Ajutoare pentru 150 de vârstnici de la Căminul Caraiman - Complexul rezidenţial „Sf. Ap. Petru şi Pavel” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ajutoare pentru 150 de vârstnici de la Căminul Caraiman - Complexul rezidenţial „Sf. Ap. Petru şi Pavel”

• acțiunea filantropică a fost organizată de preoții și credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de pe Ana Aslan • aceștia s-au rugat pentru vârstnici și le-au împărțit cărți de rugăciune, iconițe și bunuri de 5.000 de lei (articole vestimentare, lenjerii pentru paturi)

 

 

 

În prag de Sfinte Sărbători, parohiile brăilene se întrec în fapte bune.

O astfel de acțiune filantropică s-a desfășurat, zilele trecute, la Căminul pentru persoane vârstnice „Caraiman” din cadrul Complexului rezidenţial „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel”, din municipiul Brăila. Acțiunea a fost pusă la punct de către preoții și voluntarii Parohiei „Sf. Ierarh Nicolae”. 

Potrivit pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, darurile au fost mai întâi pregătite la biserica parohială de pe Strada Ana Aslan, apoi transportate la sediul azilului de bătrâni de pe Strada Caraiman. Cei 150 de vârstnici, dar și personalul instituției, au primit cu multă bucurie vizita preoţilor sosiți de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”. Oaspeții le-au oferit vârstnicilor daruri constând în articole vestimentare, lenjerii pentru pat, cărţi de rugăciune şi iconiţe. Totodată, preoții au săvârșit o slujbă și s-au rugat pentru sănătatea semenilor lor, asistați ai căminului. Valoarea ajutoarelor oferite, într-o singură zi, de Parohia „Sf. Ierarh Nicolae” a fost de 5.000 de lei.

Complexul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Brăila dispune de peste 200 de locuri de cazare amplasate în două locaţii din Municipiul Brăila, unul fiind cel de pe Strada Caraiman.

„Prin personalul căminului cu o bună pregătire profesională sunt asigurate condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi resocializare, activităţi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică. Asistenţa religioasă este asigurată de către un preot capelan prin slujbe săptămânale, spovedanie regulată şi oferirea Sfintei Împărtăşanii. Asistaţii beneficiază, de asemenea, de servicii de ergoterapie, călcătorie, dar şi de alte facilităţi, precum bibliotecă, sală de festivităţi, cabinet de masaj, sală de mese şi pentru petrecerea timpului liber”, a mai precizat pr. Rareș Bucur.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro