Averile senatorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Averile senatorilor

Senatorii de Brăila au buzunarele pline şi în 2014. Cel puţin asta reiese din declaraţiile de avere depuse la finele primei sesiuni parlamentare de către Ion Rotaru (PSD), Dănuţ Mihai (PC) şi Cătălin Boboc (PNL), documente care dovedesc faptul că aleşii noştri din Senat nu prea au motive să se plângă la capitolul bani. Şi în acest an, cei trei senatori se pot lăuda cu zeci de hectare, mai multe case, conturi în bănci, acţiuni, indemnizaţii consistente, la care se adaugă şi salariile soţiilor acestora şi chiar alocaţiile copiilor. Mai mult, un element comun care pare să le aducă profit tuturor celor trei senatori îl reprezintă darea unor terenuri în arendă, în nume personal sau în cel al partenerelor de cuplu. Dacă ar fi să facem un top al avuţiei celor trei senatori, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, la fel ca şi în cazul cheltuielilor parlamentare, Rotaru ocupă primul loc, urmat de Boboc şi Mihai. Concret, în urma unui simplu calcul al indemnizaţiei, banilor obţinuţi de pe urma acţiunilor şi părţilor sociale deţinute, profitul din arendă, precum şi veniturile soţiei, în 2014 social democratul însumează o avere de 562.064 lei (5,62 miliarde lei vechi), la care se adaugă bineînţeles şi bunurile imobile, deloc de neglijat. În baza aceluiaşi sistem de calcul a reieşit că liberalul Cătălin Boboc a reuşit să asimileze până în prezent o avere de 366.748 lei (3,66 miliarde lei vechi), plus bunuri imobile, iar conservatorul Dănuţ Mihai - 60.231 lei (602 milioane lei vechi), plus bunuri imobile şi mobile.
Interesant este că averea celor trei a mai crescut din 2013 până în prezent, chiar dacă în unele cazuri senatorii au renunţat la câteva surse de venit. Mai exact, în 2013, pe lângă bunurile mobile şi imobile Rotaru agonisise alături de soţie o avere însumată de 559.116 lei, Boboc - 242.768 lei, în timp ce Mihai - 50.904 lei.

Rotaru, campion la terenuri cu aproape 100 de hectare

Chiar dacă şi-a mai rotunjit veniturile faţă de acum un an, în 2014 averea senatorului social democrat nu se prezintă cu foarte multe diferenţe. Potrivit noii sale declaraţii de avere, Ion Rotaru deţine împreună cu soţia trei terenuri agricole - două în Bordei Verde de 70,05 ha, respectiv 10 ha şi unul în Ianca de 18,07 ha. De asemenea acesta are şi două terenuri intravilane, unul de 3.692 mp şi celălalt de 16,02 mp. Tot alături de soţie senatorul deţine un spaţiu comercial de 512 mp, un apartament şi 4 case de locuit. Interesant însă este că acesta nu are maşină sau bijuterii, în schimb Rotaru compensează cu acţiuni la SC NEXTE BANK SA - în valoare totală de 6.792 lei - mai mare faţă de cea din 2013 (1.868 lei) -, dar şi la SC IPROEB Bistriţa SA în valoare totală de 384 lei. De asemenea, acesta are părţi sociale 100% la SC MAYTRADE SRL în valoare de 413.715 lei, 98% la SC IMCARTRADE SRL în valoare de 194 lei şi SC CARPATIA SA Brăila - 20% - în valoare de 100 lei, cu menţiunea că ultimele două sunt societăţi în lichidare/radiere. De reţinut că social democratul figurează şi în 2014 cu aceeaşi datorie la Wolksbank cu data scadentă în 2022, în valoare totală de 154.900 CHF. Ca venituri, acesta informează că a încasat anul trecut salariul de senator de 64.368 lei - de asemenea mai mare decât indemnizaţia trecută în declaraţia anterioară (58.449 lei). Totodată, acesta a obţinut 55.800 lei din arenda la SC Ador Cons SRL, însă spre deosebire de anii trecuţi nu mai figurează ca fiind cadru didactic asociat la Universitatea Constantin Brâncoveanu filiala Brăila. Soţia sa, Meri are un venit de 17.940 lei ca asistent medical la Serviciul public de asistenţă medicală şi administrarea creşelor Brăila, precum şi o pensie de 2.831 lei.

