Veche de când lumea, prostituţia se practică în continuare pe o scară mai largă decât pot autorităţile actuale să ţină sub control sau să contabilizeze. Pe parcursul anului 2013 şi în primele 11 luni din 2014, Jandarmeria şi Poliţia din Brăila au sancţionat cu amendă, după ce le-au prins asupra faptului, 115 femei care practică această meserie. Unele dintre ele sunt minore. Cele mai multe îşi racolează muşterii pe Şoseaua de Centură sau pe la ieşirea din municipiu, îndurând frigul iernii sau arşiţa zilelor toride de vară. Altele sunt forţate să îşi vândă trupul de proxeneţi fără scrupule, prin diverse bordeluri clandestine din oraş.
Acestea sunt realităţi ştiute de toată lumea, inclusiv de autorităţile locale, care însă nu fac nimic pentru a controla cumva fenomenul. Singurele măsuri luate sunt acele amenzi ce rămân, de cele mai multe ori, neplătite.
Se invocă tot timpul lipsa unui cadru legal instituit de Guvern şi Parlament, printr-o lege a prostituţiei. Dar, dacă acum nu se poate, istoria dovedeşte că, în urmă cu exact 100 de ani, s-au putut lua măsuri, chiar dacă nici atunci prostituţia nu era legalizată oficial. În 1914, Primăria Brăila a emis un document intitulat "Regulament pentru privegherea prostituţiunei din oraşul Brăila". Principala menire a acestuia era, după cum se menţionează la articolul 1, litera "c", "ca să se oprească lăţirea boalelor venerice, prin căutarea urgentă şi gratuită a persoanelor de ambele sexe, afectate de asemenea boale". Şi, foarte important, la litera "d" a aceluiaşi articol din numitul regulament se precizează că un alt scop important este "ca să se întrebuinţeze toate mijloacele pentru a opri femeile de a intra în casele de prostituţiune şi să se înlesnească întoarcerea la viaţa onestă a femeilor aflate în asemenea case".
Primăria nu ieşea deloc în pierdere prin aplicarea respectivului regulament. Dimpotrivă, aducea bani frumoşi la bugetul local, prin încasarea unor taxe de la matroanele cărora le permitea să îşi pună casele la dispoziţie pentru practicarea prostituţiei.
Se observă, aşadar, că autorităţile acelor vremuri nu se făceau că nu observă fenomenul. Dimpotrivă, îl tolerau în aşa fel încât să poată controla acele aspecte ce ţineau de sănătatea publică, dar şi de protecţia femeilor prostituate, încercând totodată să le readucă pe calea cea dreaptă.
Ce prevedea regulamentul
Serviciul Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale păstrează un singur exemplar din "Regulamentul pentru privegherea prostituţiunei", precum şi un singur registru în care Biroul de Moravuri al Prefecturii Poliţiei Oraşului Brăila înscria prostituatele luate în evidenţă. "Faptul că mai există aceste ultime exemplare îl datorăm colegilor arhivari care, în anii 50, după venirea comuniştilor la putere, şi-au asumat riscul de a le păstra. În acea perioadă, când tot ceea ce ţinea de regimul burghezo-moşieresc trebuia să dispară, categoria aceasta de documente s-a numărat printre cele ce trebuia distruse cu prioritate", ne-a explicat un arhivar brăilean.
Conform regulamentului emis de Primăria Brăila în urmă cu 100 de ani, minorele sub 18 ani nu puteau fi înscrise în categoria prostituatelor. Bărbaţii nu aveau voie să patroneze case de prostituţie. "Se consideră ca casă de prostituţiune o casă în care locuesc sau se adună una sau mai multe femei sub patronagiul proprietarei sau locatarei acelei case, care e responsabilă pentru paza bunei ordine", se stabileşte la articolul 10. Cel care elibera autorizaţie pentru înfiinţarea unei "case de prostituţiune" era primarul oraşului. Înainte de a-şi da avizul, acesta trebuia să verifice "dacă casa este curată, luminoasă, destul de spaţioasă în raport cu numărul femeilor; că dispune de mobilierul necesar, de rufele şi uneltele indispensabile pentru întreţinerea curăţeniei".
Primăria le obliga pe femeile prostituate să facă două vizite medicale pe săptămână. Dacă mergeau la Dispensarul municipal, aceste controale erau gratuite. Dacă voiau ca medicii să vină la domiciliul unde îşi practicau meseria, atunci trebuia ca prostituata, sau patroana casei, să achite anumite taxe către Primărie. Fiecare prostituată avea obligaţia să ţină asupra ei o condicuţă de sănătate, în care se notau rezultatele controalelor medicale.
Pentru cele care primeau vizita medicului la domiciliu, condicuţa de sănătate se elibera contracost, cu 3 lei. Cele care mergeau la dispensar, o primeau gratis. Vizitele la domiciliu se taxau de către Primărie cu 10 lei, pentru prostituatele ce locuiau singure, şi cu 8 lei, pentru cele care locuiau în casa unei matroane.
Dacă erau găsite cu boli venerice, prostituatele erau obligate să se prezinte imediat la spital, unde erau tratate gratuit, fiind ţinute în saloane speciale, separat de femeile onorabile.
În casele de prostituţie, regulile de igienă erau stricte: "Toate femeile prostituate vor observa curăţenia scrupuloasă. În fiecare cameră a caselor de prostituaţiune şi în locuinţele femeilor prostituate care locuesc singure se va afla în tot dauna câte un lighian curat, două vase cu apă curată, săpun şi mai multe prosoape", se specifica în articolul 32.
Pentru protejarea minorilor de femeile cu moravuri uşoare, "băeţilor în etate mai mică de 18 ani nu le este permis a intra în case de prostituţiune. Femeile care dirig casele de prostituţiune sunt responsabile pentru executarea acestei prohibiţiuni", se menţiona în articolul 42 al "Regulamentului pentru privegherea prostituţiunei din oraşul Brăila".
Prostituatele şi matroanele care nu respectau regulile nu rămâneau prea mult pe piaţă. Legenda spune că bordelul celebrei matroane "Tanti Elvira" ar fi fost închis şi demolat de autorităţi, tocmai pentru că femeile de acolo prestau servicii către clienţi fără a ţine o condicuţă de sănătate şi fără a se sinchisi prea mult de igiena personală.
Registrul cu prostituate
În registrul cu prostituate, singurul care încă mai există la Arhivele brăilene, figurează circa 20 de practicante ale acestei meserii. Erau tinere de 18 până la 30 de ani, cărora li se afişa câte o fotografie însoţită de date personale. Din poze, se vedeau a fi femei destul de bine întreţinute, semn că ocupaţia lor le aducea venituri frumoase. Cele mai multe dintre ele erau analfabete, după cum se menţiona în registru. Se mai poate remarca faptul că, în multe cazuri, prostituatele aveau unul sau ambii părinţi decedaţi, astfel explicându-se, probabil, dificultăţile materiale care le-au împins spre această ocupaţie. În registru li se mai trecea, pe lângă numele oficial, şi porecla sub care erau cunoscute de clienţi. De asemenea, figura acolo şi adresa unde prestau serviciile sexuale. Ana Covalencu, cu nume de "scenă" Aurica Florescu, presta pe Str. Rahovei, la nr. 169. Elena Croitoru, zisă Lenuţa, putea fi găsită pe bulevardul Carol, la nr. 221, în timp ce Stanca Mircioiu, zisă Stela, îşi avea "baza" pe Str. Cetăţii, la nr. 15.
Casele de toleranţă puteau fi găsite în toată zona centrală a oraşului. În perioada interbelică, autorităţile brăilene aveau în evidenţă circa 200 de astfel de stabilimente. Cele mai multe erau concentrate, însă, pe Str. Roşie şi Str. Neagră, ce şi-au obţinut denumirea tocmai datorită bordelurilor ce figurau acolo.
Brăilenii mai în vârstă, care au prins acele vremuri, povesteau în urmă cu câţiva ani că la fiecare stabiliment se afla un felinar roşu. Dacă era aprins, prostituatele dinăuntru erau libere şi puteau primi clienţi, dacă era stins, însemna că toate camerele sunt ocupate. Se spune că pe strada Roşie, felinarele stăteau mai mult aprinse, fiindcă fetele erau cam urâţele şi nu prea atrăgeau muşterii. În schimb, pe Str. Neagră, felinarele erau stinse aproape permanent, fiindcă prostituatele erau mai frumoase, deci mai solicitate. Din cauza întunericului care domnea acolo, strada şi-a căpătat denumirea de "Neagră".
Bordelul familiei Şarpe, din perioada comunistă
După 1948, când comuniştii au preluat puterea, casele de prostituţie nu au mai fost tolerate şi, încet dar sigur, această ocupaţie a fost scoasă în afara legii, iar practicantele ei obligate să să intre "în câmpul muncii", după cum sunau lozincile vremii. Cu toate acestea, pe strada Neagră - situată aproape de port, perpendicular pe Str. Împăratul Traian - încă mai exista, în anii 60, o casă unde marinarii puteau obţine plăceri sexuale de la prostituate care, chiar dacă trecuse de mult vremea condicuţei, continuau să practice această îndeletnicire, sub oblăduirea lumii interlope. Un brăilean trecut de 60 de ani, care a ţinut să nu i se publice numele, ne-a povestit că a copilărit pe Str. Neagră şi era de vârsta şcolii primare când vaporenii veneau cu femei uşoare la casa soţilor Şarpe. "Pe matroană o chema Angela şi avea cam la 50 de ani, iar bărbatu-său, Nicu, era barcagiu. Acasă la ei era un fel de bordel, unde marinarii aduceau prostituate agăţate în oraş. Noi eram mici pe vremea aia, băteam mingea toată ziua pe stradă şi ţin minte că ne chemau vaporenii şi ne dădeau gume de mestecat, ca să mergem să vedem dacă e liber la coana Angela. Alteori, când erau unii mai ruşinoşi care nu îndrăzneau să vină la bordel fiindcă le era jenă să treacă pe lângă noi, matroana arunca cu pipi peste gard, ca să ne oblige să mergem să ne spălăm în Dunăre. Cât era strada liberă, intrau clienţii fără niciun stres. Nu prea îmi dădeam eu seama atunci ce se întâmplă, că eram puştan de clasa a doua sau a treia, dar acum, când îmi mai amintesc de vremurile alea, mă gândesc că nu făceau ei, aşa, de capul lor, treburile alea. Probabil dădeau vreo şpagă pe la Miliţie, pe undeva", ne-a povestit fostul locatar al străzii Negre.
În prezent, pe strada respectivă nu mai există niciun semn că pe vremuri se practica prostituţia la nivel "industrial". Vechile felinare au dispărut fără urmă. De altfel, nici casele nu mai sunt cum erau pe vremuri. Unele s-au demolat, iar în locul lor au apărut vile noi, care încalcă flagrant regimul arhitectonic al zonei. Un singur felinar am găsit agăţat, pe faţada unei case, sub un paravan din tablă verde şi în dreptul unei uşi din termopan alb. Nu e, însă, un felinar original. A fost agăţat acolo recent, de actualii proprietari, familia Dinu, care deţin casa respectivă de puţin timp şi care ne-au zis că nu ştiau că pe acea stradă existau cândva bordeluri marcate cu felinare agăţate în faţa uşii.
