• programul de lucru a fost prelungit atât pentru aparatul central cât şi pentru centrele judeţene şi locale ale instituţiei • 15 mai este data limită...
• negocierile dintre conducerea companiei de transport şi Sindicatul Liber Transloc al salariaţilor unităţii pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă au eşuat, iar angajaţii insistă...
• după o licitaţie care părea că nu se mai termină, lucrurile au fost în sfârşit lămurite, iar lucrările au primit undă verde • reparaţiile vor...
• fiecare dintre aceste locaţii are disponibil câte un punct de lucru, dotat cu un calculator şi acces la internet, de unde contribuabilii pot accesa serviciile...
• salariaţii au posibilitatea de a munci de acasă, sau din alt loc în afară de sediul angajatorului lor, această activitate fiind cunoscută drept “telemuncă” •...
• suma nu reprezintă însă totalul, întrucât arendaşul celei mai mari exploataţii agricole din ţară mai are de încasat pentru Campania agricolă 2017 subvenţii în cadrul...
• circulaţia va fi complet oprită pentru reparaţii, până pe data de 18 mai Ieri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat...
• fitosanitarii brăileni recomandă aplicarea de tratamente cu insecticid pentru combaterea mai multor dăunători specifici care pot face ravagii precum gândacul arămiu, ploşniţa cruciferelor ori gărgăriţa...
• evenimentul va avea loc vineri, 20 aprilie, la Sala Polivalentă • în paralel, acţiunea se va desfăşura şi în oraşele Făurei şi Însurăţei Agenţia...
• fostul director al operatorului de salubritate a obţinut cel mai mic punctaj dintre candidaţii selectaţi • este hotărât să meargă la instanţă ca să conteste...