Boboc a început să îşi vândă pământurile

Poate cel mai important aspect din noua declaraţie de avere a senatorului liberal Cătălin Boboc este faptul că a decis să îşi vândă unul dintre cele patru terenuri pe care le deţinea. Este vorba despre 35 ha de teren agricol în Comuna Cazasu, cumpărate prin contract vânzare-cumpărare de către SC Crop Mega Asig SA cu suma de 50.000 euro. Astfel, în prezent, la capitolul bunuri imobile acesta mai are un teren intravilan în Brăila, dobândit în 2007, în suprafaţă de 380 mp pe care îl deţine împreună cu soţia sa Virginia Boboc. Totodată, un teren agricol dobândit în 2005 în comuna Vădeni, de 15,6 ha, de asemenea deţinut alături de soţie şi un altul de 5,5 ha în Comuna Balta Albă. La capitolul clădiri, Boboc se poate lăuda şi în 2014 cu cele două case din Brăila, una de 200 mp din 2007, şi alta de 380 mp, dobândită în 2011. La fel ca Ion Rotaru, nici Boboc nu are autoturism pe nume personal şi nici nu deţine bijuterii. În schimb, acesta are un card de credit deschis în anul 2009 la Unicredit Ţiriac, de 35.000 lei şi o casă de valori din 2013, deschisă pentru cele 50.000 euro dobândite ca urmare a vânzării terenului din Cazasu. Deşi nu are plasamente, investiţii directe sau împrumuturi, Boboc precizează că are un teren arendat de 56,1 ha. Însă cel mai important aspect este acela că senatorul şi-a acoperit creditul de 35.000 lei la Unicredit Ţiriac, ce avea data scadenţa în 2013.
Ca sursă de venit, liberalul a declarat indemnizaţia de senator de 58.908 lei, la care a adăugat salariul soţiei de 16.612 lei ca medic rezident la Spitalul de Pneumoftiziologie Draja Ploieşti şi cel de 984 în calitate de consultant turism la SC Global Bussines Center Brăila. Totodată, senatorul a precizat şi alocaţia copilului de 504 lei, dar şi veniturile din două arende pe numele soţiei - una de 15.750 lei la SC Cropmega Asig SA şi alta de 18.990 lei la SC Gerb Agri SRL. De altfel, trebuie precizat că familia tânărului politician este una dintre cele mai înstărite din oraş, cu importante afaceri în agricultură şi domeniul hotelier.

Mihai, singurul senator cu maşină

Potrivit declaraţiei sale de avere depusă la mijlocul anului 2014, senatorul conservator Dănuţ Mihai se poate lăuda în plus faţă de anul trecut, doar cu mărirea lefii de parlamentar. Concret acesta notifică faptul că deţine în continuare un teren agricol dobândit în anul 2008 în comuna Vădeni, în suprafaţă de 25 ha. Conservatorul are două case în Brăila, una de 760 mp, obţinută prin schimb în anul 1998 şi o alta de 260 mp, cumpărată în 1984. Singurul senator cu maşină personală, Mihai, deţine un Audi Allroad fabricat în 1998. Nici PC-istul nu a declarat bijuterii, alte bunuri mobile, investiţii, dar nici datorii. Singurul venit declarat de către PC-ist este cel de 59.136 lei, salariul de parlamentar. Totodată, Mihai precizează că îşi mai rotunjeşte avuţia cu 693 lei obţinuţi prin cedarea folosinţei unor bunuri şi 402 lei ca urmare a unui teren dat cu arendă, fără a oferi prea multe detalii.
Reamintim că în urma unei analize a cheltuielilor aleşilor noştri în prima sesiune parlamentară din 2014, redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" au descoperit că cei trei senatori au reuşit în numai cinci luni să înghită mai bine de 3 miliarde de lei vechi de la bugetul de stat. Potrivit datelor publicate pe site-ul Senatului României, cel mai costisitor senator brăilean a fost PSD-istul Ion Rotaru, ale cărui cheltuieli însumate (indemnizaţie plus sumă forfetară) au dus, în perioada ianuarie - mai 2014, la suma de 110.822 lei (1,10 miliarde lei vechi). Nici PC-istul Dănuţ Mihai nu a fost cu mult mai prejos, cheltuielile acestuia însumate în aceeaşi perioadă fiind de 110.734 lei, în timp ce liberalul Cătălin Boboc ne-a costat 107.289 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro