Miercuri seara, pe 28 decembrie, la televiziunea locala Mega TV a avut loc tragerea la sorti, in direct, a cistigatorilor tombolei organizate de "Obiectiv - Vocea Brailei" si ARDAF, societate de asigurare si reasigurare. In joc au fost puse trei premii: premiul I un frigider "Arctic", premiul II un televizor color, cu diagonala de 37 cm "Beko", iar premiul III un cuptor cu microunde "Akai". In competitie s-au putut inscrie doar persoane care incheiasera deja contracte de asigurare cu ARDAF, indiferent daca erau asigurari auto obligatorii, asigurari CASCO, asigurari de bunuri sau asigurari de viata. Pe fiecare talon s-a trecut numarul si seria contractului de asigurare si felul acesteia. Abia ieri, prin consultarea bazei de date a societatii ARDAF s-au putut afla numele cistigatorilor. Costel Plopeanu a obtinut premiul I. El a avut incheiata o asigurare de pensie privata, ceea ce ii va asigura la iesirea la pesie un venit suplimentar. Marinel Lupsa a obtinut premiul II. "Sint abonat la "Obiectiv" si am depus mai multe taloane chiar in ultima zi. Avind mai multe taloane am avut mai multe sanse de cistig. Asta a fost tot", a spus Marinel Lupsa. Emilia Baldean a avut norocul sa obtina premiul III. "Sotul meu are asigurare CASCO de patru luni. Citesc zilnic ziarul si am depus mai multe plicuri. Am cistigat un cuptor cu microunde. Eu am asa ceva acasa, dar copiii meu nu au si asa le voi putea face un cadou frumos de sarbatori", ne-a spus si Emilia Baldean. Ieri nu s-a putut lua legatura cu cistigatorul premiului I. Pe Costel Plopeanu premiul, frigiderul "Arctic", il asteapta la sediul societatii ARDAF, cea care a organizat, alaturi de "Obiectiv" tombola acestui sfirsit de an.