Să fim cinstiți și s-o spunem pe aia dreaptă: o să mai curgă multă apă pe Dunăre până când Brăila o să arate a oraș european, cu infrastructura bine pusă la punct, cu un Centru Vechi reabilitat și transformat în atracție pentru turiștii români și străini, cu o economie revigorată de investitorii serioși pe care-i tot așteptăm de ani de zile să vină să valorifice toate avantajele oferite de portul fluvial și de câmpiile mănoase din jurul nostru... Dar Dunărea-i Dunăre, iar apa curge în aval fiindcă ăsta-i rostul ei, deci odată și odată va fi curs suficientă încât să ne vedem și noi orașul renăscut, adică civilizat, curat și prietenos cu cetățenii săi. Semne încep să fie: mai un lot de străzi asfaltate într-un cartier periferic, mai un imobil de patrimoniu scos la lumină, mai un nou parc de joacă pentru copii, mai un terminal de încărcat cereale în zona portuară... Încet, încet, parcă se mișcă ceva pe ici pe colo. Investițiile, de stat sau din sfera privată, aproape încep să rostogolească acea piatră de moară a neputinței care sufocă de ani de zile spiritul acestui oraș. Dacă or să și reușească să o dea la o parte, rămâne însă de văzut! Pentru că investițiile, adică banii, sunt cruciale într-o astfel de întreprindere dar din păcate nu sunt suficiente. Schimbarea adevărată în bine a unui oraș depinde și de oamenii care îl locuiesc. O fațadă de imobil reabilitată sau un nou parc de joacă nu înseamnă mare lucru dacă peste noapte se trezește un puști chinuit de talent să mâzgălească varul proaspăt cu un graffiti fără rost, ori dacă niște golani distrug instalațiile de joacă pentru că așa vor mușchii lor! Sunt exemple care poate par fără importanță, însă realitatea tristă este că tendința spre vandalism, spre distrugere, e un fenomen tot mai greu de controlat la Brăila. Că e vorba despre stații de autobuz, despre interioarele autobuzelor sau tramvaielor, despre plasele de protecție ale unor pasarele peste calea ferată, sau despre băncile ori pubelele de prin parcuri, vandalismul și vandalizările sunt la ordinea zilei. Tendința aceasta de a strica, de a face rău din simplu amuzament dovedește că lipsa celor șapte ani de acasă, netratată de atâția ani de zile, începe să îmbrace forme tot mai periculoase. Și, luată la pachet cu obiceiul murdar de aruncare a gunoaielor pe domeniul public sau cu tupeul de a face scandal în toiul nopții, în fața scărilor de bloc sub ferestrele unor locatari care încearcă să se odihnească, tendința aceasta aduce grave prejudicii societății. Pentru că nu e vorba doar despre eșecul sistemului educațional sau a oamenilor în uniformă și din Justiție care ar trebui să impună respectarea legilor și a normelor de bun simț. E vorba și despre faptul că dacă asemenea specimene ajung să definească masa critică a alegătorilor, calitatea celor aleși prin vot să administreze orașul va suferi în consecință, iar speranța de mai bine a Brăilei va scădea exponențial!
