Cu ocazia Zilei Europene Împotriva Obezităţii (ZEIO), voluntarii de la Crucea Roşie Brăila testează gratuit starea de sănătate a brăilenilor. Astăzi, începând cu ora 10.30, în faţa Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", va fi amplasat un cort unde cetăţenii îşi pot măsura glicemia, tensiunea şi greutatea. De asemenea, persoanelor interesate li se va calcula indicele de masa corporală.
Astfel de acţiuni se desfăşoară la nivel naţional, Crucea Roşie Română susţinând campania ZEIO, prin organizarea unor serii de acţiuni publice în cele mai importante oraşe din ţară. Voluntari ai Crucii Roşii şi medici de familie vor acorda asistenţă şi consultaţii gratuite în corturi amplasate în toată reţeaua centrelor din România, respectiv Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Călăraşi, Dolj, Harghita, Ilfov, Iaşi, Galaţi, Neamţ, Olt, Tulcea, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti. "Educaţia pentru sănătate este una din activităţile desfăşurate constant de Crucea Roşie Română, de-a lungul celor aproape 134 de ani de activitate. Marcarea Zilei Europene Împotriva Obezităţii este o acţiune prin care dorim să atragem atenţia populaţiei asupra acestei ameninţări la adresa sănătăţii. Credem că informarea este primul pas pentru a adopta un stil de viaţă sănătos", a declarat preşedintele Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană.