeci de milioane de euro, care câţiva ani se reduc la 1, 2, maxim 3, pentru că legile sunt aşa făcute încât marii corupţi merită să fie eliberaţi înainte de termen, pe motiv de bună purtare sau de cărţi scrise în spatele gratiilor. Un fel de “noi ne facem că te condamnăm, tu te faci că execuţi pedeapsa. Stai cuminte într-o celulă de lux, un an - doi, pe urmă ieşi şi te bucuri de milioanele furate, tu şi urmaşii tăi, pe câteva generaţii!”. În lumea infractorilor cu ştaif e ca şi cum şi-ar fi făcut cu ochiul şi şi-ar fi zis: “Hai, bă, le-am furat fabricile şi uzinele, le-am furat banii de drumuri şi de spitale, le-am distrus educaţia, le-am furat dreptul la viaţă decentă, stăm şi noi un an-doi la închisoare, ce dracu! Că doar ce-am furat rămâne al nostru!”. Aşa, de ochii prostimii şi ai Uniunii Europene...
Iată, însă, că actuala generaţie de dragni, tăriceni, toadertudorei, floriniordachi şi alţi psdei, pnlei, băsei şi tot ce vrei, nu mai e de acord nici cu micile sacrificii impuse de onoarea nescrisă a hoţilor. Au stat ei, s-au gândit şi şi-au dat seama că tot mai bine e să poţi fura fără niciun stres. Iar acum luptă din răsputeri pentru acest drept al lor “constituţional”, care are toate şansele să primească până la urmă parafa de legalitate de la CCR.
Războiul e în plină desfăşurare, iar ultima baricadă a României demne rămâne partea raţională şi dornică de viaţă curată şi cinstită a societăţii civile. Poate că, la final, în ciuda bătăliilor pierdute, Binele va învinge şi va reuşi nu doar să apere actuala Justiţie de forţele care o asediază ci chiar să o transforme în adevăratul coşmar al infractorilor de pe toate palierele societăţii, de la gulerele albe care ne controlează destinele, până la hoţii, tâlharii, criminalii, violatorii şi proxeneţii care răspândesc tot mai mult şi mai mult cangrena în măruntaiele societăţii.
Chiar, cum ar fi ca pentru faptele de mare corupţie dovedite pedeapsa să fie închisoare pe viaţă, sau pe muuulţi, mulţi ani, fără posibilitatea de eliberare condiţionată, şi confiscarea totală şi imediată a averii? Cum ar fi ca infractorii şi mafioţii care au ajuns să se creadă stăpâni peste vieţile oamenilor cinstiţi să fie condamnaţi pe bune şi scoşi pe uşa din dos a societăţii? Probabil că mentalul colectiv s-ar vindeca în sfârşit de toate metehnele, iar România ar deveni o ţară normală.
