ECONOMIC
Agricultorii brăileni, interes pentru tehnologiile viitorului. Campionii mondiali în robotică, oaspeţi ai Direcţiei Agricole Brăila
• tinerii de la ”Velocity Robotics Team” s-au întâlnit cu fermieri și cu specialiști în agricultură, pe care i-au impresionat cu cunoștințele tehnice și cu determinarea lor • ”Ne mândrim cu acești copii inteligenți, ei reprezintă viitorul, inclusiv în domeniul agriculturii!”, spune directorul DAJ Brăila, Ionuț Mocanu
”Velocity Robotics Team”, echipa de robotică a Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” care a reuşit performanţe remarcabile în competiţiile de robotică la nivel naţional şi internaţional, a fost invitată de conducerea Direcției Agricole Județene Brăila să participe la o întâlnire cu fermieri brăileni interesați să-i cunoască pe tinerii campioni. Pe parcursul întâlnirii care s-a desfășurat în urmă cu câteva zile în monumentala sală de conferințe a Palatului Agriculturii, membrii echipei de robotică au aflat detalii despre istoricul, importanţa şi arhitectura deosebită a acestui imobil monument istoric.
La rândul lor, tinerii şi-au prezentat, foarte convingător, felul cum văd ei contribuțiile pe care le-ar putea aduce la schimbarea prezentului şi viitorului prin tehnică, inventivitate şi venirea în sprijinul activităţii umane, şi nu numai, din numeroase domenii de activitate. Deci, şi în agricultură, deoarece, firesc, şi fermierii sunt interesaţi şi conştienţi că inovațiile tehnice pot contribui masiv la creșterea performanței în domeniul lor de activitate.

Discuțiile au fost generale dar și aplicate. Tinerii au vorbit despre felul cum se pregătesc pentru viitoarele concursuri de robotică, iar fermierii au fost impresionați de cunoștințele și determinarea acestora.
Interacțiunea a avut și o finalitate practică, unul dintre fermierii brăileni anunțându-și intenția de a dona o sumă de bani, pentru a-i ajuta astfel pe tineri să-și procure o parte din materialele necesare construirii robotului cu care vor merge la următorul concurs.
”Ne mândrim cu acești copii inteligenți și am considerat că este binevenită o întâlnire cu fermierii și specialiștii din cadrul instituției noastre. Vremurile tulburi prin care trecem, de la schimbările dramatice ale climei şi până la asigurarea securităţii alimentare, ne obligă odată în plus să fim competitivi, prin inteligenţă, implicare, înalt profesionalism şi tehnică modernă.
Robotica poate avea numeroase aplicații în domeniul agricol, de exemplu la tratamentele fitosanitare, pentru a nu mai expune oamenii într-un mediu toxic, sau înlocuirea lucrului manual la bandă, obositor și stresant, cu potențiale greșeli.
Fiindcă un robot nu obosește și nu greșește, trebuie să știi doar să-l folosești! De aceea, astfel de întâlniri pot deschide calea unor viitoare colaborări. Tinerii noştri specializaţi în robotică pot învăţa, afla şi veni cu lucruri noi prin colaborarea directă, în teren, cu fermierii şi cercetătorii sau prin participarea la târguri şi manifestări tehnice de profil.
Deocamdată, vrem să ne cunoaştem mai bine. Deoarece numai cu minţi luminate şi tineri care depăşesc şabloanele şi rutina putem progresa!”, ne-a declarat directorul DAJ Brăila, Ionuț Mocanu.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR



































