Vânzători de antichităţi din toate zonele României se vor afla la Brăila, în perioada 14-17 august, pe Str. Mihai Eminescu, fosta Regală. Anticarii şi buchiniştii vor avea tarabele pline cu obiecte care în urmă cu zeci, poate sute de ani, făceau parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor, iar acum, înnobilate de patina timpului, sunt numai bune pentru întregirea unor colecţii. Unele, însă, funcţionează la fel de bine ca atunci când au ieşit din mâna meşterilor care le-au creat, astfel că nu au utilitate doar pentru expoziţii ci şi în practica zilnică.
Brăilenii care au nostalgia vremurilor de demult nu trebuie să rateze, aşadar, târgul de antichităţi de pe strada Regală. Asta cu atât mai mult cu cât Primăria dă asigurări că anul acesta numărul anticarilor va fi mai mare decât anul trecut. "Şi-au anunţat prezenţa anticari şi buchinişti din Ardeal, din Moldova, dar şi din alte zone ale ţării. Asta datorită interesului pe care l-au avut brăilenii anul trecut faţă de târgul de antichităţi organizat tot cu ocazia Zilelor Brăilei", ne-a declarat Camelia Guşatu, directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Brăila.