Pentru unii, profesorul model este cel îngăduitor, chiar foarte îngăduitor, cel care permite fel de fel de glumiţe în timpul orei, cel care este "darnic" în acordarea notelor. Acesta este tipul de profesor "ok", "băiat bun", "de treabă", agreat în primul rând de cei care încă nu şi-au creionat un vis de viitor, un drum în viaţă.
La polul opus găsim tipul profesorului cazon, la care "nici musca nu se aude". Acesta nu concepe ca în timpul orelor să se discute şi altceva decât despre materia predată, notele sunt acordate cu severitate, pentru ca "loaza să puna burta pe carte". Sincera să fiu, nu prea găseşti elevi care să viseze la un aşa profesor model, doar - cine ştie? -, cei care au "haina militară" în sânge.
Pentru alţi elevi, sunt convinsă că pentru cei mai mulţi, profesorul model este cel care ştie că cele două tipologii prezentate mai sus trebuie combinate, dar mai ales cel care reuşeste să realizeze acest lucru.
In momentul acesta al existenţei, elev fiind, când eşti însetat de cunoaştere, de dobândirea a noi şi noi cunoştinţe, modul de acumulare a acestora este unul foarte important. Intr-o atmosferă destinsă dar fără excese, atunci când nu eşti timorat, dar nici visător, atunci când totul iţi este explicat pe înţeles şi nu în clişee,
atunci când notele-ţi sunt acordate pe măsura muncii depuse, atunci şi numai atunci poţi spune că ai găsit profesorul model.
În loc de încheiere, v-aş propune, totuşi, să reflectaţi la un singur aspect. Cu toţii căutăm modelul profesorului perfect, lucru ce mi se pare firesc. Dar pentru a găsi profesorul model, noi, elevii, nu trebuie să facem nimic? Trebuie să asteptam ca totul să vină din partea profesorului sau trebuie să participam şi noi la realizarea acestui deziderat?
