S-a vorbit mult despre plantat de copăcei, luptat împotriva drogurilor şi adunat gunoaiele din parc, ca şi de strângerea de fonduri pentru orfani ori bătrâni. În spatele activităţilor banale, uneori un succes, alteori un mare eşec, este mult mai interesant însă să observi mişcarea socială...şi mai ales modul în care viaţa elevului se schimbă. Şi la fel de interesant e faptul că şcoala e GELOASĂ! Invidioasă şi neputincioasă în acelaşi timp. Şi nu că ar fi ignorată ori că nu i se acordă atenţia cuvenită. Am putea spune că şcoala, cu tot ce înseamnă ea, se simte înşelată, trădată. Şi nu e nevoie să mă contraziceţi, pentru că ştiţi că undeva, tot îmi daţi dreptate.
Elevul nu se desparte de obligaţiile sale pe care, de altfel, le înţelege, şi le asumă. Însă, alege ca în timpul său liber, pe care ar putea să-l irosească în faţa televizorului la un film prost, să creeze un proiect, să îşi pună ideile în aplicare. Elevul a învăţat rapid să scrie proiecte, să aplice în diverse organizaţii, să participe la evenimente interjudeţene, naţionale sau internaţionale. Îşi face "temele" fără a simţi nicio obligaţie şi, mai rău...caută singur cursuri de instruire. Profesorii sunt acum traineri...colegii parteneri.
Se pare că tinerii şi-au dat seama că viitorul lor depinde în fond de experienţa în sine, care nu a dat semne că ar fi o clauză obligatorie a "contractului" cu şcoala. Ieşind puţin din rutina zilnică, aceştia chiar dau randament în ceea ce priveşte munca pe care o fac din proprie iniţiativă. Să recunoaştem, când aceştia se remarcă într-un cerc din afara mediului şcolar, ies în evidenţă ca personalităţi. Acum rezultatul său particular nu se mai datorează direct nici profesorului, nici instituţiei de învăţământ. Sunt excepţii cazurile în care tinerii sunt instruiţi în şcoli cum să se implice spre exemplu în cercuri de fotografie ori antreprenoriat. Puţini profesori îi consiliază în privinţa unor cursuri de vară ori altfel de concursuri, fără să aştepte şi o recunoştere a meritelor. Sunt sigură că spusele mele iar vor fi interpretate, aşa că, repet, există şi profesori care se implică în astfel de programe non-formale din curiozitate ori pentru a fi la curent cu "noutăţile", însă aceste cazuri sunt excepţii.
Cunosc elevi care nu fac cunoscute activităţile lor, fie că e vorba de ceva organizat, fie că e vorba de simple hobby-uri. De ce? Pentru că se tem de un anumit tip de invidie şi chiar o răzbunare "educaţională". Însă, odată obţinute nişte rezultate frumuşele, nu aveţi de ce vă teme, vă asigur că şcoala va fi mândră şi chiar va fi mulţumită să-şi adauge diplomele voastre în palmares.
Da, unii o pot numi "mafie", alţii "prostioare" în funcţie de modul în care sunt afectaţi de ea...însă această mişcare e dovada că tinerii încă au potenţial, însă îl pot folosi la maximum doar atunci când sunt atraşi, provocaţi, interesaţi. Iar în ceea ce priveşte diferitele reacţii pe care le pot crea, e de bine!: tinerii sunt conştienţi că experienţa nu se câştigă doar din lecţii învăţate pe de rost...pentru un 10.
