LOCAL
Luptător SAS, pe ultimul drum
• polițistul care a pus bazele trupei speciale din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, subcomisar Lilian Moise, a fost condus, luni, pe ultimul drum • a lucrat, între 1996 și 2014, la Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Acțiuni Speciale (SIC), iar această meserie o făcea cu maximă responsabilitate, fiind ”trup și suflet pentru Poliție! ”, după cum spune chiar fratele lui • apropiații spun că Lilian Moise a fost împins să iasă din sfera polițienească, fără voia sa, iar asta l-a marcat extrem de mult și suferința l-a răpus până la urmă, la numai 48 de ani • foștii colegi de la Serviciul Acțiuni Speciale au numai vorbe bune despre Lilian, mai ales că el a contribuit decisiv la înființarea Detașamentului Poliției pentru Intervenție Rapidă, unde activau ”mascații” care și-au făcut rapid un renume de temut în rândul infractorilor
Ultimul drum al unui polițist care a avut o contribuție importantă la înființarea trupei de «mascați» din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, fostul Detașament al Poliției pentru Intervenție Rapidă, actual Serviciu pentru Acțiuni Speciale (S.A.S.)
Luni, a avut loc slujba de înmormântare pentru fostul subcomisar Lilian Moise, care a plecat într-o lume mai bună, după ce a fost răpus de boală, la numai 48 de ani. Foștii colegi, printre care și șeful S.A.S., cms.-şef Cristian Avram, i-au fost alături pe ultimul drum și ne-au spus cât de mult a iubit Lilian meseria de polițist și cât de mult l-a marcat faptul că a fost obligat să plece din sistem.
”A fost cel mai devotat și bun polițist! Și-a lăsat familia pentru poliție, a fost emblema «mascaților». Când era în Poliția Brăila, luptător SAS, lipsea de acasă cu zilele, a fost trup și suflet pentru poliție!”, ne-a spus, răpus de durere, chiar fratele fostului polițist.
Conform spuselor unor apropiați, Lilian Moise ar fi fost împins să iasă din sfera polițienească, fără voia sa, iar asta l-a marcat extrem de mult și suferința l-a răpus până la urmă.

Lilian a întocmit lista cu «mascați»
O prezentare de excepție a regretatului subcomisar Lilian Moise, a fost făcută de un fost angajat de la Serviciul Acțiuni Speciale, în prezent scriitor, Iulian Florin Goliță, care arată că mulți dintre colegii polițiști au părăsit această lume mult prea devreme.
Goliță amintește că, în vara anului 1999, Lilian a fost însărcinat de către Comandantul Poliției Municipiului Brăila să facă o listă cu polițiști brăileni care să facă parte din noua formațiune. Întrucât trupele de intervenție rapidă ale Poliției Române își făcuseră deja simțită prezența de ceva ani în Capitală, dar și prin alte câteva mari orașe, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila trebuia să se alinieze la noile standarde. ”Pe-atunci, eu aveam mai bine de 4 ani de poliție, iar Lili vreo 3. Într-o zi în care mă plictiseam teribil în parcarea Poliției Municipiului așteptând la volanul unui Aro 244 ca să merg la vreun eveniment, îl văd pe Lili venind spre mine vesel, dar și agitat în același timp. Avea în mână o hârtiuță și un pix…Gata! Gata! Se face! Te bagi? Ce se face, măi Lili? Ce te agiți așa? Trupa de intervenție! Doar ți-am spus! Te bagi? M-a pus comandantul să fac lista! Zii! Te bagi?”, povestește Goliță în prezentarea făcută pe o rețea de socializare.
Și s-au băgat în trupa de mascați, s-au sprijinit unii pe ceilalți și au intervenit rapid pentru a-i liniști pe infractori și interlopi, toți luptând pentru dreptate și respectarea legii. ”Au urmat ani de frăție, pur și simplu…Ture de serviciu de 24 de ore cu antrenamente, intervenții, misiuni, pregătiri tactice și fizice, ore de sport, pachetele de acasă mâncate împreună, cafele băute împreună, glume, transpirații, emoții, o bere băută la sfârșit de tură… împreună…”, a mai spus fostul mascat care așterne acum rânduri pe hârtie.
Înainte ca Lili Moise să părăsească această lume, alți opt luptători SAS au plecat la Ceruri, iar unii dintre cei rămași spun chiar că a fost parcă un blestem, de au murit atât de mulți și prea repede. ”NOI, cei care vom spune în veci: AM FOST ȘI VOM FI MEREU!…SPUNEM: LILI, salută-i și îmbrățișează-i pe ceilalți OPT CAMARAZI plecați la Ceruri înaintea ta! LILI! NOI… ,,AM FOST ȘI VOM FI MEREU!”

Mesaje dureroase și de apreciere pentru activitatea lui Lili
Am prezentat în cotidianul nostru un prim articol despre Lilian Moise, după ce am aflat despre decesul acestuia, mult prea devreme. Au fost sute de reacții și comentarii, iar dacă mulți au transmis condoleanțe, alții care l-au cunoscut pe Lilian Moise, în activitatea de polițist, au arătat operativitatea cu care își făcea treaba.
Chiar fostul Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Marinela Coșniță, a transmis un mesaj emoționant, mai ales că a lucrat cu fostul subcomisar.



”Dumnezeu să-l odihnească în lumină și pace! Am conlucrat cu M.L.
Un om (pentru că înainte de funcții suntem OAMENI) de un bun simț aparte.
Un om cu principii de viață, despre viață și valori morale sănătoase.
Un profesionist de nota 100. Corectitudinea și meticulozitatea se aflau la baza activităților desfășurate. Păcat de tinerețea și sufletul lui!”, este mesajul transmis.
La rândul său, Adrian, a transmis un comentariu și a spus că Lilian Moise era un OM cu un suflet foarte bun și mereu cu dorința de a ajuta și de a face fapte bune. Poate chiar uneori era exagerat de bun și de sufletist. ”Va rămâne mereu un luptător în amintirea tuturor.”, arată acesta.
Și Cristi a arătat în comentariul postat că ”A luat Dumnezeu un om bun. Alții au dat cu mașina peste un copil omorându-l și sunt promovați că erau “în misiune” ați uitat oare!?”.
Un alt bărbat spune că Lili a fost un bun polițist, cât a fost în activitate și mai presus de toate, a fost ”om”. Dumnezeu să-l ierte!
LOCAL
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila. Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț. Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol. Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
LOCAL
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.


















