Imaginați-vă un tânăr de 19 ani din zilele noastre care moștenește o avere fabuloasă, suficientă pentru a-i asigura o viață de lux atât lui, cât și nepoților, strănepoților, stră-strănepoților... Ar mai merge la facultate? Ar mai munci o zi în viața lui? Dar oare acest tânăr ar face opere de caritate? Probabil că da! Ar dona, poate, sume de bani pentru construcția de spitale, școli, centre pentru copii și vârstnici. Dar oare și-ar dedica întreaga viață și avere pentru sprijinirea și dezvoltarea culturii? Și-ar folosi banii pe care îi are pentru a colecționa lucrări de artă din toată Europa și pentru a le împărtăși apoi publicului larg din România, prin înființarea unui muzeu? Ei bine, nu știm câți tineri de 19 ani ar face asta acum, dar la începutul secolului XX, un brăilean pe nume Anastase Simu achiziționa operele unor autori celebri, precum Delacroix, Renoir, Corbet, Grigorescu, Luchian și Brâncuși, pentru a le închina „cu dragoste, României Mari”. Muzeul Simu pe care acesta l-a înființat nu avea doar rolul de a educa publicul, ci și de a sprijini tinerele talente, filantropul oferind burse artiștilor români. Vă propunem să aflăm mai multe despre povestea acestui brăilean, posesor al unei comori care a dăruit țării o comoară culturală.
La 19 ani a moștenit o avere impresionantă
Anastase Simu s-a născut la 28 martie 1854 în Brăila, tatăl său fiind Panait Simu, iar mama sa Dumitra Simu. Părinții săi erau agricultori, mari proprietari de pământuri, la fel ca și unchiul său, Petrache Simu, care avea moșii întinse prin diferite părți ale județului. Dacă despre tatăl său, Panait Simu, nu se poate spune că era un om extrem de bogat, averea unchiului Petrache era una de proporții fabuloase.
Anastase Simu era cel mai mare dintre nepoți, preferatul unchiului Petrache. Din acest motiv, încă de timpuriu, acesta îl inițiază în contabilitate și cunoașterea averii sale, transcriind în registre și făcând socoteli.
Marele filantrop a urmat școala primară și reală în orașul natal, iar în 1871 a plecat la Viena pentru a-și continua studiile liceale, la Institutul Teresianum. În anul 1873, la doar 19 ani, este numit moștenitor al averii impresionante a unchiului Petrache, însă noul statut nu îl schimbă. Dimpotrivă, Anastase Simu pare să devină un elev și mai silitor, în anul acela fiind al nouălea din 31 de elevi.
De la Viena s-a mutat în Franța pentru a urma Universitatea din Paris, unde a obținut licența în Drept, la 24 august 1878. A mers apoi la Universitatea din Bruxelles, unde, la 20 iunie 1880, a obținut, cu mare distincție, doctoratul în Științe politice și administrative.
După finalizarea studiilor, Simu a fost numit mai întâi substitut la Tribunalul Brăila, apoi secretar de legațiune la Legația României din Berlin. A fost și senator de Brăila în trei legislaturi consecutive, dar politica nu i-a adus mulțumirea pe care și-o dorea. A găsit-o însă în lumea artelor. A început să viziteze muzeele celebre din Europa și să adune o veritabilă colecție, achiziționând lucrări de la artiști internaționali, dar și de la marii artiști români ai vremii.
În 1882, Anastase Simu s-a căsătorit cu Elena Dumba, fiica lui Iraclie N. Dumba, proprietar al moșiei Tufeni din Teleorman, pe care acesta i-a oferit-o drept zestre. Soția sa i-a fost alături în demersurile legate de alcătuirea colecției de artă, aspect remarcat și apreciat în epocă. Anastase și Elena Simu s-au stabilit definitiv în București în 1888.
Muzeul Simu – „templul închinat artei”
Cu fiecare pictură sau sculptură pe care o achiziționa, Anastase Simu avea un scop: să ridice o casă închinată artei. Astfel, în 1910, în București, Simu devine primul filantrop care înființează un muzeu – „Muzeul Simu”. Clădirea a fost inaugurată prima dată pe 21 mai 1910 pentru reprezentanții presei, artei și literaturii. A fost cel mai mare eveniment din viața spirituală a țării, muzeul fiind numit în presa vremii „templul închinat artei”. Clădirea muzeului era situată pe Strada Mercur și avea formă de templu, inspirată de templul ionic Erechtheion (numit după miticul rege al Atenei, Erechtus) ridicat de greci pe Acropola din Atena, fiind realizată după planurile arhitectului francez C. Sciky. De menționat că, la data la care se punea temelia Muzeului Simu, în Capitala țării nu exista altă instituție de artă deschisă publicului, în afară de Pinoteca Satului, găzduită cu destule greutăți în două încăperi laterale ale Ateneului Român.
Două zile mai târziu, pe 23 mai 1910, Muzeul Simu a avut parte de o a doua inaugurare, mult mai impresionantă decât prima, la care au participat peste 400 de invitați, printre care și Principele Moștenitor Ferdinand și Principesa Maria, dar și Spiru C. Haret, ministrul Instrucțiunii Publice de la acea vreme.
Muzeul Simu a funcționat ca instituție privată din 1910 până în anul 1927, când a fost donat statului. Colecția muzeului era împărțită în cinci secții și cuprindea foarte multe lucrări de pictori și sculptori renumiți din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea: se aflau autori renumiți precum Eugène Delacroix, Jean-Antoine Houdon, Honoré Daumier, Théodore Géricault, Pierre-Auguste Renoir, Gustave Courbet, Antoine Bourdelle, alături de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Constantin Brâncuși, Dimitrie Paciurea.
