Militar genist de meserie, colonelul brăilean Ioan Popovici a lucrat de-a lungul vieţii cu explozibili şi cu utilaje de mare tonaj specifice armei Geniu, muncindu-şi tinereţea pe marile şantiere din vremea comunismului -Transfăgărăşan sau canalul Dunăre - Marea Neagră. De câţiva ani, însă, de când vârsta senectuţii l-a trecut de pragul pensiei, a schimbat echipamentele de calibru greu ale genistului cu o trusă de ace şi aţe colorate, lansându-se cu pasiune în universul migălos al coaserii goblenurilor. A început în joacă, în urmă cu vreo 12 ani, când era un "tânăr" pensionar care avea grijă de nepoţi, iar până în prezent, dacă stă să socotească, spune că a făcut cam 170 milioane de împunsături pe pânza specială pentru goblen.
"Mi-a plăcut de mic copil să meşteresc şi să şurubăresc, dar nu mi-aş fi imaginat cât de mult te poate acapara acest hobby, al realizării de goblenuri. Într-o zi, eram acasă cu un nepoţel care a deschis, jucându-se, un sertar unde se afla un goblen realizat doar pe jumătate. Îl făcuse fiică-mea, în timpul studenţiei. Nu aveam habar cum se face treaba asta, dar m-am gândit că ar fi interesant dacă aş termina eu ceea ce începuse ea. Am lucrat fără să spun nimănui din familie, că voiam să fie surpriză. A durat ceva vreme până l-am terminat, fiindcă lucram foarte încet. În opt ore abia dacă făceam un centimetru pătrat, cu lupa de ceasornicar la ochi. Dar cu atât mai mare a fost satisfacţia când l-am văzut finalizat... Mai ales că fiică-mea şi nevastă-mea m-au felicitat pentru felul cum am reuşit să respect schema şi să combin culorile. Din acel moment a început «nebunia». Lucram toată ziua şi mă trezeam chiar şi noaptea, ca să fac un centimetru cu o anume nuanţă de culoare. Nici nu mai puteam să dorm gândindu-mă la desenul pe care trebuia să îl realizez din fire colorate", ne-a povestit Ioan Popovici.
Învăţat din Armată să nu capituleze în faţa dificultăţilor, bravul colonel nu s-a lăsat descurajat de ritmul modest în care reuşea la început să completeze, împunsătură cu împunsătură, câte un centimetru de cusătură. În prezent, el se laudă că reuşeşte să acopere câte 7 - 8 centimetri pătraţi de desen într-o oră, pe porţiunile de goblen unde culoarea este aceeaşi. În cazul în care trebuie să schimbe aţele colorate des, în funcţie de nuanţele existente pe desenul original, el face cam 3 - 4 centimetri pătraţi.
De la Grigorescu la Rembrandt
Una peste alta, într-o zi de lucru susţinut, colonelul Ioan Popovici acoperă până la 38 centimetri pătraţi, cu aţe colorate, înfipte în pânză cu împunsături aşezate una lângă alta, milimetru cu milimetru. Din aceste împunsături de ac rezultă în final un desen viu colorat, copie fidelă a unei picturi celebre. În fond, asta e goblenul: o "pictură" realizată din aţă colorată, în loc de vopsea sau acuarelă. Ca modele se folosesc picturi ale artiştilor consacraţi, în baza cărora se face o schemă ce arată cu exactitate unde trebuie folosită o culoare sau alta. Aceste seturi - schemă, pânză suport, aţele necesare - sunt realizate de firme specializate şi se pot procura din comerţ sau de pe internet. Colonelul Popovici îşi procură seturile de la o firmă anume, cu care a colaborat foarte bine de-a lungul timpului. În cei 12 ani de când a prins această pasiune, a realizat 136 de goblenuri. Le-a ţinut evidenţa foarte exact deoarece, fiind destul de greu de făcut, goblenurile au o anumită valoare de piaţă. Ioan Popovici nu ascunde faptul că a îmbinat utilul cu plăcutul şi, pe lângă bucuria de a realiza ceva frumos cu multă migală şi mult timp consumat, a avut satisfacţia de a obţine şi ceva bani din "producţiile" sale. "Dacă o să vă uitaţi pe internet, veţi vedea că goblenurile au preţuri destul de mari. Pe unele se cer chiar şi câteva mii de euro. Eu nu pot să spun că am dat atât de scump. Ale mele s-au vândut cu câteva sute de lei, dar adevărul e că le dădeam în general la cunoştinţe, cu care aveam relaţii de amiciţie, deci nu am privit lucrurile chiar ca pe o afacere", mărturiseşte militarul brăilean.
În ceea ce priveşte lucrările abordate, acesta spune că a făcut goblenuri care reproduceau picturi din cele mai diverse, de la Grigorescu până la Rembrandt. Primul goblen pe care l-a făcut integral reproduce "Rondul de noapte" al lui Rembrandt. La acesta ţine foarte mult, a refuzat să îl vândă şi îl păstrează şi acum înrămat, pe peretele sufrageriei. "Tabolul acesta al lui Rembrandt m-a impresionat foarte mult în tinereţe, când eram student la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de la Sibiu. L-am văzut expus la muzeul Brukenthal şi mi-a rămas în minte, pentru că are ceva aparte, o atmosferă deosebită. De aceea, când m-a prins pasiunea asta cu goblenurile, am ţinut neapărat să îl reproduc. Am găsit schema corespunzătoare şi, chiar dacă atunci nu aveam viteză aşa mare la cusut, în câteva săptămâni am reuşit să îl termin, lucrând şi zi şi noapte, literalmente. Vă imaginaţi ce mândru eram când l-am văzut în forma finală...", spune colonelul Popovici.
Militărie ca pe vremuri
Militarului brăilean i-a plăcut de mic copil să meşterească tot felul de chestii. El povesteşte că şi-a descoperit acest hobby pe când era în clasa a IV-a şi fusese detaşat, în vacanţa de vară, împreună cu alţi colegi, să păzească un lan de grâu împotriva incendiilor. Stând degeaba lângă punctul de stingere dotat cu câteva lopeţi şi găleţi goale, s-a apucat într-o doară să desfacă cu briceagul un ceas de mână sovietic, marca Ruhla, pe care îl câştigase la loz în plic. "I-am desfăcut capacul şi am umblat la mecanism. I-am scos balansoarul, acea piesă care este de fapt «inima» oricărui ceasornic. După aceea, m-am chinuit vreo câteva ore să îl pun la loc. Dar după ce l-am montat pe poziţie şi am văzut că funcţionează n-am mai putut de bucurie. M-a prins «damblaua» asta a şurubăritului şi nu m-a mai lăsat până în ziua de azi", ne-a povestit Ioan Popovici.
Meşter iscusit, acesta n-a avut nevoie de niciun meseriaş care să îi repare vreun aparat electrocasnic sau mecanic din casă. În plus, de-a lungul vieţii a desfăcut şi reparat sute şi mii de ceasuri sau alte mecanisme de mare fineţe, cum ar fi aparatele de fotografiat. De altfel, o altă pasiune de-a sa a fost fotografia. Cât timp a lucrat în Armată, a îndeplinit şi funcţia de fotograf al unităţii, iar mii de foşti soldaţi au acum amintiri din timpul milităriei datorită lui. Bineînţeles, şi recompensele financiare au fost pe măsură. "Aveam câteodată de făcut la poze, încât baia unde developam filmele era ocupată ore întregi. Ceilalţi membri ai familiei trebuia să se descurce fiecare pe cont propriu, că la baie nu aveau voie să intre...", râde colonelul când îşi aminteşte acele vremuri când developa sute de metri de peliculă foto pe an. În prezent, nu se mai ocupă cu fotografia, dedicându-şi timpul goblenurilor şi ceasornicelor pe care le are de reparat.
Pasiunea pentru meşterit s-a potrivit mănuşă cu cariera militară a lui Ioan Popovici. Acesta îşi aminteşte că, la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi "Nicolae Bălcescu", pe care a absolvit-o în 1970, a învăţat meserie pe rupte. Arma Geniu presupunea o mulţime de specializări pe care viitorii militari trebuia să le stăpânească foarte bine. "Pe vremea aceea, se pornea de la premiza că un genist trebuie să fie capabil să se descurce în orice situaţie, în cazul uni conflict real. De la construcţii poduri şi căi rutiere, până la dezamorsarea de bombe sau întreţinerea tehnicii de luptă. Noi am învăţat inclusiv fierărie şi dulgherie, cu cursuri şi examene în toată regula. La fierărie am făcut caiele şi şuruburi cu cap rotund. Apoi trebuia să ştim să lucrăm cu utilaje grele. Eu am primit specializare de buldozerist şi automacaragiu", ne-a spus colonelul.
În 1971, în primul an după absolvirea cursurilor, în calitate de tânăr locotenent, Ioan Popovici şi-a pus la încercare priceperea dar şi curajul, fiind desemnat să testeze un dragor de mine experimental, produs la Uzina de Excavatoare "Progresul". "Se lucra cu mine reale, antitanc, fiecare având câte 7,8 kg de trotil. Veneam cu dragorul acesta care le le provoca explozia în teren, ca să asigure culoar de trecere pentru tehnica de luptă. Maşinăria s-a dovedit suficient de solidă, a rezistat testelor la care a fost supusă, făcând faţă tuturor minelor acelea care au explodat în poligonul Vulpea, lângă Brăila", îşi aminteşte actualul pensionar.
De-a lungul carierei sale, ca ofiţer al Unităţii Militare de Pontonieri 01763 Brăila, Ioan Popovici a fost detaşat pe toate şantierele importante al patriei, pe vremea când regimul comunist derula investiţii importante inclusiv cu sprijinul Armatei. La Transfăgărăşan a lucrat timp de un an şi câteva luni, iar la canalul Dunăre - Marea Neagră a fost circa trei ani. "Mă ocupam de aprovizionarea cu piese de schimb pentru utilaje. Treaba era foarte importantă, că dacă nu erau maşinile funcţionale tot şantierul stătea în loc. A fost multă muncă, dar acelea erau vremurile...", îşi aminteşte colonelul care, de câţiva ani, a schimbat tehnica armei Geniu cu acul pentru cusut goblenuri.
