• evenimentul are loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12:00, la Galeria de Artă a Centrului de Creație Brăila • curator al expoziției este criticul de artă Ana Amelia Mădălina Dincă • sunt prezenți 38 de membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Brăila, precum și membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din Cehia
Weekend plin de culoare și de frumusețe în plin Centru al Brăilei.
Sâmbătă, 20 decembrie, ora 12:00, la Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila are loc vernisajul Salonului Anual al artiștilor plastici brăileni. Curator al prestigioasei expoziții - rod al muncii artiștilor brăileni în anul 2025 - este criticul de artă Ana Amelia Madalina Dincă, care va vorbi despre lucrările expuse.
Potrivit organizatorilor, în cadrul Salonului Anual 2025, inaugurat sub genericul „Artiști pentru artă - Artă pentru oameni”, 38 de artiști locali, precum și trei invitați speciali din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici Cehia aduc o experiență vizuală intens-cosmopolită, unde lucrările puternice, ideile noi și energia unei comunități artistice în plină expansiune se întâlnesc și se îngemănează în chip fericit.
Evenimentul este organizat de UAP România - Filiala Brăila în parteneriat cu Centrul de Creație Brăila. În cadrul expoziției, vor expune lucrări următorii artiști plastici brăileni: Raluca Spătaru Iancu, Crenguța Macarie, Vasile Sarcă, Vasilica Gavrilă, Sabin Prodan, Magdalena Voiculeț, Bogdan Mosorescu, Ciprian Petre, Gheorghe Mosorescu, Angelica Moscu Deacu, Daniela Nica, Adrian Vasile, Mădălina Mânzu, Ovidiu Dascălu, Dana Ioan, Marian Prundea, Tincuța Gherghiceanu, Alexandra Dinu, Alexandru Gurgu, Elena Cursaru, Ioana Grigore, Diana Cîrjaliu Meliu, Cristian Radu, Silviu Ioan Soare, Sorinel Cârstiuc, Maricica Cârstiuc, Traian Tsamuris, Florentina Giol, Dennis Teodorescu, Marius Teodorescu, Marian Văsii, Hugo Mărăcineanu, Vasile Gaiță, Ana Maria Dobre, Nicoleta Olteanu, Paula Neagu, Paul Petrov, Nela Constantinescu și Svetlana Potângă.
Invitați din Cehia, artiștii plastici: Teodor Buzu, Vit Pavlik și Lenka Sárová.