În 1927, când muzeul a fost donat statului, presa vremii titra: „O comoară strânsă cu muncă și jertfe de ani este dăruită țării”. Iată și un fragment din actul de donație întocmit de Anastase Simu:
„Considerând ziua de azi ca una dintre cele mai fericite a vieții mele, declar în mod solemn că atât terenul ce am cumpărat în anul 1904, cât și clădirea Muzeului Simu, ce am construit pe el, precum și toate operele de artă aflate în el – a căror evaluare față de prețurile extraordinare mă abțin a face – declar că le închin, cu dragoste, României Mari, și le fac danie de veci Națiunii, prin Ministerul Artelor și Cultelor, cu obligațiunea însă pentru acesta de a face respectat și apărat Muzeul Simu așa cum există, cu conținutul total al operelor sale.”
În ultimul paragraf din transcrierea cuvântării (consemnată de artistul-pictor Costin Petrescu), Anastase Simu declara:
„Și acum, când acest templu cu tot ce conține a devenit patrimoniul artistic al României, pe lângă cele cuprinse în el, mai declar că eu și soția mea, atâta timp cât cel de sus ne va da zile, vom fi slujitorii lui cu aceeași dragoste și același devotament ca și înainte. Și dacă la început am scris pe frontispiciul muzeului ‘Nu numai pentru noi, dar și pentru alții’, azi sunt cel mai fericit să zic: NIMIC PENTRU NOI, TOTUL PENTRU ȚARĂ.”
Peste 1.000 de opere de artă, peste 40.000 de vizitatori
Îmbogățirea colecției Muzeului Simu a fost o preocupare constantă a filantropului brăilean. Acest aspect reiese și din analiza numărului de lucrări deținute de-a lungul timpului. La inaugurare, în 1910, Muzeul Simu conținea 624 de lucrări de artă, menționate în primul catalog al colecției întocmit de Theodor Cornel pentru deschiderea instituției. În 1927, odată cu clădirea Muzeului Simu, au fost donate statului 1.182 de lucrări de artă, ceea ce reprezenta aproape o dublare a numărului de opere deținute inițial. După moartea colecționarului, survenită în 1944, s-au adăugat lucrările aflate în locuința donatorului și alte donații particulare. La 31 martie 1944, instituția poseda 1.902 opere de artă de pictură, sculptură, gravură și desen, la care se adăugau piesele de mobilier (191 de bucăți), coloanele pe care erau așezate sculpturile (149) și 920 de volume de artă.
Muzeul a avut un mare succes, dovadă fiind numărul mare de vizitatori. În 1910, la deschidere, au venit 4.000 de vizitatori. În 1930, au fost 28.835 de vizitatori, iar în 1940, numărul acestora a fost de 43.324.
Dar înființarea Muzeului Simu nu a avut doar scopul de a contribui la educația publicului, ci și de a sprijini creația artiștilor români. Astfel, pentru a susține tinerele talente, Anastase Simu a acordat anual burse artiștilor aflați la început de drum.
Filantropul Anastase Simu s-a stins din viață la 31 martie 1944, donând întreaga sa avere (case, acțiuni, depozite în bănci, moșii etc.) Statului Român.
Prin testamentul întocmit la 15 octombrie 1934, Simu a prevăzut acordarea a câte 200.000 de lei Primăriei Municipiului Brăila; Școlii Societății pentru Învățătura Poporului Român și 500.000 de lei Academiei Române, al cărei membru de onoare a fost de la 29 martie 1933, și 300.000 de lei Societății Ateneul Român pentru constituirea a opt premii (trei pentru pictură, trei pentru sculptură, unul pentru desen, unul pentru gravură).
Clădirea Muzeului Simu din București a fost demolată în 1960, iar colecția de artă a fost dispersată în mai multe muzee.
„Scumpului oraș natal Brăila...”
Anastase Simu și soția sa, Elena, și-au dedicat viața actelor de patronaj și au oferit donații multor organizații locale și naționale, printre care amintim: 30 de opere de artă către Primăria Municipiului Brăila în 1928, opt lucrări de artă pentru Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, care au fost expuse în noul sediu al Institutului de Studii Clasice în 1929, dar și alte lucrări istorice și artistice pentru Muzeul Militar Național, Ministerul Războiului, Arhivele Statului, Academia Română, dar și ctitorirea unor biserici din Bacău, Brăila și Oltenia.
Dacă ne referim strict la Brăila, la 5 iunie 1928, Anastase Simu a trimis primarului municipiului de la acea vreme, Ion Paraschivescu, o scrisoare prin care oferea „scumpului oraș natal Brăila, ca dar o mică colecție de 30 de lucrări de artă.”
Se pare că Anastase Simu a intenționat să doneze orașului natal colecțiile sale de artă pentru care era dispus să construiască o clădire specială, dar gestul său avea să fie imposibil de pus în operă în orașul de pe malul Dunării. Intrigi politice au determinat pe marele colecționar și filantrop să construiască Muzeul Simu și să-l doneze municipalității capitalei, el reprezentând începutul Muzeului de istorie și artă al municipiului București.
Dincolo de acest aspect, aproape jumătate dintre lucrările donate de Anastase Simu către Primăria Brăila se mai păstrează și astăzi în colecțiile Muzeului Brăilei, secția de Artă.
Bibliografie
Biblioteca Județeană
Muzeul Brăilei „Carol I”
