WC-ul a devenit în foarte scurt timp cel mai iubit local al elevilor; acolo îşi satisfac nevoile personale la fiecare oră, poate chiar la fiecare bătaie necontenită a ceasului îmbătrânit. Cu sufletul la gură, aşteptăm clinchetul clopoţelului vestitor al unei proaspete recreaţii. De câte ori ai nevoie cu adevărat să intri în toaleta liceului, eşti dat afară, obligat să părăseşti acest spaţiu, din cauza celor pentru care wc-ul reprezintă un loc amenajat pentru plăceri sau diferite dorinţe ale liceenilor, vrednice de milă şi de plâns.
Ce părere au domnii directori? "Prea mult tam-tam pe acest subiect plin de banalitate". Femeile de serviciu? Nu le prea pasă de infecţia din şcoli şi din licee. Îşi beau cafeaua liniştite, în timp ce noi "admirăm " peisajul fabulos din toaletă.
Ce e de făcut în aceste situaţii? Ce trebuie făcut, cu alte cuvinte, ca glasul milioanelor de elevi care îşi doresc o toaletă curată fără abjecţii, infamii şi murdărie fără margini, să fie auzit? Ce e de făcut ca acei din conducerea liceelor să renunţe la mârşăvie şi la acea stare de nepăsare totală? Eu voi rămâne aici, în dreptul mesei mele rotunde de lemn, pe care îmi aştern zilnic nenumărate gânduri. Gânduri mici sau mari.
Gânduri care vin şi pleacă. Gânduri bine întemeiate, care poate nu vor pleca niciodată până când strigătul lăuntric al inimii va fi auzit de cineva în ţara asta. Auzit, observat, remarcat. Unii dintre voi veţi spune că nu e nimic de făcut. Nimic de rezolvat în această privinţă. Tu, cititorule, ce vei face? Tu, domnule director? Tu, stimată doamnă, care te ocupi de îngrijirea wc-urilor? Tu, elev care îţi baţi joc de toaleta liceului unde înveţi, având o lipsă de bun-simţ teribilă? Tu, care în fiecare pauză rămâi uluit de dramele ce se produc în interiorul unităţii tale de învăţământ? Veţi lăsa tăcerea să vă manipuleze. Veţi lăsa cu toţii, paradoxal, tăcerea să vorbească ...
