• anii când a fost dată în folosinţă Întreprinderea de Confecţii sau când a intrat în producţie Combinatul de la Chiscani rămân repere ale istoriei recente a oraşului nostru • o listă cu astfel de date de referinţă a fost realizată de entuziastul colecţionar de fotografii şi documente vechi Valerică Butoi • lista poate fi considerată o mărturie a moştenirii lăsate oraşului nostru de regimul comunist
Pasionat de fotografiile de arhivă dar şi de publicaţiile şi albumele vechi, colecţionarul brăilean Valerică Butoi postează frecvent pe reţelele de socializare imagini din Brăila de altădată sau informaţii relevante despre oraşul nostru. Foarte apreciate de internauţi, multe dintre postările sale devin adevărate lecţii de istorie. Aşa poate fi percepută, de exemplu, o listă cu realizările de referinţă ale autorităţilor locale în plină epocă comunistă, mai exact în perioada 1950 - 1981. “Am găsit aceste date în lucrarea «Brăila 625, în date cronologice», publicată de profesorul brăilean Gheorghe Gorincu şi soţia acestuia, Florica Gorincu. Dar am mai luat şi din alte cărţi, albume...”, ne-a spus colecţionarul.
Cine are curiozitatea să parcurgă lista întocmită de Valerică Butoi poate afla că, în 1950 a intrat în activitate Întreprinderea de Confecţii, actuala “Braiconf”. Tot atunci, fostele suburbii Islaz, Brăiliţa, Nedelcu Chercea şi Radu Negru au fost încorporate în oraşul Brăila.
În 1951 a luat fiinţă Întreprinderea “Vinalcool”, s-a înfiinţat Şcoala Populară de Artă şi Teatrul de Păpuşi.
În 1952 a intrat în funcţiune fabrica de conserve “Zagna” Vădeni.
În 1954 se deschide oficial Muzeul din Brăila în clădirea fostului han “Ceaparu” din Piaţa Hristo Botev, clădire care în prezent nu mai există.
În 1956 a început organizarea de şantier pentru viitoare platformă chimică de la Chiscani; s-a construit primul bloc de locuinţe pe Str. Victoriei (Gării) şi a luat fiinţă cooperativa “Arta Populară”, specializată în ţesutul covoarelor.
În 1957 s-a schimbat reţeaua de tramvai, prin apariţia traseului Progresul - Lacu Sărat, prin bulevardul Kark Marx (actualul Independenţei).
În 1958 a intrat în funcţiune fabrica PAL şi au început lucrările la blocurile din Piaţa Hristo Botev şi Piaţa Halelor.
În 1959 au intrat în funcţiune primele secţii ale Combinatului de Celuloză şi Hârtie (CCH) de la Chiscani. De asemenea, a luat fiinţă întreprinderea “Laminorul”, prin fuzionarea Întreprinderii Metalurgice Dunărene cu Întreprinderea Industriei Sârmei. Muzeul Brăilei s-a mutat din clădirea fostului han Ceaparu în actualul sediu din Piaţa Traian.
În 1960 s-a introdus iluminatul fluorescent în oraş, iar Şcoala Medie nr. 2 devine Liceul “Nicolae Bălcescu”.
În 1961 a intrat în funcţiune secţia electroliză a CCH.
În 1962 s-au dat în folosinţă primele blocuri de pe Str. Galaţi, a intrat în funcţiune Întreprinderea “Avicola”, iar în cartierul Comorofca s-au turnat exterioarele filmului “Codin”.
În 1963 s-au inagurat Clubul “Progresul” şi Sala Sporturilor de pe Str. Carantinei.
În 1964 a intrat în funcţiune Combinatul de Fibre Artificiale, s-a dat în folosinţă Spitalul nr. 3, din cartierul Hipodrom, s-a inaugurat cinematograful “Republica”, traseul liniei de tramvai a fost prelungit din staţiunea Lacu Sărat până la Combinatul de la Chiscani. În acelaşi an, autorităţile comuniste au finalizat acţiunea de astupare a hrubelor turceşti din Centrul Vechi al oraşului, acţiune începută după ce mai multe clădiri din zonă s-au surpat din cauza tunelurilor subterane.
În 1966 s-au dat în folosinţă primele blocuri din cartierul Hipodrom.
În 1968, în urma reorganizării administrative declanşate de Ceauşescu, Brăila a devenit municipiu şi centru de judeţ. (La vremea aceea, brăilenii au trimis numeroase scrisori conducerii de partid, inclusiv lui Ceauşescu, solicitând ieşirea de sub tutela Galaţiului n.n.).
În 1974 s-a construit Stadionul Municipal, cu 25 de locuri.
În 1978 s-a dat în folosinţă Magazinul Universal “Dunărea”.
În 1981 s-a dat în folosinţă Spitalul Judeţean.
Pe lângă lista alcătuită de colecţionarul Valerică Butoi, merită menţionat faptul că, în 1952 a fost realizat primul excavator cu cabluri în cadrul uzinei care în perioada comunistă a fost o unitate etalon a industriei brăilene şi naţionale, Întreprinderea de Utilaj Greu “Progresul”. Aceasta a luat fiinţă pe structura Societăţii Franco-Române de Material de Drum de Fier, ce fusese inaugurată în 1928, având ca obiect de activitate repararea materialului rulant de căi ferate şi tramvaie.
