• Adriana şi Tarquinius Vădeanu, care au condus clubul “Voltin” timp de 16 ani până în 2016, au transmis punctul lor de vedere vizavi de acuzaţiile...
• lucrările fac parte din planul de împăduriri din toamna acestui an, însă au început mai târziu din cauza secetei din ultimele luni • în total,...
• Nicoleta Cruceanu, Laura Vintilă şi Ruxandra Micu fac parte din echipa EFdeN şi împreună cu alţi 30 de studenţi români au participat în perioada 14-29...
• Depozitul de Armăsari de Montă Publică de la Râmnicelu continuă să funcţioneze, chiar dacă efectivele de cai sunt tot mai reduse • exemplare de elită...
• reprezentanţii grupului Jumbo au obţinut autorizaţia de construire încă din iarna anului trecut şi acum sunt în stadiu destul de avansat cu amenajarea • magazinul...
• potrivit primarului Marian Dragomir restaurantul McDonald’s din zona Barieră ar putea să îşi deschidă uşile pentru public pe 20 decembrie • edilul-şef a precizat că...
• Primăria Municipiului Brăila organizează o nouă campanie de colectare selectivă a aparatelor electrice şi electronice vechi sau stricate, becuri şi baterii • brăilenii care vor...
• recent, au fost achiziţionate 600 de containere noi, dintre care 200 au fost deja amplasate pe străzi, în locul celor vechi şi ruginite cu care...
• cei care nu se conformează, riscă să rămână fără autorizaţie de mediu şi să primească amenzi uriaşe de la Garda de Mediu • înainte de...
• este cel de-al cincilea magazin al acestui brand din România • în oferta magazinului sunt incluse numeroase categorii de produse, de la îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice,...