Cafteală politică la Chiscani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cafteală politică la Chiscani

În loc să colaboreze pentru binele comunităţii, primarul Chiscaniului, Ion Crăciun, şi un membru al Consiliului Local, Octavian Gorgovan, liderul filialei PSD din comună, se iau la înjurături şi uneori chiar la bătaie, aproape de fiecare dată când se întâlnesc faţă în faţă. Rivalitatea dintre cei doi e veche de ani de zile, dar nici trecerea timpului şi nici înţelepciunea pe care se presupune că ar trebui să le-o aducă înaintarea în vârstă nu reuşesc să o potolească. Dimpotrivă, cu cât îmbătrânesc, cu atât par cei doi a fi mai porniţi pe scandal. Ultima lor confruntare, ce a început, ca de obicei, cu jigniri şi acuze de tot felul, terminându-se cu îmbrâncituri, pumni, sânge şi certificate eliberate de Medicina Legală, s-a derulat la începutul săptămânii. În calitate de reprezentanţi ai Primăriei, respectiv ai Consiliului Local, Crăciun şi Gorgovan au participat, marţi, 21 ianuarie, la Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale din localitate. În cadrul şedinţei respective, discuţiile dintre cei doi au degenerat, ca de obicei, pe eterna temă a acuzaţiilor de hoţie şi corupţie pe care şi le adresează unul altuia. Scânteia conflictului a fost reprezentată de această dată de o cerere formulată de un cadru didactic, care a solicitat alocarea de fonduri pentru văruirea unei săli de clasă. Octavian Gorgovan susţine că a formulat un punct de vedere faţă de cererea respectivă, punctând faptul că o astfel de investiţie nu se poate face fără girul Consiliului Local. "Imediat cum am vorbit despre Consiliul Local, primarul a început să strige că am venit acolo ca să distrug şcoala şi alte aberaţii de acest gen. Apoi nu s-a mai oprit, din «hoţule» nu m-a mai scos. Că am furat terenuri, că am furat de la Primărie, a făcut un circ din acea şedinţă de Consiliu de Administraţie. După ce s-a terminat şedinţa şi am semnat procesul verbal de participare, pe holul şcolii mergea în faţa mea şi nu mă lăsa să îl ocolesc. Mergea şi striga tot felul de jigniri la adresa mea. Eu n-am făcut decât să îl iau de braţ şi să-i zic «Dă-te, mă, la o parte, lasă-mă să trec!». Am continuat deplasarea, nu s-a întâmplat nimic. În poarta şcolii, dacă am văzut că nu se opreşe cu injuriile, i-am zis şi eu: «Mă, tu eşti un impotent. Degeaba iei taxe şi impozite de la oameni, că nu eşti în stare să faci nimic pentru comună. Deci, eşti impotent!». Atunci a sărit, m-a luat de gât şi mi-a tras un pumn. Da, aşa, la modul că el dădea şi tot el striga «Ce faci, domle, dai în primar? Ia uitaţi-vă, lume, cum îl bate pe primar!». Noroc că trecea maşina Poliţiei pe stradă exact atunci şi au intervenit agenţii, că altfel se termina mai grav", ne-a povestit, a doua zi după incident, Octavian Gorgovan versiunea sa. Acesta avea buza spartă, semn că altercaţia a fost una destul de serioasă. "Mi-am scos certificat de la Medicina Legală, dar încă nu m-am hotărât dacă o să fac plângere sau nu. Să văd, mă mai gândesc", ne-a spus Gorgovan.

"Mi-au distrus drumul"

