O tânără născută în Brăila, în urmă cu 20 de ani, are posibilitatea să îşi trăiască viaţa pe Tărâmul Făgăduinţei. Adică în Statele Unite ale Americii, ţara unde mulţi români visează cu ochii deschişi că ar putea ajunge vreodată. Visul ei este, însă, exact pe dos: îşi doreşte din tot sufletul să se întoarcă în România, locul de unde a plecat la o vârstă fragedă, datorită unei familii de americani care a înfiat-o dintr-un orfelinat mizer. Se numeşte Viorica Magreta Culea şi a crescut în Sterling Heights, Statul Michigan, într-un mediu plăcut şi civilizat. Amintirile sale preferate din copilărie sunt zilele când mama adoptivă îi gătea pui cu orez şi anghinare, când urmărea Star Wars, serialul său preferat sau când pleca împreună cu părinţii în călătorii ce aveau ca destinaţie Mexicul sau alte locaţii despre care mulţi dintre noi au auzit doar din filme.
Toate acestea au început să pălească, însă, în faţa unui sentiment care creşte de câţiva ani, neostoit, în inima fetei. A ştiut dintotdeauna că a fost adoptată, iar la vârsta adolescenţei a început să simtă un dor tot mai puternic de părinţii săi biologici şi de locul unde a venit pe lume. A început să pună întrebări tot mai insistent, însă părinţi adoptivi evitau să îi ofere răspunsuri elocvente. Se temeau, probabil, că vor fi abandonaţi de fiica pe care o crescuseră cu atâta dragoste. Dar tocmai această tăcere a fost motivul pentru care Viorica a decis, la un moment dat, să meargă singură pe drumul ei. S-a rupt de familia adoptivă, iar acum se întreţine singură, învaţă limba română şi strânge bani pentru a veni în România ca să îşi cunoască familia naturală.
Viaţa fetei a început trist, în1994. Din informaţiile pe care a reuşit să le obţină până în prezent, reiese că mama sa a ţinut sarcina ascunsă, iar după ce a născut a abandonat-o în spital. De acolo a ajuns într-un orfelinat din Brăila, unde a stat 15 luni. O surprinzătoare schimbare de destin a făcut ca fata să primească o şansă la o viaţă normală, într-un stat normal. A fost adoptată de familia din Michigan, care i-a oferit, înainte de toate, cetăţenie americană şi apoi tot ce şi-ar fi putut dori un copil. Ei au numit-o Viorica Magreta.
Americanii nu i-au ascuns niciodată faptul că a fost adoptată. Dimpotrivă, i-au spus de unde provine şi au învăţat-o să fie mândră de România, ţara ei natală. Mai târziu, când tânăra a început să îşi manifeste tot mai intens interesul faţă de părinţii naturali, americanii n-au mai fost la fel de deschişi asupra acestui subiect.
"Am ştiu dintotdeauna că sunt adoptată şi încă de la o vârstă foarte fragedă am fost învăţată că trebuie să fiu mândră că sunt româncă. Am crescut şi am început să mă întreb cine sunt părinţii mei naturali, iar familia mea adoptivă nu a mai fost aşa deschisă, sinceră şi a început să mă descurajeze să îmi mai caut rădăcinile. Când îi întrebam ceva despre familia mea naturală, amândoi tăceau, nu mai spuneau nimic şi se supărau. Când am devenit adolescentă, părinţii mei nu mai acceptau ideea că eu vreau să-mi caut familia naturală. Chiar au început să se amuze pe acest subiect, dojenindu-mă că mă trimit înapoi în România", ne-a povestit Viorica.
Nu s-a lăsat descurajată, însă, nici de atitudinea familiei adoptive şi nici de felul oribil în care s-a purtat cu ea mama naturală după ce, în sfârşit, a reuşit să o contacteze pe internet.
"În 2008 am început să îmi caut familia, iar după mai multe încercări am reuşit să o găsesc pe mama mea, Mihaela. I-am trimis un e-mail în care am ataşat toate documentele pe care le aveam, spunându-i că sunt fiica ei şi că vreau să-mi dea un semn. După câteva zile mi-a răspuns, dar nu am văzut niciodată e-mail-ul. Nu ştiu cum, mama mea adoptivă mi-a intrat în calculator şi mi-a zis că doamna asta mi-a trimis nişte fotografii nepotrivite şi a cerut bani. Dar nu mi-a arătat niciodată e-mail-ul", ne-a povestit Viorica. În mintea sa educată în spirit american, informaţia că mama sa ar fi cerut bani ca să îi vorbească nu a activat niciun clopoţel de alarmă. Fata a început cu şi mai mare îndârjire să continue cu mica sa investigaţie despre ţara natală şi părinţii naturali.
"Întâmplarea a făcut ca în facultate să mi se dea un proiect de final la care am putut alege noi tema. Am ales ca temă orfelinatele din România. Am scris 4 pagini şi am editat un filmuleţ din mai multe fragmente video pe care l-am prezentat clasei. Toţi colegii au început să plângă, realizând cât de norocoşi sunt că nu se regăsesc în situaţia aia. În schimb pentru mine, acest proiect a deschis cutia Pandorei. Am vrut să cunosc şi alte persoane care au fost adoptate din România şi am creat o pagină de Facebook: «Adopted from Romania». În câteva zile, lumea a început să intre şi să cunosc oameni noi. În iunie 2012, am creat şi un grup cu adopţii din România care se numea "United Adoptees of Romania". Aşa am făcut rost şi de numărul mamei. Am sunat-o, dar nu răspundea la telefon şi am insistat până a răspuns. A zis «da», pe un ton foarte rece şi eu am zis un «bună» foarte inocent. După aceea a întrebat cine este la telefon şi eu i-am răspuns «Viorica». S-a blocat, nu a mai zis nimic câteva secunde şi a închis. Asta a fost tot. După asta am fost foarte tristă, supărată şi rănită în acelaşi timp. Am căutat-o atât timp, 5 ani la rând am stat cu orele uitându-mă la fotografiile ei, pentru ca ea să închidă telefonul când mi-a auzit glasul... Am plâns mult de dezamăgire şi pot să spun, după atâtea nopţi nedormite în care am stat cu ochii în lacrimi pentru că ea nu vrea să ştie de mine, că nici eu nu vreau să mai aud ceva de ea", ne-a mărturisit fata.
Atitudinea mamei n-a reuşit să o descurajeze. În ciuda tuturor evidenţelor, Viorica a continuat să caute informaţii despre persoanele din Româna care, în urmă cu ani de zile, o abandonaseră într-un orfelinat. A dat de urmele tatălui său şi a aflat că are un frate vitreg, făcut de acesta cu altă femeie. "După ceva timp, m-a contact cineva. Mi-a spus că tata se numeşte Francisc Ghiurca şi este un infractor. L-am întrebat ce fel de infracţiuni a comis şi mi-a răspuns că a furat lucruri şi că face parte dintr-o gaşcă. Tot acesta mi-a spus că tatăl meu mai are un copil pe nume Denis şi că băiatul nu locuieşte cu el, ci cu mama sa şi cu părinţii ei, adică bunicii lui Denis. Într-o dimineaţă, am primit un mesaj pe Facebook de la Denis, care mi-a spus acelaşi lucru. Că pe tatăl lui îl cheamă Francisc şi că e infractor şi că i-a părăsit când el avea 2 ani. În altă zi, am încercat să-l contactez pe Dennis, dar mi-a răspuns mama lui, care mi-a vorbit neaşteptat de frumos. Am întrebat-o cum se numeşte şi mi-a răspuns că Mihaela. Am fost în stare de şoc. Avea acelaşi nume ca mama mea naturală, dar nu era ea. Am întrebat-o de Francisc şi mi-a spus aceleaşi lucruri. Că petrecea mai mult timp cu gaşca lui decât cu familia şi că este un ratat", a mai povestit fata.
"Nu îmi amintesc că am o fată, dar aş vrea să o cunosc!"
Viorica îşi doreşte, totuşi, să îşi cunoască tatăl, deşi cu el nu a reuşit niciodată să ia legătura pe internet. Reporterii "Obiectiv" au reuşit să dea de urma bărbatului, care îşi duce viaţa de azi pe mâine, muncind cu ziua pe lângă o biserică din oraş. Francisc Ghiurca a părut încântat să afle că îl caută o fată din America, ce spune că este fiica lui.
"Sincer, nu ştiam că am o fată sau că este în America. Aş vrea să o cunosc. Vă spun sincer că nu-mi amintesc să fi avut vreo fată. Eu chiar am problemă că nu prea îmi mai amintesc multe lucruri. Am lucrat mult timp ca paznic în Insula Mare a Brăilei şi acolo am mâncat multă bătaie. Mi-am luat foarte multe lovituri în cap. De acolo am rămas şi cu o problemă la ochi, nu mai văd deloc cu ochiul stâng. Am sute de lovituri la cap şi de atunci uit repede. Credeţi-mă că nu este singurul lucru pe care nu mi-l amintesc. Sună ciudat dar asta-i realitatea. Nu vreau să înţelegeţi greşit, eu nu sunt vreun afemeiat care uită cu cine are relaţii. Chiar nu sunt genul. Ştiu că am un băieţel din prima căsătorie. Se numeşte Denis", ne-a mărturisit tatăl Vioricăi.
Acesta recunoaşte însă că nu a fost un tată model şi regretă că nu a petrecut mai mult timp cu fiul său. "Vă spun sincer, eu iubesc foarte mult copiii şi regret foarte tare că nu mă pot bucura de cel mic, Denis, pentru că fosta soţie nu mă agreează şi i-a băgat în cap copilului numai prostii despre mine. Au început certurile când eu am plecat la muncă în Italia. Soţia mea nu putea să stea fără bărbat, dacă mă înţelegeţi. Am aflat şi i-am spus foarte frumos ca fiecare să meargă pe drumul lui, dacă aşa stau lucrurile. Ea a rămas cu respectivul. Eu am rămas singur cam vreo 7 ani până am cunoscut-o pe Nicoleta, fata cu care stau acum. Am încercat din toate puterile să plătesc o pensie alimentară pentru băiatul meu, dar nu am mai făcut asta pentru că ea mereu mă ameninţa cu alţi tipi la telefon şi m-a înrăit. În schimb, sora mea păstrează legătura cu Denis, chiar de curând îmi spunea că i-a cumpărat o bicicletă pentru că îşi dorea foarte mult", a mai povestit brăileanul.
Vrea un test ADN
Pentru a fi sigur că Viorica este fiica lui, Francisc Ghiurca a spus că un test ADN ar şterge orice urmă de îndoială. "Cel mai sigur e să facem un test ADN. Aş dori să o cunosc, nu zic nu. Eu sunt un om sufletist. Mă bucur mult că mă caută şi că m-a găsit. Abia aştept să o cunosc, să o văd. Dumnezeu să o ajute să reuşească în tot ce îşi propune, să ajungă la un rezultat bun. Este o veste foarte bună pentru mine să aflu că mai am o fiică! Dar vă rog mult să-i explicaţi situaţia mea medicală, să ştie că am probleme cu memoria de la bătăi, că nu am uitat intenţionat de ea", a mai explicat tatăl biologic al Vioricăi.
Acesta s-a plâns că din cauza problemei medicale nu-şi găseşte un loc de muncă mai bine plătit. De mai bine de 3 ani , el munceşte cu ziua la o biserică din oraş. Strânge lumânări, sapă şi curăţă morminte. Face orice pentru a câştiga un ban cinstit, spune el. "Eu sunt şi orb de un ochi şi nu mă angajează nimeni. Până să mă ia în Armată, am lucrat la Fabrica de biscuiţi, care s-a desfiinţat. După, am lucrat ca paznic în Insula Mare a Brăilei şi de ani buni lucrez la această biserică. Ajut cu ce pot. Surioara mea a fost cea care m-a luat de pe străzi şi mi-a oferit un acoperiş deasupra capului", îşi mai aminteşte Francisc.
"Mi-e foarte dor de ea!"
Singurul care a tresărit la vestea că cineva de peste ocean îi duce dorul este bunicul fetei, Viorel. E omul pe care nu l-a strâns niciodată în braţe, dar pe care îl iubeşte enorm. L-a văzut doar în fotografii şi i-a auzit glasul doar pe internet.
"Un băiat din Brăila, cu care am vorbit pe internet, s-a oferit să mă ajute şi a mers la bunicul acasă. Acesta ne-a făcut legătura pe Skype şi am vorbit pentru prima dată cu bunicul din partea mamei. M-a întrebat «Ce faci?» şi eu i-am spus «Te iubesc». În timpul conversaţiei, l-am învăţat pe bunicul să spună «Te iubesc» în engleză - «I love you». Am fost emoţionată şi copleşită de fericire să-l aud", mai spune Viorica.
Contactat de redactorii "Obiectiv", bunicul fetei i-a transmis nepoatei sale multă sănătate, că îi este foarte tare dor de ea şi că abia aşteaptă să o întâlnească. Acum, că amândoi au învăţat să-şi spună "Te iubesc" şi că s-au cunoscut pe internet, Viorica visează să-l întâlnească aievea şi să recupereze timpul pierdut: "Îmi caut de muncă pentru a strânge bani să vin în ţară. Mi-am propus ca vara viitoare să-mi întâlnesc familia, pe fratele Denis, pe bunic şi pe tatăl meu. Mă bucur că şi mama lui Denis mi-a transmis că familia ei mă acceptă şi că nu m-a împiedicat să-mi cunosc fratele vitreg. Deocamdată vreau doar să-i vizitez, dar sincer mi-ar plăcea să locuiesc acolo sau să fie măcar a doua mea casă". În Statele Unite, Viorica s-a îndepărtat de părinţii adoptivi şi s-a mutat la verişorul său. A urmat facultatea "Oakland University", a înfiinţat un grup al copiilor adoptaţi, iar acum scrie o carte despre viaţa ei pe care speră că o va încheia în România, cu un "Happy End" .
Viorica aflase iniţial că părinţii ei sunt morţi
"Drumul până aici, nu a fost uşor, fie el virtual sau mediatic", o recunoaşte fata. Şi asta pentru că, spune ea, mulţi au făcut din povestea ei o glumă de prost gust. Tânăra îşi aminteşte că până să dea de urma părinţilor ei din Brăila, pe pagina de socializare circulau veşti tulburătoare despre soarta acestora. "Am vorbit şi cu o persoană adoptată care mi-a promis că încearcă să mă ajute să-mi caut familia pentru că am descoperit că fusesem colege de orfelinat. După câteva zile de discuţii cu ea mi-a povestit cum nişte ţigani m-au furat şi că mama mea care mi-a dat naştere a murit de cancer. Tot ea mi-a spus că aş fi avut o mulţime de fraţi şi surori. Alţii mi-au spus că tatăl meu a murit într-un accident de maşină, în timp ce mama era însărcinată cu mine în 7 luni. Vă daţi seama că m-au tulburat veştile astea, care într-un final s-au dovedit a fi doar nişte minciuni", îşi aminteşte Viorica.
