Local
Tragic! A plecat dintre cei vii încă un fost polițist de bază de la Serviciul Investigații Criminale Brăila
* la numai 48 de ani, fostul subcomisar Lilian Moise a pierdut lupta cu o boală necruțătoare * s-a numărat printre primii ”mascați” ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila * un fost coleg, Iulian Florin Goliță, în prezent scriitor, i-a adus un impresionant omagiu, rememorând începuturile trupelor de șoc ale Poliției din Brăila, la înființarea cărora a contribuit cu mult entuziasm și dedicare Lilian Moise * ”LILI, salută-i și îmbrățișează-i pe ceilalți OPT CAMARAZI plecați la Ceruri înaintea ta!”, a scris Iulian Florin Goliță
Fostul subcomisar Lilian Moise, fost angajat al Serviciului de Acțiuni Speciale și al Serviciului de Investigații Criminale (SIC) din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, structura cu „mascații” care, de la sfârșitul anilor ’90, luptă cu infractorii și îi pune la punct, a plecat într-o lume mai bună. Vestea morții, la numai 48 de ani, din cauza unor probleme grave de sănătate, i-a șocat pe toți cunoscuții, mai ales pe foștii colegi din Poliția Brăila. A fost un polițist și un om bun, dar a plecat din cadrul SIC, pe fondul unor anchete și acuzații care l-au marcat și despre care cunoscuții spun că au fost fabricate. Trupul neînsuflețit este depus la Catedrală, iar înmormântarea va avea loc luni, 30 martie. „Pentru cei care vor sa aduca un ultim omagiu, trupul neînsuflețit al camaradului nostru, Moise Lili, a fost depus la Catedrala Maicii Domnului! Inmormantarea va avea loc in ziua de 30 martie, ora 11.00, la Cimitirul Brăilița 1”, au anunțat apropiații fostului polițist.
Omagiul unui fost coleg din trupele speciale ale Poliției Brăila
O prezentare de excepție a fostului om în uniformă, Lili Moise, a fost făcută de un fost angajat de la Serviciul Acțiuni Speciale, in prezent scriitor, Iulian Florin Goliță, care arată că mulți dintre colegii polițiști au părăsit această lume mult prea devreme.
„Lili… Anii ’90 aduceau schimbări rapide, pentru mulți dintre noi acestea fiind oarecum de neînțeles. Tot ceea ce ținea de instituțiile statului suferea de asemenea modificări de genul ,,peste noapte”. Ei bine, la ceva ani de după Revoluție, sistemul polițienesc încerca și el o schimbare de imagine dar și o împrospătare a forțelor. Astfel, se încadrau tineri cu o școlarizare certificată cel puțin cu diplomă de bacalaureat și obligatoriu cu nota 10 pe linie în anii de liceu la disciplina ,,Purtare”… Generații după generații, atent selecționați, testați, verificați, trimiși apoi în școlile de profil unde erau ,,frecați” bine la instructajul militar, mânuirea armamentului, pregătirea fizică, pregătirea tactică și teoretică, legislație, iar în final strecurați zdravăn prin filtrele examenelor de absolvire.
Lili a trecut prin toate astea, la fel ca mulți alții din acele generații de polițiști. Polițiști ce și-au făcut simțită prezența mai apoi pe străzile acestei urbe celebre pentru ,,samuraii” de cartier. Pe sfârșit de vară 1999, Lili a fost însărcinat de către Comandantul Poliției Municipiului Brăila să facă o listă… o listă cu polițiști brăileni care să devină o nouă formațiune. Trupele de intervenție rapidă ale Poliției Române își făcuseră deja simțită prezența de ceva ani în Capitală dar și prin alte câteva mari orașe, astfel că Inspectoratul de Poliție Județean Brăila îșj dorea atât alinierea la noile standarde dar și o eficiență sporită pe străzile urbei noastre.
Pe-atunci, eu aveam mai bine de 4 ani de poliție, iar Lili vreo 3. Într-o zi în care mă plictiseam teribil în parcarea Poliției Municipiului așteptând la volanul unui Aro 244 ca să merg la vreun eveniment, îl văd pe Lili venind spre mine vesel dar și agitat în același timp. Avea în mână o hârtiuță și un pix…
– Gata! Gata! Se face! Te bagi?
– Ce se face, măi Lili? Ce te agiți așa?
– Trupa de intervenție! Doar ți-am spus! Te bagi? M-a pus comandantul să fac lista! Zii! Te bagi?
Da… Cu vreo lună sau două în urmă, Lili îmi povestise că prin alte inspectorate se înființaseră trupe de intervenție rapidă și că se va face și la noi… dar…
– Zii! Te bagi? insista Lili către mine cu întrebarea de zici că dădeau turcii din urma lui.
– Bine, bine… i-am răspuns eu. Dar cu ce se va ocupa trupa asta?
– Băh, amănunte nu prea știu, dar va fi nevoie de forță fizică, curaj, ceva bătaie, sport… Vom fi primii în intervențiile pe violență…
M-am uitat la el 2 secunde și am spus hotărât:
– Da! Trece-mă pe listă!
Și aia a fost…
Au urmat ani de frăție, pur și simplu…

Ture de serviciu de 24 de ore cu antrenamente, intervenții, misiuni, pregătiri tactice și fizice, ore de sport, pachetele de acasă mâncate împreună, cafele băute împreună, glume, transpirații, emoții, o bere băută la sfârșit de tură… împreună…
Împreună…
Noi, cei care am fost atunci primii din IPJ Brăila care și-au pus bocancul în botul interlopilor de carton ai Brăilei… Noi, cei care i-am făcut pe mulți să aibe nopți albe în așteptarea vizitelor noastre matinale… Noi, cei care am învățat mulți ,,jmecheri” să spună ,,Săru’-mâna șefu’!”…
NOI, cei care vom spune în veci: ,,AM FOST ȘI VOM FI MEREU!”…
SPUNEM: LILI, salută-i și îmbrățișează-i pe ceilalți OPT CAMARAZI plecați la Ceruri înaintea ta!
LILI! NOI… ,,AM FOST ȘI VOM FI MEREU!”
Nu te vom uita niciodată!
Dumnezeu să te aibă în paza Sa și să te odihnească în Lumină!”, a scris Iulian Florin Goliță în amintirea fostului său coleg.
Local
Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele
• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici
Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.
La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.
”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.
Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.
Local
Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”
• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională
Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.
Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.
Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.
„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.
Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.
Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.






















