Şeful Poliţiei Române s-a întâlnit, în miez de noapte, într-o biserică, în secret, cu capi ai unui clan interlop. Atât! Este suficient ca să conştientizăm în ce ţară de fapt trăim. Cică nu ca să negocieze siguranţa cetăţeanului, ci ca să convingă familia lui „Emi Pian”, liderul interlop ucis de un clan rival, să devanseze înmormântarea acestuia. Dar de ce era nevoie tocmai de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, la o asemenea întâlnire? Nu putea trimite un consilier, ceva? Nu a fost singurul - au mai participat şeful Poliţiei Capitalei şi şeful Poliţiei Sector 5. De ce era necesară prezenţa atâtor şefi din Poliţie la o asemenea discuţie?
Iar explicaţiile date ieri cu atâta seninătate de Liviu Vasilescu chiar ne fac să ne întrebăm dacă aceşti indivizi mai au vreun contact cu realitatea: „A fost o acţiune oficială a Poliţiei Române. Nu am avut alte victime şi nici scandal în stradă, care ar fi făcut mult rău României. Am făcut un demers absolut legal, ca să rezolvăm lucrurile, exact în momentul cu eficienţă maximă, pentru a proteja populaţia”. Serios? Realitatea a părut alta: că participanţii la funeralii au fost cei protejaţi şi lăsaţi să-şi facă de cap, fără respectarea celor mai elementare norme legale anti-Covid.
Nu-mi amintesc ca şeful Poliţiei Române să fi participat la vreo întâlnire cu vreo asociaţie a victimelor de la Colectiv, de exemplu. Aşa, ca idee. Sau a victimelor din 10 august 2018 – au fost şi poliţişti care au acţionat atunci, nu doar jandarmi. Sau să vorbească despre victimele accidentelor rutiere. Sau ale infractorilor eliberaţi în baza recursului compensatoriu. Dar s-a dus la o întâlnire cu nişte interlopi. Noaptea, ca hoţii.
Şi dacă a fost atât de legal demersul, cum singur spune, şi atât de oficial, n-ar fi normal să se facă publică şi stenograma întregii discuţii? Pentru că, la o întâlnire oficială, la un nivel aşa înalt, ar trebui să existe şi o stenogramă. Poate aşa ar înţelege şi contribuabilii de ce merită şefii din Poliţie salarii atât de mari şi pensii atât de speciale.