Kurt Vonnegut ne imaginează Apocalipsa, însă nu e deloc aşa cum o descrie Biblia sau filmele americane în care o forţă extraterestră distruge pămîntul şi nu există eroi salvatori.
Apocalipsa se dezlănţuie printr-o greşeală a unor oameni care nu pot înţelege geniul, distrugându-l. Doi gemeni hidoşi, Wilbur şi Eliza Rockefeller Swain, sunt izolaţi de părinţii îngroziţi de urâţenia lor, la un conac pe un asteroid plantat cu meri, unde îşi creează un paradis incestuos, formând un nou cuplu adamic. Toţi cei din jur îi consideră retardaţi, deşi împreună reuşesc să cunoască toate limbile pământului, au răspuns pentru orice întrebare, citind tot ce le pică în mână. Când îşi aduc capetele laolaltă creează o inteligenţă egală cu a lui Einstein. Separaţi însă, inteligenţa lor era sub medie.
Savanţii frustraţi hotărăsc însă să-i despartă şi să-i testeze separat. De aici porneşte haosul: Wilbur pentru că ştia să citească şi să scrie e trimis la şcoală şi reuşeşte să trăiască pe cont propriu, ajungând, spre surprinderea cititorului, ultimul preşedinte al Statelor Unite. Deviza sa este "Gata cu singurătatea!" şi de aceea creează familii extinse artificial, oamenii căpătând astfel nume de plante sau animale.
În cealaltă parte a lumii, chinezii devin cea mai mare putere mondială, fac tot felul de descoperiri, ajung chiar şi pe Marte. Tot ei aduc în State un război civil şi răspândesc virusul Morţii Verzi, pentru că reuşesc să se miniaturizeze. Un preşedinte cu dimensiuni monstruoase şi comuniştii chinezii, inteligenţi peste limită, asta pare a fi reţeta unei apocalipse după părerea lui Vonnegut.
Şi totuşi, dacă viaţa noastră nu e decât o bufoniadă? Dacă Dumnezeu, de fapt, îşi bate joc de noi, jucându-ne o farsă pe care o numim viaţă? Prin "Bufoniada", scriitorul îşi răspunde la această întrebare.
