Bazinul Olimpic, înecat în penibil | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bazinul Olimpic, înecat în penibil

Dacă tot nu o să fie Bazin Olimpic nici până când o să iasă la pensie actuala generație de înotători sportivi ai Brăilei, poate că ar fi mai bine ca acea construcție ridicată în Parcul Monument, lângă Sala Polivalentă, să fie făcută Muzeul Neputinței. Investiția ar fi minimă, iar efortul insignifiant. Practic, n-ar fi de făcut nimic, doar lăsate lucrurile exact cum sunt acum, adică un șantier abandonat prin care n-a mai călcat de câteva săptămâni nici picior de muncitor. Singurul deranj: să urce cineva sus pe acoperiș și să bată în cuie, sub streașină, o placă OSB pe care să scrie cu litere de tipar mari și neregulate, desenate la pensulă, MUZEUL NEPUTINȚEI BRĂILA. Chiar așa, n-ar fi o idee?! Să vină turiștii, să plătească bilet ca să vadă nimic. Nimicul patentat. ”Aici, în interiorul acestei clădiri, trebuia să fie un bazin olimpic, dar nu este. De fapt, există această gropă betonată, fără apă, în care nu se poate face nimic, precum și această tribună cu scaune albastre care nu servesc la nimic. Doamnelor și domnilor, avem aici exemplul perfect de treabă neterminată”, ar spune ghizii, povestindu-le vizitatorilor dispuși să asculte toată istoria acestui proiect nefericit, început pe hârtie în 2010, demarat efectiv în 2015, cu termen de finalizare un an de zile, adică până în 2016, dar neterminat nici în anul de grație 2021.

Râdem, glumim, dar cu Bazinul Olimpic treaba e nasoală! A zis-o și ministrul Dezvoltării, Attila-Zoltan Cseke, care a vizitat, vineri, Brăila, făcându-și timp să treacă și pe la acest obiectiv de investiții. Ajuns acolo, ministrul a avut neplăcuta supriză să constate că nu-i nimeni pe șantier, nici municitori, nici utilaje, nimic. ”Nici măcar știind că vine ministrul nu a fost niciun muncitor...”, a spus Attila Cseke, la o conferință de presă de după vizită, deranjat de atitudinea nepăsătoare a firmei de construcții. Înaltul oficial a anunțat că, dacă într-o lună de zile nu vede o mobilizare exemplară pe șantier, va cere rezilierea contractului și aducerea altei firme. Mda... Om trăi și om vedea... Mai mult ca sigur, nici firma nu o să se mobilizeze, nici ministrul nu o să rezilieze niciun contract. Cel mai probabil, lucrurile vor rămâne la fel, iar la anul, în vară, se va mai găsit un ministru de pe la București să vină la bazin și să vorbească vorbe. Așa cum a făcut-o și Ludovic Orban, în toamna lui 2020, când era prim-ministru și a vizitat bazinul olimpic din Brăila, promițând că până la sfârșitul anului, deci până în decembrie 2020, obiectivul va fi dat în folosință. Ce greutate a avut cuvântul premierului putem constata la ora actuală... S-a prins și constructorul între timp că politicienii ăștia care vin să-l controleze o fac doar ca exercițiu de imagine. De-aia l-o fi și tratat cu atât sictir pe actualul ministru Cseke!

Cert este că noul Bazin Olimpic, din ceea ce trebuia să fie mândria Brăilei, s-a transformat într-un nou eșec edilitar. O fi probabil blestemul fostei Secții de Rugby, al cărei teren a fost luat cu japca pentru construirea acestui bazin. Teren care s-a dovedit a fi o alegere total neinspirată, deoarece pânza freatică din zonă este prea ridicată pentru acest gen de construcții. Amănunt ce le-a scăpat complet celor care au făcut nelipsitul studiu de fezabilitate...

De la început până la ora actuală, acest proiect s-a dovedit a fi neinspirat și găunos. A fost demarat în 2010 de Primăria Brăila, pe vremea administrației Simionescu, care însă n-a avut bani pentru implementare, astfel că lucrurile au început să se miște abia cinci ani mai târziu, după ce a fost obținută o finanțare de la Compania Națională de Investiții. Practic de această instituție a depins felul cum s-au derulat lucrurile din 2015 până în prezent, cu lungul șir de explicații pentru depășirea permanentă a termenelor de finalizare, de la pânza freatică prea ridicată, până la tabela de marcaj care nu mai corespunde normelor și, mai nou, la instalația de stingere a incendiilor care ar trebui refăcută. În urmă cu câteva săptămâni, constructorul ne declara că până la finele acestui an totul va fi gata. Numai că de câțiva ani ni se spune același lucru, iar șantierul rămâne la fel de încremenit în proiect. Un festival al neputinței care chiar ar merita un muzeu!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro