• sprijinit de o mână de oameni din localitate și de câțiva donatori, părintele paroh Cristian Calu, de la Mărtăcești, a reușit să ridice aici o casă pentru o familie nevoiașă, compusă din șase persoane, un centru pentru copii și, mai nou, să deschidă un șantier la biserică • părintele intenționează să finalizeze pictura sfântului lăcaș, însă pentru aceasta are nevoie de sprijinul nostru, acum, în prag de Sfinte Sărbători
S-au împlinit, pe 13 decembrie, 16 ani de când preotul Cristian Calu a fost instalat în fruntea Parohiei Mărtăcești. Este una dintre cele mai mici parohii din județul Brăila (enoriașii din localitate numără puțin peste 100 de suflete); cu toate acestea, dărnicia celor de la Mărtăcești este demnă de toată lauda. Iar expresia „Omul sfințește locul” se aplică fără tăgadă în cazul părintelui paroh Cristian Calu.
În câțiva ani, părintele paroh a reușit să clădească la Mărtăcești o casă pentru o familie nevoiașă, compusă din șase membri, un centru pentru copiii din localitate, iar mai nou să deschidă un șantier pentru refacerea picturii sfântului lăcaș.
În primăvara anului 2021, în plină pandemie, cotidianul nostru relata despre „Minunea de la Mărtăcești”, dându-l ca exemplu pe părintele din localitate. Impactul celor relatate atunci a fost atât de mare, încât oamenii au început să doneze bani pentru susținerea lucrărilor de refacere a picturii și nu numai. Și să facă voluntariat la biserică.
„Nu pot să nu aduc recunoștință Bunului Dumnezeu pentru toate, binefăcătorilor și susținătorilor proiectelor noastre, printre care sunteți numărat și dumneavoastră! Apariția noastră la ziar a adus multă certitudine în fața cititorilor și le-a oferit curaj unora dintre ei în a fi susținători prin donații lucrărilor de pictură din nou! De curând, s-a încheiat prima etapă importantă: finalizarea Sfântului Altar, respectiv recepția parțială (140 mp) a acestei lucrări imense din suprafața totală de 1.000 mp cât cuprinde întreaga biserică. Ați semănat un bine vorbind despre noi, iar oamenii au apreciat constructiv, punând la temelia acestor lucrări dar peste dar, care au însumat peste 100.000 de lei, și iată, un rezultat impresionant! Vă mulțumesc pentru suportul acordat la timpul lui, din ale cărui roade vă împărtășesc si dumneavoastră, prin imagini și gânduri de bine, tot ce avem mai de preț în micul nostru sat, Mărtăcești!”, ne-a transmis părintele de la Mărtăcești.
Reamintim că, pe 10 mai 2021, cotidianul „Obiectiv - Vocea Brăilei” a prezentat, chiar pe prima pagină, fapta cea bună dusă la bun sfârșit de părintele Cristian Calu, parohul unei biserici dintr-o localitate mică și cu oameni nevoiași din județul Brăila, Mărtăcești. Șase membri ai unei familii nevoiașe din Mărtăcești locuiau, toți, într-o singură cameră dărăpănată și se zbăteau de mai mulți ani în sărăcie. În mai puțin de patru luni, preotul Cristian Calu i-a mobilizat pe săteni și a reușit să ridice o casă modulară cu două dormitoare și să o racordeze la utilități. Așa se face că, în ajunul Sfintelor Paști, preotul protopop de atunci al Brăilei, Mircea Băncilă, preotul Cristian Calu și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Dunării de Jos au sfințit casa de la Mărtăcești și le-au oferit noilor locatari daruri de casă nouă. Slujitorii Sfântului Altar le-au oferit noilor locatari alimente, îmbrăcăminte, produse de uz casnic și materiale igienico-sanitare. Au mers apoi prin Mărtăcești și au mai împărțit daruri și altor nevoiași, ca să se bucure cu toții de Sfintele Paști.
Casa de la Mărtăcești nu este singura casă construită de un preot brăilean cu inimă de aur pentru o familie necăjită. Părintele Vlad Dumitrache, de la Țibănești, a sărit în ajutorul unei familii a cărei casă a ars din temelii în luna aprilie 2020. După două luni de începerea lucrărilor, cu sprijinul sătenilor, acesta a ridicat o casă de 100 mp racordată la utilități - apă, canalizare, electricitate și încălzire, care a fost sfințită pe 1 iulie de însuși ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Acum, cei șapte copii orfani de mamă de la Țibănești au un acoperiș deasupra capului datorită preotului milostiv.
În ajun de Sfinte Sărbători ale Nașterii Domnului, se cuvine, deci, să le mulțumim acestor slujitori ai Lui Dumnezeu și să-i îndemnăm pe brăileni să-i sprijine în eforturile lor, pentru că, nu-i așa „dar din dar se face Raiul”!
Cont Parohia Mărtăcești, județul Brăila, deschis la BCR: RO05 RNCB 0048 1633 3062 0001. Număr persoană de contact de la Parohia Mărtăcești: Paraschiva Stanciu, 0749.022.775.