Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - SASTIPEN, în parteneriat cu Agenţia "Împreună" şi Centrul de formare în profesiuni sociale "Pro Vocaţie", a lansat ieri, la Brăila, proiectul "Centre Comunitare de Resurse: Instrumente strategice în procesul de îmbunătăţire a situaţiei grupurilor vulnerabile din mediul rural". La lansare au fost invitate oficialităţile din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi, precum şi reprezentanţi ai IMM-urilor, ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, ai AJOFM-urilor, ai Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială, jurnalişti. În deschidere, au luat cuvântul Săndel Grosu, reprezentantul Prefecturii Brăila, Gelu Duminică, director executiv al Agenţiei "Împreună", Daniel Rădulescu, preşedintele SASTIPEN, managerul de proiect, precum şi Elena Popa, PR coordonator. Evenimentul de la Brăila este prima lansare a proiectului, ce va fi implementat în Regiunile Centru, Sud- Est şi Nord- Est, proiectul fiind catalogat de către Daniel Rădulescu drept unul inovativ, care-şi propune dezvoltarea de servicii integrate pentru comunitate. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară 5, având o valoare de 18.178.254,05 RON. În cadrul acestui proiect vor fi create 15 centre comunitare pentru resurse, dintre care unul va fi în judeţul Brăila, având ca obiectiv principal creşterea accesului pe piaţa muncii în activităţi non-agricole al persoanelor care trăiesc în mediul rural. Grupurile-ţintă ale proiectului sunt: persoanele în căutarea unui loc de muncă, cele inactive sau ocupate în agricultura de subzistenţă, şomerii, managerii din mediul rural, angajaţii din mediul rural. Fiecare centru va dispune de specialişti în domeniu care vor acorda gratuit consiliere şi sprijin pentru formare profesională şi orientare pe piaţa muncii, consiliere în domeniul antreprenorial, sanitar, educaţional şi social. Lansarea proiectului a fost urmată de dezbateri, viitoarea etapă fiind identificarea comunităţilor ţintă, acţiune pentru care Gelu Duminică a cerut sprijinul participanţilor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.