• celebra piesă a scriitorului brăilean Mihail Sebastian va fi jucată miercuri, 21 martie 2018, de la ora 18.00, în mansarda Casei Memoriale “Petre Ştefănescu-Goangă”, de tinerii din cadrul Cercului de teatru al Casei de Cultură, într-un spectacol regizat de Cătălina Nedelea, actriţă a Teatrului “Maria Filotti”
Asociaţia Culturală Ludik Art, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Brăila prezintă miercuri, 21 martie 2018, de la ora 18.00, în mansarda Casei Memoriale “Petre Ştefănescu-Goangă”, “Steaua fără nume”, o piesă de teatru de senzaţie, un spectacol plin de emoţie, pus în scenă de tinerii Cercului de teatru al Casei de Cultură, sub bagheta regizorală a Cătălinei Nedelea, actriţă a Teatrului “Maria Filotti”.
“Vorbim de un eveniment cultural şi de o grupă de adolescenţi cu profil real, însetaţi de cunoaştere şi poveşti. Ei sunt cei care se vor bucura de aplauzele noastre şi ne vor încânta cu această minunată piesă de teatru. <Steaua fără nume> de Mihail Sebastian, este o piesă de teatru spumoasă, comedie plină de intimitate, poezie, nostalgie. O poveste de dragoste, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe şi va fi pusă în scenă de sclipitorii noştri adolescenţi”, este declaraţia-invitaţie a actriţei Cătălina Nedelea, totodată fondatoarea Ludik Art.
După cum am aflat de la Emanoil Ciucaşu, managerul Casei de Cultură a Municipiului Brăila, din distribuţie fac parte tinerii: Iulian Mihăilă, Ana Maria Ason, Bogdan Alexandru Ciurea, David Cristian Sigmund, Corina Andreea Preda, Denisa Andreea Gagu, Sara Maria Oncioiu, Ana Maria Vasile şi Răzvan Marcu Andre.
De altfel, Brăila se află anul acesta la 650 de ani de atestare documentară, într-o sărbătoare culturală perpetuă. Între personalităţile marcante cu care urbea se mândreşte se află şi scriitorul Mihail Sebastian, unul dintre cei mai mari prozatori români din perioada interbelică.