Pregătirile handbalistelor brăilene în vederea manşei tur a optimilor Cupei EHF sunt în toi, Ada Moldovan şi colegele ei trag tare la antrenamente pentru a putea să-şi realizeze obiectivul pentru meciul de sâmbătă, o victorie care să le confere şanse reale la calificarea în faza următoare.
Astăzi dimineaţă ajunge la Brăila delegatul EHF, Alex Klein, din Israel urmând ca seara, în jurul orelor 22.00 să sosească şi Team Esbjerg. Danezele vor efectua antrenamentul oficial vineri, la 15.00, şi tot în aceeaşi zi vor sosi la Brăila şi cele două arbitre Pinar Unlu Hatipoglu şi Mehtap Simsek.
Partida tur din cadrul optimilor Cupei EHF dintre HC Dunărea şi Team Esbjerg se va desfăşura sâmbătă, în sala Polivalentă, de la ora 11.00.
Acţiunea de selecţie continuă la HC Dunărea
Clubul HC Dunărea doreşte formarea propriei pepiniere de jucătoare, iar pentru realizarea acestui obiectiv conducerea a stabilit să organizeze zilnic acţiuni de selecţie în vederea formării unor echipe juvenile. Înscrierile se fac zilnic, între orele 10.00-12.00 la Sala Polivalentă, acţiunea de iniţiere în practicarea handbalului vizând fetele născute între anii 2000-2004.
Elevele care doresc să se iniţieze în tainele handbalului trebuie să prezinte o adeverinţă medicală, în care să se specifice că sunt apte pentru practicarea sportului de performanţă.