Intrarea în municipiu dinspre Galaţi este de toată jena. A scris, ieri, un articol pe această temă colegul meu Florentin Coman. De fapt, toate intrările în municipiu sunt de toată jena, ca şi cele de la limita de judeţ. Nimic nou sub soare, multe oraşe şi judeţe ignoră sau încadrează la “şi altele” acest aspect, deşi, se ştie, întotdeauna prima impresie contează. Evident, sunt şi unele excepţii, oraşe “ţiplă”, de la kilometrul 0 până la periferie, dar nu vi le mai înşir, sunt de prin Ardeal, un loc mult prea îndepărtat ca să ajungem şi noi vreodată acolo. Mă refer la gradul de civilizaţie, nu la distanţa rutieră. Şi spun civilizaţie, pentru că oricât ne-ar plăcea şi oricât de comod ne-ar fi să aruncăm întreaga vină pe autorităţi, realitatea e că principalii „întreţinători” ai acestei „imagini de toată jena” suntem de fapt noi, cetăţenii. Cei care, de când cu democraţia asta, doar cerem. De la oricine altcineva, nu de la noi. Tocmai de aceea, cel puţin la Brăila, imaginea “de toată jena” nu se opreşte la câteva sute de metri de intrarea în oraş.
Ani la rând am criticat administraţia că ne ţine în evul mediu cu pubelele alea rupciugoase şi zemoase (dacă aţi uitat cum arată, daţi o fugă pe Dorobanţi, încă vă mai împiedicaţi de ele pe trotuare sau pe carosabil) şi... Jumătate de oraş are acum containere noi, moderne, cu colectare selectivă. S-a rezolvat problema? Nu prea. Câtă vreme firmele de salubritate stau cam prost la capitolul ritm de ridicare a gunoiului, iar mulţi dintre concitadini încă găsesc cu greu fanta prin care ar trebui să introducă săculeţul cu resturi, doar recipientele sunt moderne, mormanele de jur împrejur sunt la fel de vechi. Ca şi haldele formate ad hoc pe la colţ de stradă, pe locurile virane sau pe la adăpostul gardurilor mai ferite. La fel de vechi ca şi meteahna de a arunca gunoiul din mers, pe furiş, unde ne e mai la îndemână. Asta e realitatea, ăştia suntem. Parcă ne-a intrat în ADN să ne plimbăm printre gunoaie şi ruine, să călcăm prin resturi ori rahaţi, să ne împiedicăm de conserve, pet-uri şi moloz.
Au vină autorităţile în toată această poveste? Au şi încă una mare: blândeţea cu care tratează astfel de încălcări ale normelor legale, de bună convieţuire şi de bun simţ. Un avertisment verbal, o amenduţă, care se plăteşte sau nu, şi cam atât. Lasă că vin voluntarii şi curăţă, lasă că vin firmele de salubritate, lasă că face SUPAGL.
Chiar aşa. De ce să cureţe SUPAGL-ul vadul de la intrarea dinspre Galaţi pe bani din bugetul local!? Adică banii noştri. Am dus eu gunoi acolo? Ai dus tu? A venit cetăţeanul X din Viziru 3 să-şi arunce resturile menajere pe vadul ăla!? Categoric NU. Şi atunci, de ce să plătească? Nu, domnilor! Nu SUPAGL, nu voluntarii trebuie să cureţe. Toate familiile care locuiesc pe buza acelui mal ar trebui obligate. Ele şi vecinii lor. Care a aruncat fiindcă a aruncat, care nu, pentru că a tăcut mâlc. Gunoaiele alea n-au ajuns acolo aruncate din OZN, tot pe un drum, pe un trotuar s-a trecut cu ele. Şi n-au văzut o dată, nici a doua oară, dar să fie complet orbi, mi-e greu să cred! Aşa că tu, Primărie, SUPAGL, Poliţie Locală, pune-i să cureţe de vreo două - trei ori într-o primăvară şi, o să vezi, se vor potoli. Valabil pentru toate zonele deja consacrate în care se formează halde de gunoi. Că se ştiu! Regulă să fie: l-ai prins, pune-l să cureţe tot. Nu l-ai prins, pune-i pe toţi din zonă la treabă şi-o să te convingi: data viitoare, vor avea şi urechi să audă, şi ochi să vadă. Dar, mai ales, motivaţie să ia atitudine!
Nu vi se pare corect raţionamentul acesta? Nicio problemă. Veniţi cu soluţii, veniţi cu idei. La urma urmei, ştiţi cum se spune: pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Am să încerc să vă reamintesc mai des chestia asta.
