• polițiștii l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din Șuțești, condamnat la o pedeapsă cu închisoarea și care era dat în urmărire la...
• polițiștii au purtat discuții cu aproximativ 120 de elevi ai Școlii Gimnaziale Chiscani, care s-au implicat în mod interactiv în discuțiile pe linia creșterii siguranței...
• marți, 20 mai, polițiștii Serviciului Rutier Brăila au organizat o activitate preventivă dedicată cetățenilor străini, proveniți din state din afara Uniunii Europene, la care au...
* în data de 21 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat au reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, 5 tineri, din...
* azi-noapte, un tânăr de 24 de ani, din Galați, conducea un autoturism pe raza județului Galați și nu a oprit la semnalul polițiștilor locali, acesta...
• recent, la Curtea de Apel Galați s-a dat sentința finală față de inculpatul M. Andrei-Valentin, tânărul care, în martie anul trecut, a condus un autoturism...
• în perioada 5 – 18 mai, jandarmii au fost implicați în 90 de misiuni, la nivelul municipiului și județului Brăila, pentru siguranța cetățenilor, iar aceștia...
• un bărbat de 35 de ani, de naționalitate bulgară, se deplasa pe raza localității Însurăței, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale...
• v-am informat recent că, în urma anchetei Direcției Control Intern – Poliția Română, au fost aplicate sancțiuni disciplinare pentru polițiștii implicați în dosarul crimei din...
• polițiștii de siguranță școlară, de prevenire și de ordine publică au ajuns, luni, cu mesajele de informare și prevenire a victimizării și delincvenței juvenile la...