Școli cu dotări de milioane | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
”Educație pentru performanță”

Școli cu dotări de milioane

• peste 700 de clase vor beneficia de mobilier nou și de table interactive de ultimă generație, vor fi achiziționate sute de tablete, peste 1.300 de laptopuri, sute de sisteme de sunet, scannere sau imprimante • de asemenea, vor beneficia de dotări de ultimă generație zeci de laboratoare IT sau săli de sport • cu asta vine, pentru 44 de unități de învățământ din municipiul Brăila - școli, licee, grădinițe -, un proiect finanțat cu peste 9,3 milioane de euro bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență • în total vor fi 293 contracte de achiziții, dintre care până la ora actuală 92 au fost concretizate prin livrarea efectivă a produselor achiziționate, restul fiind în diferite stadii de implementare • termenul de finalizare a proiectului va fi prelungit până cel târziu în luna septembrie a anului viitor • spre deosebire de alte municipii, la Brăila au fost cooptate în procedurile de achiziție și cadrele didactice ale unităților beneficiare, pentru ca fiecare instituție de învățământ să cumpere exact tipul de echipamente de care consideră că are nevoie

 

Primăria Municipiului Brăila a organizat, luni, 30 septembrie, o conferință de presă pentru prezentarea stadiului de realizare a proiectului “Educație pentru Perfomanță”, implementat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C15: Educație, obiectivul “Creșterea capacității de reziliență a sistemului educațional prin dotarea a 44 unități de învățământ din Municipiul Brăila, în vederea asigurării unui proces educațional de calitate, modern și incluziv”. Este vorba despre proiectul de peste 9,3 milioane euro privind modernizarea infrastructurii școlare din 12 grădinițe, 17 școli și 15 licee (8 teoretice și 7 profesionale) din municipiu, unități de învățământ unde își desfășoară activitatea circa  23.800 elevi și peste 2.100 de cadre didactice și angajați.

Reprezentanții administrației locale au mai declarat, cu alte ocazii, că este cel mai mare proiect în domeniul învățământului care s-a desfășurat vreodată în municipiul Brăila cu bani europeni. La conferința de presă de la începutul acestei săptămâni s-a subliniat faptul că proiectul în cauză iese în evidență atât prin volumul dotărilor cât și prin felul cum au fost gândite și achiziționate acestea. ”Fiecare unitate de învățământ inclusă în proiect are specificul ei. De aceea, spre deosebire de alte orașe unde deciziile de achiziție au fost luate doar la nivel de Primărie, cumpărându-se de exemplu 1.000 de calculatoare de același tip pentru toate școlile, noi ne-am consultat cu reprezentanții fiecărei unități de învățământ, printr-o procedură cât se poate de democratică”, a declarat, luni, primarul Marian Dragomir. În acest mod, fiecare școală, liceu sau grădiniță s-a putut implica în procesul de achiziție, pentru a se dota cu ce a considerat fiecare că are nevoie pentru îmbunătățirea procesului educațional. O astfel de abordare a problemei a însemnat un volum de muncă mult mai mare pentru angajații Direcției de Strategii și Programe Europene din cadrul Primăriei Brăila implicați în implementarea proiectului, dar și pentru cadrele didactice de la unitățile de învățământ, multe dintre acestea sacrificându-și vacanța de vară pentru a se ocupa de achizițiile benefice școlilor lor. ”Pentru că am abordat lucrurile în acest fel, avem în total 293 de contracte de achiziții. Dacă am fi cumpărat în sistem centralizat, ca alte Primării, am fi avut un număr mult mai restrâns de contracte”, a mai precizat primarul Marian Dragomir.

 

Termene prelungite, dotări de excepție la finalizarea proiectului

Termenul de finalizare a proiectului prevăzut inițial era luna decembrie a anului în curs, mai exact 19 decembrie 2024. Deocamdată, dintr-un total de 293 de contracte, doar 92 au fost finalizate prin livrarea efectivă a produselor achiziționate. Alte 74 de contracte sunt semnate, iar mărfurile urmează să fie livrate. Mai sunt 23 de contracte atribuite prin licitație, dar încă nu au fost semnate deoarece nu a trecut perioada de depunere a contestațiilor. În fine, se mai află în procedură de licitație 37 de contracte, iar 67 trebuie reluate pentru că ofertanții nu și-au îndeplinit obligațiile. Așadar, mai mult ca sigur, va fi nevoie de o prelungire a termenului de finalizare. După cum ne-a informat conducerea Primăriei Brăila, conform comunicării Ministerului Educației din data de 10 mai 2024 pentru implementarea proiectelor din cadrul apelului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de Învățământ preuniversitar și a unităților conexe”, termenele maxime de implementare a contractelor de finanțare vor fi 31 martie 2025 sau 30 septembrie 2025, în funcție de investiția aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cert este că, la finalizarea proiectului, după ce toate cele 293 de contracte de achiziții vor fi finalizate cu livrarea efectivă a produselor contractate, pentru cele 44 de unități de învățământ din municipiul Brăila incluse în proiect lucrurile vor arăta în felul următor: un total de 719 de săli de clasă vor fi dotate cu mobilier nou; vor intra în sistem 749 de table interactive cu suport, 1.307 laptopuri/sisteme all in one, 679 sisteme de sunet, 636 camere videoconferințe, 613 imprimante multifuncționale, 458 de scannere, 24 routere wifi și 2.077 alte dispozitive și echipamente. În plus, vor fi dotate la standarde moderne 33 laboratoare IT; 29 laboratoare multidisciplinare; 22 cabinete școlare; 28 cabinete de asistență; 31 săli de sport; 6 ateliere de practică dotate cu materiale didactice și echipamente IT.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro