Terifiant, nu?Acum, gândiţi-vă că mulţi elevi nu beneficiază de bursă, pe motiv că părinţii lor au 2 ha jumate de pământ, neinteresând pe nimeni că acel pământ nu aduce resurse familiei. Şi chiar dacă ar aduce ar fi pe o periodă scurtă de timp, mai exact 1-2 luni. Plus că, din câte m-a învăţat pe mine profesoara de biologie, nicio plantă şi niciun copac nu rodesc iarna. Prin urmare, această familie ar trebui să se descurce pe timpul anotimpului friguros "din te miri ce şi mai nimic" Da! Iarna pe care noi o aşteptăm cu atâta drag, pentru ei este poate cel mai groaznic anotimp.
Prea puţini sunt elevii care beneficiază de bursele şcolare şi asta este dureros. Unii din ei nu îşi primesc banii pe motiv că sunt corigenţi. Nimănui sau cel puţin nimănui din cei care ar putea face ceva, nu îi pasă că acel copil poate nu are un mediu necesar creat acasă, aducând ca argument că e problema "Protecţiei copilului" şi că ei nu se pot băga în viaţa personală a elevului. De altfel, dacă elevul face ceva greşit, în viaţa privată, este luat la rost de toţi.
Excluzând situaţiile de mai sus, foarte puţini sunt cei care au în final dreptul la bursă. Aproape că trebuie să fii într-o situaţie deplorabilă din punct de vedere financiar şi, pe deasupra, şi "MegaDeştept" cu ^11 la toate materiile, ca să obţii una.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.