În 1977 a fost inaugurată clădirea Palatului Administrativ de pe Calea Călăraşilor, clădire botezată “Casa Albă” de brăileni. În anii '80 a fost sistematizat tronsonul Căii Călăraşilor, de la Str. Griviţei până la bulevardul Karl Marx, fiind construite blocurile actuale şi Casa Tineretului, după demolarea unui pitoresc cartier cu case vechi. Spre sfârşitul anilor '80 a început modernizarea bulevardului Karl Marx, până la căderea regimului comunist construindu-se blocurile de pe tronsonul cuprins între Calea Călăraşilor şi Str. Şcolilor. În 1989 s-a dat în folosinţă ansamblul de fântâni cinetice de pe Esplanada Dunării, operă a sculptorului Constantin Lucaci.
“Realizări” mai puţine după 1990
Cam acestea au fost, într-o prezentare succintă, realizările regimului comunist la Brăila. Pentru mulţi istorici, epoca de aur a oraşului rămâne sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, când în portul brăilean soseau anual mii de vapoare aducătoare de prosperitate. Bursa de cereale de la Brăila era, de asemenea, recunoscută la nivel mondial şi nici activitatea industrială nu era de neglijat. Din acea perioadă ne-au rămas moştenire superbele clădiri din Centrul Vechi al oraşului dar şi danele şi cheiurile de beton armat din zona portuară, realizate în premieră mondială din beton armat, de celebrul inginer Anghel Saligny.
După schimbarea de regim din 1989, lista realizărilor edilitare a autorităţilor brăilene post-decembriste este destul de scurtă. În ultimii 28 de ani, Brăila s-a îmbogăţit cu un nou canal colector, obiectiv dat în folosinţă la sfârşitul anilor '90. A fost construită, de asemenea, cu fonduri europene, o Staţie de Epurare modernă. Tot cu ajutorul fondurilor europene s-a extins reţeaua de canalizare în cartierele periferice ale oraşului şi s-au asfaltat o parte din străzile cartierul Chercea. Asfaltarea străzilor din cartierele mărginaşe continuă şi la ora actuală, cu bani de la bugetul local şi bugetul naţional, preconizându-se că abia în 2020 nu vor mai exista străzi pietruite pe raza municipiului.
Singura clădire nouă de referinţă pentru arhitectura oraşului din ultimele două decenii este catedrala din Bariera Călăraşilor. Ce-i drept, s-au mai construit câteva cartiere de locuinţe, cu blocuri ANL, apărând şi câteva blocuri cu arhitectură mai modernă, cum sunt cele din Cartierul Minerva, de la marginea municipiului, sau blocul construit pe Str. Plevnei. Bineînţeles, nu pot fi uitate supermarket-urile care au contribuit la schimbarea la faţă a Brăilei din ultimii ani.
Cât priveşte fabricile şi uzinele date în folosinţă în anii '50 şi '60, după cum se ştie de unele s-a ales, literalmente, praful şi pulberea, fiind efectiv rase de pe faţa Pământului. Aşa s-a întâmplat cu fostul Combinat Chimic de la Chiscani, cu “Vinalcool”, cu PAL, cu “Avicola” sau cu una dintre secţiile “Laminorul”. Declinul acestora începuse încă din anii “80, în ultima perioadă a regimului Ceauşescu, când nu s-a mai investit în tehnologii noi. Erau fabrici şi uzine ce făceau parte dintr-un sistem centralizat, în care nimeni nu ştia exact care aducea profit şi care pierderi, cu utilaje uzate fizic şi moral şi care scoteau produse slabe calitativ, doar pentru a da bine în raportările privind depăşirea planului cincinal. După 1990, prinse în vârtejul tranziţiei spre economia capitalistă, cu toate furturile, “căpuşările” şi privatizările oneroase din acea perioadă, fostele întreprinderi comuniste menţionate mai sus n-au avut nicio şansă de supravieţuire.
Dintre întreprinderile care figurează pe lista întocmită de colecţionarul Valerică Butoi, singura poveste de succes rămâne cea a fostei Întreprinderi de Confecţii, actuala “Braiconf” SA, care nu doar a reuşit să supravieţuiască tranziţiei ci chiar a reuşit ani la rând să se menţină în topul firmelor.
Din păcate, din colosul care a fost cândva Întreprinderea de Utilaj Greu “Progresul”, devenită “Promex” SA după 1990, nu a mai rămas decât o mică frântură. “Progresul” avea circa 13.000 de angajaţi la sfârşitul anilor '80. La ora actuală, după declinul din anii '90 şi după privatizarea făcută în 2002, când a fost preluată de o firmă din Bucureşti, “Promex” mai are câteva sute de angajaţi. Vestea bună este, totuşi, că încă mai există pe piaţă şi reuşeşte să producă utilaje complexe, la o scară mult mai mică, însă, decât o făcea la începutul anilor '90.
Dispariţia fostelor mari întreprinderi comuniste a fost pentru economia locală o lovitură grea, dar nu nimicitoare. La ora actuală, cea mai mare parte a industriei locale se bazează pe firme nou înfiinţate în ultimii 25 de ani, de întreprinzători particulari. Mii de IMM-uri, care asigură mii de locuri de muncă, zeci de întreprinderi private mari, în care lucrează zeci de mii de persoane. De la fabrici de confecţii la ateliere şi mici secţii de producţie, de la firme de construcţii la marile unităţi industriale private, toate acestea au făcut ca, începând din anul 2000, numărul angajaţilor din industrie să rămână relativ constant, în jurul a 30.000 de oameni.
