Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of Applied Sciences din Belgia, vizita desfășurându-se sub egida alianței universitare europene RUN-EU (Regional University Network – European University).
Pe parcursul vizitei, reprezentanții universității belgiene au participat la întâlniri de lucru cu reprezentanții conducerii și ai mediului academic ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Discuțiile au avut ca obiectiv consolidarea relațiilor instituționale și au creat fundamentul unor viitoare colaborări benefice pentru ambele părți, în domenii de interes comun.
Întâlnirile s-au axat pe schimbul de bune practici, dezvoltarea de proiecte comune, mobilități academice și inițiative educaționale și de cercetare, în concordanță cu obiectivele alianței RUN-EU privind internaționalizarea, inovarea și creșterea calității învățământului superior european.
Această vizită reprezintă un pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu, membre ale alianței RUN-EU.