Evident, primarul Ion Crăciun are o cu totul altă variantă asupra celor întâmplate. El susţine că pe tot parcursul şedinţei Consiliului de Administraţie de la şcoală a fost insultat de consilierul local, care nu mai contenea să îl acuze că nu face investiţii în comună şi că fură banii din taxe şi impozite. "M-a acuzat, m-a înjurat şi pe urmă a sărit să mă bată. M-a lovit de faţă cu poliţiştii, care îi ţin tot lui partea, sunt mână în mână cu el şi cu toată mafia din Brăila condusă de Bunea Stancu şi de şefii de la Prefectură. Au furat terenurile comunei şi acum au pus ochii pe Pădurea Stejaru, dar nu mai pot să fure, că nu-i lasă primarul. De aceea au ce au cu mine şi încearcă să mă intimideze, că nu e prima dată când iau bătaie de la Gorgovan sau de la clica lui", ne-a declarat primarul Ion Crăciun. Acesta susţine că a fost, de asemenea, la Medicina Legală pentru a-şi scoate un certificat prin care să demonstreze că a fost agresat. "Plângere penală nu fac, că oricum aş face-o degeaba, fiindcă mafia de la Brăila nu mi-ar face dreptate", susţine Crăciun.
În sprijinul teoriei că există un grup de interese care vrea să-l înlăture de la conducerea Primăriei Chiscani, sabotându-i lucrurile bune pe care le face pentru comunitate, Crăciun a dat de înţeles că duşmanii săi au pus la cale deteriorarea unui drum comunal, reabilitat recent cu o investiţie de câteva miliarde de lei vechi, bani de la bugetul local. "Duminică, o maşină a ars complet pe Drumul Comunal 8, cel care trece prin spatele Lacului Sărat. Primăria Chiscani a investit anul trecut bani grei în drumul acesta, iar acum porţiunea unde a ars maşina aceea e compromisă, trebuie refăcută din nou. Cine trece pe acolo şi nu ştie ce s-a întâmplat zice că uite ce prost s-a lucrat, a început şoseaua să se strice deja. Eu ştiu cine a pus la cale treaba asta, dar nu dau nume. Am făcut cerere la Poliţie să fie identificat proprietarul maşinii arse, ca să îl punem să plătească reparaţia drumului", ne-a declarat Ion Crăciun.
Într-adevăr, pe DC8, chiar în dreptul zonei unde merg vara brăilenii la picnic, carosabilul şoselei proaspăt asfaltate este afectat de ceea ce pare a fi urma unui incendiu. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila ne-a confirmat că acolo a ars un autoturism, excluzând, însă, posibilitatea unui incident provocat intenţionat. "Un automobil marca Citroen aflat în trafic a luat foc din cauza unui scurtcircuit, iar proprietarul nu a reuşit să lichideze flăcările în timp util, deoarece maşina nu era dotată cu stingător. Din acest motiv, autoturismul a fost distrus în totalitate", ne-a declarat locotenent colonelul Ştefan Stoian, ofiţerul de relaţii publice al ISU Brăila, fără a preciza identitatea şoferului şi nici dacă maşina era înmatriculată în Brăila sau în alt judeţ.

Anchetă în aşteptare

Despre incidentul dintre primarul Crăciun şi consilierul local Gorgovan, petrecut, marţi, la şcoala din Chiscani, directorul respectivei unităţi de învăţământ s-a referit pe un ton neutru, fără a intra în prea multe detalii. "Discuţiile s-au derulat, la început, într-o atmosferă normală. Când s-a ajuns la unul dintre punctele de pe ordinea de zi, domnul primar şi domnul consilier local au abordat problema în contradictoriu. Nu ştiu de la ce a plecat această discuţie, probabil din probleme mai vechi ale dumnealor", ne-a declarat directorul Mihai Anghel. Acesta a ţinut să precizeze că, în incinta şcolii, nu a avut loc nicio altercaţie fizică. "La finalul şedinţei, personalul didactic a rămas în sală, pentru a mai pune la punct unele detalii. Cei doi au plecat împreună şi, din câte am înţeles, au avut o altercaţie în stradă, dincolo de gardul şcolii. Dacă ancheta Poliţiei va stabili că incidentul a avut loc în curtea instituţiei noastre de învăţământ, atunci vom derula şi noi o anchetă proprie, cu implicarea Inspectoratului Şcolar", a punctat directorul Şcolii Gimnaziale din Chiscani.
Până ieri, niciuna dintre cele două părţi implicate în conflict nu depusese plângere penală la Poliţie. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, inspectorul principal Jenel Şogor, ne-a declarat: "Poliţiştii s-au sesizat cu privire la incidentul în cauză şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, persoanele implicate având posibilitatea să depună plângere în termenul legal de 60 de zile".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro