Brăilenii s-au numărat eficient şi în timp util. Cel puţin aşa arată datele statistice, judeţul Brăila situându-se, pe 30 octombrie, pe locul 10 în ţară în ce priveşte rezultatele recensământului. Aşa cum a declarat prefectul Dumitru Popa, procentul înregistrat la recensământ, în judeţul nostru, este unul foarte bun, ceea ce demonstrează că prin eforturile susţinute ale autorităţilor implicate în acest proces, atât recenzorii cât şi cetăţenii au colaborat aşa cum trebuie.
Precizăm că, atât în ziua de duminică cât şi ieri, prin oraş au circulat autoturisme dotate cu sisteme de sonorizare, care anunţau populaţia că cei care nu şi-au dat CNP-ul o pot face direct la sediul Prefecturii, la fel cum şi cei care, dintr-un motiv sau altul, nu fuseseră deloc recenzaţi se puteau duce la unul dintre punctele de recenzare deschise la Prefectură.
De altfel, implicarea tuturor factorilor de decizie s-a văzut clar în statistici, deoarece ieri, până la prânz, din cele 43 de localităţi din judeţ, 40 finalizaseră procesul de recensământ. Nici municipiul nu stătea prost, cu aproximativ 94%. Cu toate că rezultatele recensământului sunt aşteptate cu nerăbdare, în special cele referitoare la municipiu, unde o scădere a numărului de locuitori ar duce la nişte schimbări importante în viaţa politico - administrativă a oraşului, cifrele oficiale nu vor fi făcute publice decât după finalizarea procesului la nivel naţional. Ieri, până la închiderea ediţiei, la nivel central nu se stabilise încă dacă ora 24.00 a zilei de 31 octombrie înseamnă şi sfârşitul recensământului, aşa cum a fost iniţial anunţat sau termenul final va fi amânat. Şi asta în contextul în care, în alte localităţi, gen Bucureşti, Cluj, Ilfov, Galaţi sau Tulcea, procentele erau departe de a mulţumi autorităţile. De altfel, surse apropiate procesului de recensământ ne-au declarat că, cel mai probabil, acesta se va prelungi cu încă 3 zile, până ce şi restul localităţilor vor recenza în proporţie de 100% populaţia şi locuinţele, conform planului.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.