A scăzut numărul infracţiunilor stradale şi a crescut numărul celor economice. Aceasta este concluzia analizei activităţii desfăşurate de poliţiştii brăileni în primul semestru al anului, ce a fost prezentată în cadrul unei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean Brăila. Pe parcursul celor şase luni oamenii legii au efectuat cu 30% mai multe razii şi acţiuni decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 4,5 milioane lei.
În cele 1.290 de infracţiuni constatate în prima jumătate a anului sunt cercetate 1.006 persoane, cele mai multe pentru infracţiuni judiciare. Cu toate acestea, creşteri semnificative au fost înregistrate în domeniul criminalităţii economico-financiare, atât în ceea ce priveşte sesizările (care au crescut cu 37%) cât şi constatările (24%). Cele mai comise fapte sunt stopajul la sursă/evaziunea fiscală, emiterea de bilete la ordin sau file CEC fără acoperire şi traficul cu ţigări. O creştere, însă una uşoară, a fost înregistrată şi în ceea ce priveşte infracţiunile comise cu mare violenţă şi care au un grad sporit de pericol social, în această perioadă fiind comise cu câte două omoruri şi tentative de omor în plus faţă de anul trecut. Infracţionalitatea stradală (tâlhării, furturi, ultraj contra bunelor moravuri) a cunoscut însă o scădere cu 15%, singura creştere fiind înregistrată la capitolul "furturi din buzunare". Pe linie rutieră s-au înregistrat mai puţine accidente faţă de anul trecut şi, pentru asigurarea unui climat corespunzător pe arterele de circulaţie, au fost desfăşurate sute de activităţi de prevenire a infracţiunilor la regimul circulaţiei şi de combatere a indisciplinei în trafic. În acest sens au fost aplicate aproape 11.000 de sancţiuni contravenţionale şi întocmite peste o sută de dosare penale. "Analizând eficienţa serviciului poliţienesc şi nivelul de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii pe trimestrul II al anului 2010, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Brăila apreciază că la nivelul structurilor de ordine, siguranţă publică şi poliţie rutieră din cadrul IPJ Brăila s-au produs importante modificări în ceea ce priveşte atitudinea corpului managerial faţă de distribuţia şi eficientizarea utilizării resurselor instituţiei. Întreg procesul de schimbare instituţională a fost susţinut prin alocarea resurselor fundamentate pe vulnerabilităţile şi priorităţile identificate", a cocluzionat preşedintele ATOP Brăila, Ionel Avram.
Pentru menţinerea trendului descrescător al infracţionalităţii la nivelul judeţului Brăila, ATOP Brăila recomandă poliţiei o monitorizare a grupurilor de cartier care îşi dispută controlul asupra unor zone prin şi pentru comiterea de infracţiuni, precum şi a potenţialilor infractori proveniţi din rândul persoanelor disponibilizate de la locul de muncă, rămase fără o sursă de venit.