• trotuarul din apropierea Colegiului Național ”Gheorghe M. Murgoci” a fost blocat, după ce bucăți de tencuială s-au desprins de pe clădire, punând în pericol siguranța pietonilor
Trotuarul care face legătura spre clinica Promedica a devenit impracticabil pentru pietoni, după ce bucăți de tencuială s-au desprins de pe clădirea Colegiului Național „Gheorghe M. Murgoci”. Mai mult, cei care aleg să treacă prin zonă, ignorând avertismentele, își asumă un risc real, având în vedere că fragmente din fațada clădirii continuă să cadă.
Autoritățile au delimitat perimetrul afectat și au montat o atenționare clară prin care se recomandă evitarea trecerii pe acel trotuar, tocmai pentru a preveni eventuale incidente.
Contactat telefonic, directorul Colegiului Național „Gh. M. Murgoci”, profesor Mihaela Florina Giurcă, a declarat că primele demersuri pentru reabilitarea clădirii au fost inițiate încă din anul 2015. Acestea au fost reluate în 2022, iar, în prezent, documentația necesară este complet întocmită și beneficiază de toate avizele favorabile încă din luna mai a anului trecut. Cu toate acestea, proiectul este blocat la nivelul Companiei Naționale de Investiții (CNI). Ultima reabilitare a colegiului a avut loc în urmă cu aproximativ 20 de ani. Având în vedere statutul de clădire monument istoric, procedurile sunt complexe și necesită avize speciale.
La rândul său, primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a transmis că proiectul „Reabilitare și modernizare clădire monument istoric – Colegiul Național «Gh. M. Murgoci», Bulevardul Independenței nr. 4” are indicatorii tehnico-economici aprobați la CNI, în cadrul programului destinat instituțiilor de învățământ. De asemenea, proiectul a primit avizul CTE pentru indicatorii tehnico-economici, prin hotărârea nr. 2/15/17.05.2025, însă implementarea acestuia depinde, în acest moment, exclusiv de Compania Națională de Investiții.
Atât conducerea colegiului, cât și Primăria municipiului Brăila au depus întreaga documentație necesară și și-au îndeplinit atribuțiile legale pentru demararea lucrărilor de reabilitare.
Până la deblocarea proiectului și începerea efectivă a lucrărilor, zona va rămâne semnalizată și monitorizată, astfel încât să fie evitate accidentele, mai ales în contextul în care este vorba despre o clădire de patrimoniu, a cărei conservare necesită intervenții specializate și urgente.